Primarul ales în orașul Roznov, Ionel Ciubotaru, care fusese invalidat de Judecătoria Piatra-Neamț, a primit “undă verde”, astăzi, 5 iulie, de la magistrații Tribunalului Județean Neamț.
Hotărârea este definitivă. Ciubotaru va fi obligat să demisioneze din funcția de viceprimar, pentru a-și putea prelua mandatul de primar.
”Cred că o să desfac o șampanie. M-am gândit și la viceprimar, dar acum chiar vreau să încerc să mă relaxez și să mă bucur”, ne-a declarat primarul, imediat după aflarea deciziei instanței.
Principalul motiv pentru care Judecătoria Piatra-Neamț l-a invalidat pe Ionel Ciubotaru a fost o hotărâre a Înaltei Curți, care a decis, în 2015, ca aleșilor locali condamnați prin sentință definitivă să le înceteze mandatul.
Judecătorii de la Piatra-Neamț au dedus că pot extinde raționamentul și au interpretat că, pe cale de consecință, mandatul unui primar condamnat nici nu poate începe. Asta în condițiile în care Ionel Ciubotaru nu avea nicio restricție a drepturilor civile, și-a depus candidatura legal și i-a fost acceptată fără probleme, a fost votat, iar condamnarea lui la 6 luni cu suspendare, pentru conflict de interese, deja își făcuse efectul.
Invalidarea primarului de Roznov s-a datorat unui grup de 6 localnici, toți membri sau simpatizanți PNL, care l-au contestat și au fost parte în proces. (C.M.)