Perla Invest, perla mașinăriilor financiare

pietricica turism

gondolaPerla Invest a fost, odată ca niciodată, societatea Consiliului Local Piatra Neamț care administra ștrandul municipal, pârtia de schi, telegondola și telescaunul și parcul zoo. Era chiar o perlă a municipalității, dacă e să credem descrierea existentă încă pe site-ul societății: ”Pentru ca promovarea turistică a municipiului să se realizeze în mod omogen, în anul 2006 s-a hotărât înființarea societății Perla Invest, aceasta urmând să fie vectorul principal pentru implementarea și administrarea obiectivelor majore, rezultate în urma punerii în practică a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii turistice din Municipiul Piatra Neamț. În anul 2007, Primăria Piatra Neamț a transferat către Perla Invest proiecte investiționale din care au fost finalizate efectiv, până în anul 2010, obiective în valoare totală de 71.382.288 lei, printre acestea fiind și primul proiect investițional major «Dezvoltare infrastructură turistică Deal Cozla, etapa I», cu o însemnătate deosebită, dat fiind faptul că reprezintă fundamentul dezvoltării infrastructurii turistice din zona deal Cozla, de care sunt legate și alte investiții de anvergură din municipiul nostru. În cadrul acestui proiect în valoare totală de 54.408.218 lei au fost realizate o serie de obiective emblematice”.

Și, pentru cei care au uitat, planurile nu se opreau la telegondolă, ci mai promiteau o peșteră de gheață, un centru de pregătire pentru sporturile de iarnă, o telecabină între Cozla și Pietricica și… un lift înclinat pe Pietricica.

De sunat, suna bine. Chiar prea bine, lucru demonstrat de situația actuală a societății. Nici prezentul, nici viitorul nu mai par așa de roz. Societatea a intrat în insolvență, ștrandul și grădina zoo au trecut către alt administrator, iar Perla a rămas mai mult cu praful de pe tobă. Mai dureros e faptul că și municipiul a rămas cu o tinichea grea ce-i atârnă de coadă – achitarea în următorii opt ani a creditului făcut de Perla la Alpha Bank pentru telegondolă și celelalte amenajări, adică 42 de milioane de lei, fără niciun beneficiu, nici pe moment, nici în perspectivă.

Despre ce mai are acum Perla Invest, dar și despre factorii care au dus la eșecul răsunător a ceea ce se promitea a fi o societate de succes a Consiliului Local, am vorbit cu Lucian Morozan, administratorul special al Perla Invest, acum în insolvență.

* De la ”fără număr”, la număr limitat de proprietăți

De la administrator al ștrandului și al întregii activități de pe Cozla, Perla Invest a ajuns să mai administreze doar telegondola și telescaunul și să spere că, după 1 noiembrie, va putea valorifica, într-un fel sau altul, cei 35.718 de metri pătrați din Baza Hipică, pentru a mai stinge din datoriile avute către creditori și pentru a scăpa de faliment.

lucian morozanDespre proprietățile din prezent ale societății, ne-a spus Lucian Morozan: ”Patrimoniul din prezent al Perla Invest include instalația de telegondolă și telescaun, clădirile stațiilor de plecare și sosire și terenul din Baza Hipică, teren care a fost redat în aprilie de Finanțe, odată cu ștornarea datoriei de peste două milioane de lei. Clădirea de la gară este pusă garanție la Finanțe, după ce s-a pierdut eșalonarea pentru terenul din Baza Hipică. Mai administrăm și pârtia de schi de pe Cozla, chiar dacă terenul este al Primăriei, nu al nostru. Clădirea în care a funcționat restaurantul de pe Cozla a fost redată Primăriei încă din 2015, în baza unui contract de dare în plată”.

De avut le are, dar nu toate spațiile deținute acum de Perla Invest sunt și rentabile. Astfel, clădirea de la stația de sosire a telegondolei, cea de pe Cozla, care a costat peste 6,5 milioane de lei, e lăsată mai mult în voia sorții și, până ce să atragă atenția Mesagerul de Neamț, în voia cailor și a câinilor de pe deal. ”Acum am împrejmuit tot. S-a făcut curățenie, s-au împrejmuit și pubelele de pe deal, pentru a nu mai veni animalele să împrăștie resturile”, ne-a explicat administratorul special.

Bani de amenajat construcția, fie pentru un hotel, fie pentru altceva, nu sunt. De găsit investitori privați sunt slabe șanse, pentru că o altă problemă o reprezintă lipsa sistemului de canalizare pe Cozla. ”A fost un proiect în 2009, cu un contract în valoare de 1,7 milioane de lei. Licitația a fost câștigată atunci de firma domnului Paleu, dar s-a abandonat totul din lipsă de fonduri”, a spus Lucian Morozan.

Și în clădirea în care au spații acum patru firme – două de alimentație publică și două de suveniruri – ar mai fi spații, dar sunt la subsol și nimeni nu se grăbește să le închirieze. În clădirea de la gară, de unde pleacă telegondola, se văd urmele infiltrațiilor de apă, așa că nici acolo nu se închesuie prea multă lume, fiind preferate mai mult spațiile cu vedere la stradă.

* Telegondola – gură de oxigen, dar fără folos

Conform administratorului special, pentru a putea supraviețui, societatea ar avea nevoie de venituri lunare de aproximativ 240.000 de lei, iar telegondola reprezintă o sursă bunicică de venit, mai ales pe timpul verii. Numai din încasările făcute pe 9 august 2016 – 18.224 lei – se poate acoperi factura lunară la curentul consumat de telegondolă, în valoare de aproximativ 17.000 de lei. ”Așteptăm să vedem dacă egalăm luna august 2015, când încasările au fost de 572.000 lei. În luna iulie din acest an, au fost încasări de 385.000 lei, cu aproape 100.000 de lei mai mult decât în iulie 2015. Cea mai bună lună, ca încasări, a fost august 2009, când am avut încasări de 796.000 lei. Atunci, într-o singură duminică, am încasat 61.411 lei, iar în întregul weekend care a inclus acea zi de duminică, încasările au fost de 122.000 lei”, a spus Lucian Morozan.

La venituri, se adaugă chiriile încasate de Perla din spațiile pe care le mai deține. ”Avem cheltuieli lunare de aproximativ 210.000 de lei, din care 90.000 de lei sunt amortismente. Încasăm chirii în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Pe platoul Cozla, sunt patru chiriași, tariful perceput acolo fiind de 500 de lei pe căsuță, fără TVA, la care se adaugă utilitățile. În clădirea de la gară, avem nouă chiriași. Prețul aici variază: 7 euro/mp la parter, 6 euro la etajul I și 5 euro la etajul al doilea”, a explicat administratorul special.

Firma are 28 de angajați și, după cum spune Lucian Morozan, din mai 2016, Perla Invest merge chiar pe profit: ”Totul se datorează diminuării drastice a cheltuielilor, prin anularea oricăror evenimente făcute prin compensare cu diverse firme și prin eliminarea gratuităților la plimbările cu telegondola”, a explicat Morozan.

* Soarta Perla Invest – la mâna creditorilor

După cum ne-a explicat administratorul special, societatea scapă de intrarea în faliment doar dacă cei care se înscriu în tabelul creditorilor acceptă plata parțială a datoriilor pe care Perla le are către ei. Nu mai este mult până când vor afla cam în ce ape se scaldă. ”Pe 1 noiembrie este stabilit, la Tribunalul Comercial, termenul la care se va definitiva tabelul creditorilor. Abia după acel moment, vom ști clar ce și cum și vom putea pune în aplicare și un plan de redresare. Acel plan este acum într-un stadiu de draft, dar nu putem oferi mai multe detalii până la 1 noiembrie”.

Oricum, se știe clar că, printre cei care au de recuperat grosul de bani, se numără Finanțele Publice, Primăria Piatra Neamț, Direcția de Taxe și Impozite și Apa Serv. ”Cel mai important creditor este Alpha Bank, pentru împrumutul de 37.394.000 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile. Odată preluat creditul către Alpha Bank, Primăria Piatra Neamț se înscrie în rândul creditorilor și cu respectiva sumă, dar nu poate beneficia de încasările făcute din activitatea telegondolei, deoarece instalația este încă în proprietatea Perla Invest, până la achitarea creditului, și, cum societatea este în insolvență, soarta încasărilor e decisă de administratorul judiciar și de creditori. Ar fi putut să beneficieze de încasări dacă prelua Perla, înainte ca aceasta să intre în insolvență, ca un compartiment în Primărie. Rămâne de văzut ce vor decide administratorul judiciar și creditorii. Și municipiul Piatra Neamț are de recuperat aproximativ 1,3 milioane de lei. Este vorba despre un fond de garantare, de 600.000 de lei, a creditului către Alpha Bank, pe care Perla a fost obligată să-l depună într-un cont al municipiului la Trezorerie. Banii au fost depuși, dar tot Perla s-a folosit de ei, iar municipiul ne-a acționat în instanță, ajungându-se cu tot cu penalități la suma mai sus menționată, a spus Lucian Morozan.

În februarie 2016, Tribunalul Neamț a decis să anuleze vânzarea terenurilor din Baza Hipică, terenuri care au fost scoase la licitație de Finanțele Publice Neamț, în contul unor datorii ale SC Perla Invest. Terenurile au fost returnate către Perla Invest, însă, odată cu ele, s-a întors și datoria pe care societatea o avea către Finanțe: ”Aproximativ 5 milioane de lei au de recuperat și Finanțele Publice, din care două milioane și ceva reprezintă datoria ștornată. Apa Serv are 760.000 de lei pentru apa din ștrand și zăpada artificială de pe pârtie. La E.ON avem o datorie de 293.000 de lei, la Brantner – 194.000 de lei, alți 50.000 de lei la Doppelmayr Austria, pentru niște piese de schimb la telegondolă, și 80.000 de lei la Salvamont, pentru contractul pe care a trebuit să-l facem pentru asistența la înălțime”.

* Băieții ”diștepți” care au împins Perla Invest pe scările insolvenței

De insolvența Perla Invest, spune Morozan, se leagă nume grele, firme care au înregistrat datorii greu de ignorat către Perla Invest, care, între timp, au intrat fie în insolvență, fie în faliment, astfel încât recuperarea datoriilor pare să fie de domeniul SF. ”Avem 40 de dosare pe rol cu datornicii, toți fiind acționați în instanță din ianuarie 2016, după controlul celor de la Curtea de Conturi. În cazul marilor datornici, au mai fost intentate procese și în anii trecuți 2013-2014, dar au fost suspendate, pentru neplata taxei de timbru de către Perla Invest. Cel mai mare datornic este Authentic Pub. A avut localul din clădirea telegondolei (n.red. – The Society), cel care a ars în februarie 2011, și restaurantul de pe Cozla. Datoria ajunge la peste un milion de lei, sumă în care intră și reparațiile făcute de actualul chiriaș în spațiul în care a funcționat Society”, a explicat Lucian Morozan.

zen actionariLocul lui Authentic a fost luat de altă firmă, care și-a tot mutat sediul din București în Iași și cine mai știe pe unde. Firul evenimentelor a fost schițat tot de Morozan: ”La restaurantul de pe Cozla, Authentic Pub (n.red. – firmă legată de Decebal Drăghiș și Gabriel Muraru, zis și ”Regele Sării”) a avut contract cu Perla Invest până în decembrie 2014, după care respectivul restaurant s-a concesionat către Zen Gastronomy. Firma a preluat atunci și datoria de 74.579 lei, pe care Authentic o avea ca plăți restante pentru activitatea din restaurant. A achitat o parte din datorie, rămânând cu 53.000 de lei. În schimb, a invocat că ar fi făcut o serie de lucrări în restaurant, în valoare de 60.000 de lei, pe care le-a facturat către Perla, rezultând de aici că noi am mai fi avut să-i dăm niște bani la final. Totuși, Curtea de Conturi, în urma controlului făcut în decembrie 2015, a stabilit că între Perla și Zen Gastronomy, care a avut contract până în martie 2015, au fost niște compensări, constând în organizarea de evenimente, care nu pot fi justificate prin facturi. Fostul director, domnul Goldan, a spus că ar exista acele documente, dar nu le-a prezentat încă”.

Alte două unități de alimentație publică au înregistrat datorii de ordinul miliardelor de lei vechi – barul din clădirea telegondolei și restaurantul Rustic din ștrand. ”Tot printre datornici se numără și Danalim SRL (n.red. – firma soției consilierului județean Ciprian Șerban), care a avut Old Town Cafe, de la parterul clădirii de unde pleacă telegondola, de la gară. Debitul a fost de 166.000 de lei, la care s-au adăugat majorări și penalități, ajungându-se la 260.000 de lei. Localul este administrat acum de SC Aflorisia SRL. MV Club (n.red. – de numele căreia se leagă Viorel Măstăcăneanu) are o datorie de aproximativ 100.000 de lei, reprezentând restanțele la facturile pentru gaz metan și energie electrică, de la restaurantul din ștrand (n.red. – Rustic)”, a declarat Lucian Morozan.

Sunt doar câteva firme și persoane care au contribuit la situația financiară actuală a Perlei. În realitate, lista este mult mai lungă și nu putea ajunge așa fără complicitatea tuturor celor care au condus firma din postura de manageri, membri în Consiliul de Administrație sau în AGA.

* Datornicul surpriză, cu o restanță de peste jumătate de milion

Actualul director, Lucian Morozan, consideră că datornic ar fi și fostul director al societății, Cătălin Goldan. Totul ar fi ieșit la lumină, zice el, după controlul făcut de Curtea de Conturi în decembrie 2015. ”Pe 8 august, fostul director, domnul Goldan, a venit și a semnat notificarea prin care este informat cu faptele care i se impută dumnealui, ca urmare a controlului făcut de Curtea de Conturi. Este vorba de aproximativ 600.000 de lei, pentru lucruri pe care dumnealui și le-a asumat, dar care nu au putut fi probate. A fost, de exemplu, o factură pentru o cazare în ștrand, în valoare de 6.850 lei, care a fost ștornată, de compensări cu evenimente cu Zen Gastronomy, în valoare de 33.000 de lei, de cheltuieli de prestări servicii în valoare de 9.680 de lei, de livrări făcute de o firmă care nu a avut legătură cu activitatea societății, în valoare de 16.000 de lei. Dacă nu va achita respectiva sumă, societatea se va îndrepta în instanță împotriva dumnealui”, a spus Lucian Morozan, fost director economic la Perla Invest, înainte de a fi numit administrator special.

catalin goldanCe zice fostul director al Perlei? ”Eu am stat până pe 4 ianuarie, controlul s-a terminat aproape de Crăciun, decizia finală a fost dată după terminarea mandatului meu la societate. Din acel moment, nu a existat niciun fel de comunicare oficială cu Perla Invest, referitor la controlul Curții de Conturi. Pe 8 august, am primit o notificare, la modul că m-am dus personal la sediul societății ca să o văd și să iau la cunoștință despre conținutul ei. Rămâne de văzut dacă societatea a contestat, cumva, în instanță ceea ce a constatat Curtea de Conturi, dacă s-a ținut cont de notele de relații pe care le-am dat în timpul controlului, care note au fost înregistrate de cei de la Curte. Este surprinzător că se vorbește direct despre achitarea unor sume, înainte de a parcurge toate etapele de contestație. Important de specificat este că Perla Invest a avut o conducere, din care a făcut parte inclusiv dl. Lucian Morozan, care cunoaște exact cum s-au desfășurat toate activitățile, mai ales că are și o vechime mai mare ca mine în societate”, a declarat Cătălin Goldan.

Andreea AMARIEI

P.S.: Numai din declarațiile fostului director economic al Perla Invest, se creionează tabloul sumbru al unei afaceri urât mirositoare, în care singurul scop pare să fi fost – și să fie – devalizarea banilor publici. Surse foarte bine informate susțin că insolvența Perla Invest este foarte atent condusă pentru ca activele, câte mai sunt, să ajungă în mâinile cui trebuie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.