ACTUALIZARE Bulă a fost arestat 30 de zile

ACTUALIZARE: Judecătorul de drepturi și libertăți de la Târgu Neamț a decis să-l „extragă” pe Bulă din comunitate pentru următoarele 30 de zile și a eliberat un mandat de arestare preventivă pe numele lui. Desigur, împricinatul are dreptul să atace decizia instanței la Tribunalul Neamț, dar având în vedere trecutul lui glorios și preocupările prezente, s-ar putea să nu aibă șanse de izbândă.


George Aanei (34 de ani), cunoscut în Târgu-Neamț, unde se manifestă de câte ori are ocazia, sub porecla „Bulă”, a fost reținut de poliție, în ziua de 27 iunie. Astăzi, va fi prezentat unui procuror cu propunerea de arestare preventivă, urmând ca, în situația în care magistratul este de acord cu măsura, să fie dus în fața instanței.

Patronul si BulaBulă are faima unui „șmecher” local, care trăiește după alte legi decât cele ale bunului simț și are impresia că totul i se cuvine și nu poate păți nimic. În ultimii ani a fost implicat în numeroase scandaluri, are un stil aparte de a cere „taxă de șmecher” de pe la unii patroni (pe care-i poate păcăli) de pe malul Ozanei, dar a și fost condamnat, cu executare, pentru trafic cu țigări, sentința nefiind, însă, definitivă. Pentru talentul de a călca Codul Penal ori de câte ori i se ivea ocazia, a fost plasat sub control judiciar, una dintre condițiile de bază fiind ca, în perioada în care se supune acestei măsuri, să nu mai comită vreo infracțiune. Dar nu s-a putut abține și, fără niciun motiv, în ziua de 16 iunie, a lovit o tânără care ieșea dintr-un coafor de pe strada Cuza-Vodă. Mai curajoasă decât mulți bărbați, care se intimidează numai când aud de Bulă, femeia a depus plângere, polițiștii au făcut investigații, au stabilit cine este agresorul, au probat fapta și l-au cazat pe Bulă la arest, pentru 24 de ore. Acum, soarta „șmecherului” și, implicit, liniștea din Târgu Neamț, sunt în mâinile magistraților. (C.M.)

pietricica turism

5 COMENTARII

  1. Nu s-a trezit inca cineva sa bage (…) asta in terapie intensiva, de asta isi permite niste anumite lucruri… dar ce poti sa faci cu politia din Targu Neamt care e plina de corupti ??? Sa fim seriosi.. daca era sa ii intereseze asa tare cum au spus ei ( Politia Tg Neamt )(…) asta numita Bula era legat de la prima abatere, nu mai avea el timp de cerut taxe de smecherie de lovit copii prin parc, de lovit femei pe strada… Romania, Trezeste-te !!!

  2. Marr dreptate aveti prin afirmatia politia (…) din targu neamt…
    (…)
    Daca in mine da cineva ,politia nici nu se uita la mine.
    Dar daca se duce unul de-al lor se mobilizeaza toata sectia, asa-i si in trafic.
    Trebuie sa ne conformam cu gandul:”daca nu ai bani si nu ai relatii te calca toti in picioare”
    Asta-i romania si ne ocupa tot timpul..

  3. Dragi comentatori nu stiti un lucru. Bula sa cerut singur sa-l aresteze. Nu sante-ti informa-ti corect. Din cate stim nu a facut nici o crima sa stea toata viata la puscarie… (…) daca nu mai este Bula nu mai are activitate!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.