Dacă la Piatra Neamț se amenajaseră parcări publice cu plată, a luat și Romanul modelul și a amenajat asemenea parcări. Dacă la Piatra Neamț s-au amenajat parcări de reședință (tot cu plată, se înțelege), hop și Romanul face astfel de parcări. Ba, din exces de zel, la un moment dat se amenajaseră asemenea parcări pe străzi cuprinse într-un proiect cu finanțare europeană, care prevedea expres că acele zone nu trebuie să aducă venit… S-au reziliat contracte de închiriere, a fost agitație, dar – „cu batista pe țambal” – a trecut. Acum, dacă Piatra Neamț organizează Tuning Fest, hai să facem și noi… Da, numai că într-o variantă „ceva mai soft”, cum zice domnul primar, fiindcă dânsul nu vrea drift-uri care să scoată fum din cauciucuri, care – chiar dacă sunt spectaculoase – ar putea să și disloce dalele din ștrand (fiindcă acolo ar urma să se desfășoare acțiunea…). De ce în ștrand și nu într-o piață cu asfalt? Poate fiindcă în ștrand există toate condițiile de relaxare, atât pentru piloți, cât și pentru public, adică o ofertă de nerefuzat? (D. AILINCĂI)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





