Iacoban a făcut curățenie generală la sediul ALDE din Piatra Neamț

pietricica turism

alde siteÎnceput de săptămână animat pe scena politică din Neamț. Deputatul PSD Liviu Harbuz a trecut la UNPR. Tot luni, 18 iulie, primim telefoane la redacție cum că, la sediul de partid din Piața Mihail Kogălniceanu, se cară mobilă.

Ne-am gândit că noul membru al progresiștilor pregătește casă nouă la Neamț, dar nu mică ne-a fost surpriza să ajungem la sediul UNPR, care este în aceeași clădire cu ALDE, și să vedem că ușa este bine încuiată și nici urmă de mișcare. Vorbind cu cei care lucrează în zonă și care s-au familiarizat deja cu fețele politicienilor de la etaj, am aflată că nu se căra în clădire, ci din clădire afară și că nu era pentru UNPR, ci de la ALDE.

La prima conferință ținută la sediul ALDE, fostul consiler local Constantin Iacoban ne spunea că dumnealui s-a asigurat de dotarea spațiului, lucru confirmat și prin cele scrise în informarea prezentată șefilor de partid vineri, 15 iulie, prin care Iacoban îi anunța că demisionează din Consiliul Local Piatra Neamț, informare postată și pe pagina personală de Facebook.

demisie iacoban

Cum plecarea sa din legislativul local a fost comentată subtil de co-președintele ALDE, Ion Asaftei, deducem că Iacoban a vrut să arate că n-a venit chiar cu mâna goală în partid, ci a sprijinit cât de bine a putut formațiunea politică, chiar și cu scaune și alte piese de mobilier.  Constantin Iacoban nu a răspuns apelului telefonic pentru a afla dacă avem sau nu dreptate, dar sperăm să aflăm mai multe date mâine dimineață, când vom vizita din nou sediul ALDE din Piața Kogălniceanu.

Andreea AMARIEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.