Mii de credincioși, din toate colțurile țării, au urcat pe Ceahlău, sâmbătă, 6 august, pentru slujba Sfintei Liturghii săvârșită cu ocazia sărbătorii ”Schimbarea la Față a Domnului”. Cei mai mulți au ales pentru urcuș traseul care pornește de la Stănile.
Același drum a fost ales și de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care, în zorii zilei, a urcat alături de credincioși până la Mănăstirea cu hramurile ”Schimbarea la Față a Domnului” și ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. Un grup de botoșăneni, pentru a ajunge la slujbă, a urcat de la ora 2 (dimineața). „Am venit cu autocarul și nu am avut cum să înaintăm pe drumul forestier. Am mers pe jos până la schitul de la Stănile, astfel încât să ajungem sus la Sfânta Liturghie. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem cu bine în aceste locuri binecuvântate”, au spus pelerinii.
Alături de ÎPS Teofan au mai slujit și alți doi ierarhi: PS Emilian Lovișteanu, episcop vicar al Episcopiei Slatinei și Romanaților și PS Sebastian, episcopul Slatinei și Romanaților – detalii, aici.
Seria sărbătorilor nemțene continuă și astăzi, 7 august, cu cinstirea Sfintei Teodora de la Sihla.
(Marian TEODOROF)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite



















