”În spitalele din România se moare din cauza nepăsării”

Daniela Pepene, nu foarte cunoscută în Piatra Neamț sau, în fine, mai puțin cunoscută decât afacerea pe care a pus-o pe picioare, este genul de om care dă impresia că poate muta munții. Dacă există o problemă care pare imposibilă, cu siguranță va găsi o soluție. Dacă întâmpină o piedică, va găsi calea de a o depăși cu eleganță, iar dacă este trădată sau dezamăgită va merge înainte, fără să privească în urmă cu mânie. Are capabilitatea de a face față aspectelor dure și pragmatice ale realității zilnice. Are șarm, încredere în ea însăși și talentul de a-i molipsi și pe ceilalți de optimism și bună dispoziție. Toată echipa ei de la ”Katimed” a început să-i semene, iar regula nr. 1 în centrul medical este zâmbetul, dublat de vorba bună.

 * ”Am bătut de atâtea ori drumurile la București, că mă cunoșteau și câinii din fața ministerului”

Daniela Pepene s-a născut pe 13 iunie 1972, în Vaslui, ”într-o zi de marți”, după cum accentuează, cu trimitere la superstiții. Mama lucra la o fabrică de confecții, una dintre puținele care mai funcționează și acum, iar tata se ocupa cu mobilierul din lemn masiv. Ca orice copil singur la părinți, Daniela a fost iubită și răsfățată. Însă, la doar 18 ani, avea să treacă prin cea mai traumatizantă experiență: pierderea tatălui. Victor Ciobanu avea 39 de ani și suferea de diabet. A murit pentru că medicul de gardă nu a vrut să se ridice să meargă să-l vadă, ci s-a limitat la a-i spune asistentei să aștepte, că o să-și revină.

Daniela a luat decizia de a transforma durerea imensă într-un lucru folositor oamenilor și sistemului de sănătate, el însuși extrem de bolnav. A urmat școala postliceală sanitară și a lucrat în secțiile în care se murea: Urgență și Reanimare. A decis să plece când o femeie de doar 32 de ani, directoare la Moldosin, a făcut infarct și a murit în timp ce o ducea, cu liftul, spre secție. ”A fost resuscitată jumătate de oră. Inutil. Atunci am terminat cu spitalul și m-am dus asistentă la RENEL. Au fost 30 și ceva de candidați pentru post și eu am luat examenul”.

Postul de la RENEL a fost, însă, doar o etapă, înainte de facultatea de drept și de masterul în management sanitar. Iar, pentru ca dorința de schimba ceva în sistemul de sănătate să se concretizeze, în 2006, a deschis Centrul Medical Katimed la Vaslui.

”A fost primul laborator din oraș la standarde europene. Am investit foarte mult în spațiul de 300 mp, pe care-l închiriasem de la Direcția de Sănătate Publică. Am vrut să-l cumpăr, dar l-au transferat la spital și apoi la primărie, fără ca niciuna dintre instituții să aibă acte de proprietate. Până la urmă, am plecat în alt spațiu, dar i-am dat pe toți în judecată. În momentul când am deschis primul litigiu, m-am trezit că mi s-a retras autorizația de funcționare, pe motiv că nu pot avea activitate cât timp sunt în proces. M-am dus direct la minister. Era ministru Bănicioiu și i-am spus că dau în judecată cele mai importante 5 spitale din România, pe motiv că mi-am amintit că bunica a lăsat câte 5 mp de teren în curtea fiecăruia, și aștept să văd cum le închide. A admis că legea e tâmpă, dar m-a rugat să nu fac asta în mandatul lui. Am bătut de atâtea ori drumurile la București, că mă cunoșteau și câinii din fața ministerului.

În 2008, am deschis centrul la Piatra Neamț. Nu mi-a fost ușor. Dar am avut avantajul că nu sunt o persoană dominată de invidie și am învățat să-i iubesc și pe aceia care mi-au greșit. Am avut momente când am plâns, i-am amenințat pe toți că fac, că dreg, dar, după ce mă calmez, nu pot.

Cel mai mult mă deranjează că omul este tratat foarte prost. Nu este respectat ca entitate, el există doar undeva în statistici. Medicii nu-i spun ce drepturi are în acel pachet de servicii de bază și-l umilesc, pur și simplu, plimbându-l de la un cabinet la altul. În spitalele din România se moare din cauza nepăsării.
După experiența cu tata, am trecut eu însămi printr-un episod dramatic, la Spitalul de Urgență Iași, când l-am născut pe Ștefan, al treilea copil al nostru. Din prea multă comoditate, medicul nu a mai verificat numărul de meșe folosite la intervenție și, astfel, mi-a uitat în abdomen o «bucățică» de doar 2,5 metri!!! În urma acestei erori medicale majore, am traversat o perioadă pe care nici nu vreau să mi-o amintesc! Copilul meu nu a beneficiat de alăptare din cauza antibioticelor puternice care mi-au fost administrate. Culmea este că doctorii nici măcar nu și-au dat seama de cauza infecției, ci eu singură, prin intervenție proprie, am eliminat meșa și am realizat care era cauza febrei uriașe și a infecției generalizate! Iar medicul a afirmat că am avut mare noroc, deoarece a mai fost un caz similar, când pacienta a decedat”.

* ”Când mă uit la soțul meu și la copiii mei, îmi dau seama că Dumnezeu mă iubește”

Ca orice femeie de afaceri care a reușit prin propriile forțe, Daniela Pepene este foarte ocupată, dar a învățat să se organizeze în așa fel încât să-și împartă timpul între familie, curățenie – ”Am un pitic pe creier vizavi de curățenia din casă” – și momentele de relaxare, când îi place să stea doar cu ea. Pe soțul ei, Lucian, inspector în domeniul energiei, l-a cunoscut tot într-o marți, iar joi s-au mutat împreună. S-au căsătorit în anul 2000, iar un an mai târziu s-a născut Alexandru, urmat, la nici doi ani, de Catinca, de la numele căreia vine denumirea centrului medical. Ștefan, mezinul, are 7 ani și jumătate și, bineînțeles, vrea să fie cât mai mult în preajma mamei.

”Pasiunea vieții mele este să-mi petrec timpul cu familia. Deși afacerile îmi solicită mult timp, găsesc întotdeauna destul loc în programul meu zilnic să ies cu copiii la plimbare cu bicicleta, în ștrand sau în parcuri. Mulțumesc lui Dumnezeu că suntem sănătoși și că ne-a dăruit atâta armonie în familie!”.

Dincolo de sprijinul imediat și total pe care l-a găsit la soțul ei în viața de femeie de afaceri, Daniela Pepene are parte de aceeași atenție și în viața de zi cu zi: ”El se trezește dimineața, le dă de mâncare copiilor, îi duce la școală, pe urmă îi face cafeaua soției lui și o trezește. Îmi ador familia! Când mă uit la soțul meu și la copiii mei, îmi dau seama că Dumnezeu m-a iubit și mă iubește! Bineînțeles, și eu Îl iubesc”.

Ca orice om, Daniela are momente de descurajare, nopți în care vorbește prin somn, zile în care nu apucă să mănânce decât un covrig și un iaurt. Detestă, însă, să se plângă și întotdeauna găsește forța să se scuture, ca după un vis urât, să-și șteargă lacrimile și să meargă mai departe. Evident că o asemenea atitudine de învingător are în spate oamenii dragi de acasă, care întotdeauna au înțeles-o, au încurajat-o și au ajutat-o. Dar forța interioară este cea care o ridică întotdeauna prin ea însăși. Și Daniela a ales să-și cultive această forță prin cunoaștere. Citește, are și la birou un colțișor cu cărți despre evoluția personală, și călătorește în locuri cu încărcătură energetică și spirituală. În definitiv, când ai propria ta companie și o conduci bine, poti să-ți oferi mici libertăți atrăgătoare: să te trezești uneori la ce oră vrei sau să vizitezi locuri exotice. Daniela Pepene a fost în India, în Mexic, în Tibet și a venit mult mai bogată decât a plecat. Numai călătoria în Tanzania nu i-a adus niciun câștig, pentru că era foarte stresată din cauza autorizației tocmai ridicate pentru laboratorul din Vaslui, și a stat numai cu telefonul la ureche, absentă la tot ceea ce ar fi trebuit s-o încânte. Următoarea destinație e Peru. Tot pentru îmbogățire interioară.

”Mulți cred că, dacă sunt blondă, am deficit de inteligență! Este o idee fixă, greșită în mentalitatea populară. Una dintre multele!… Ei bine, eu știu exact unde mă pricep și unde nu. Am contabil, am jurist, fiecare se ocupă de segmentul lui. Dar eu stau bine la tenacitate, la pasiune și sunt o bună vizionară. Iar, în plus, am carismă și încredere în mine. Excesivă uneori. Dar sunt o persoană normală, firească, și nu trăiesc într-un turn de fildeș. Îmi place să redecorez spațiile unde îmi petrec timpul, să le personalizez, dar cu aceeași plăcere șterg și parful dacă trebuie, iar când am avut inundație la Katimed am strâns apa de pe jos, împreună cu fetele. Însă am atitudine. Și când știu că am dreptate, fac tot ce-mi stă în putință să dovedesc asta! De exemplu, am dat în judecată, de nenumărate ori, Direcția de Sănătate Publică și Casa de Asigurări de Sănătate și am câștigat întotdeauna! Când ai dreptate, trebuie să mergi până la capăt!.

Însă, în ciuda aparențelor, sunt o fire sensibilă, iubesc frumosul, arta, muzica, ador natura și vreau să-mi dedic o parte din viață lucrurilor caritabile. Sunt activă și prefer căutările dormitatului confortabil!”.

Cristina MIRCEA