Dacă la Piatra Neamț se amenajaseră parcări publice cu plată, a luat și Romanul modelul și a amenajat asemenea parcări. Dacă la Piatra Neamț s-au amenajat parcări de reședință (tot cu plată, se înțelege), hop și Romanul face astfel de parcări. Ba, din exces de zel, la un moment dat se amenajaseră asemenea parcări pe străzi cuprinse într-un proiect cu finanțare europeană, care prevedea expres că acele zone nu trebuie să aducă venit… S-au reziliat contracte de închiriere, a fost agitație, dar – „cu batista pe țambal” – a trecut. Acum, dacă Piatra Neamț organizează Tuning Fest, hai să facem și noi… Da, numai că într-o variantă „ceva mai soft”, cum zice domnul primar, fiindcă dânsul nu vrea drift-uri care să scoată fum din cauciucuri, care – chiar dacă sunt spectaculoase – ar putea să și disloce dalele din ștrand (fiindcă acolo ar urma să se desfășoare acțiunea…). De ce în ștrand și nu într-o piață cu asfalt? Poate fiindcă în ștrand există toate condițiile de relaxare, atât pentru piloți, cât și pentru public, adică o ofertă de nerefuzat? (D. AILINCĂI)