Pericol de vijelii, ploi torențiale, grindină și descărcări electrice în județul Neamț. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul nostru. Intervalul în care este valabilă atenționarea este duminică, 3 iulie, ora 14:00 – luni, 4 iulie, ora 6:00.
„În intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării, precum și în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua și aspect de vijelie și, pe arii restrânse, grindină. Se vor înregistra cantități de apă de peste 20-25 l/mp și izolat 50-60 l/mp”, avertizează ANM.
Pe parcursul zilei de duminică, 3 iulie, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Din fericire, până la această oră, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor nu a emis nici o avertizare de risc de inundații. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Mesagerul Bacău Percheziții DIICOT în Bacău și alte trei județe într-un dosar de export ilegal de tehnologie industrială cu dublă utilizare (civilă și militară) către Belarus
ZCH Tragedie în Neamț: bărbat găsit înecat în râul Bistrița
NewsEdge CCR se pronunță în cazul OUG privind Programul SAFE. Sesizarea lui Sorin Grindeanu vizează un conflict între Guvern și Parlament
BusinessEdge OMV Petrom a investit 5,4 miliarde de euro în cadrul Strategiei 2030. Ce proiecte pregătește compania





