În viața Sfântului Fanurie, din Sinaxarul zilei de 27 august, se descrie miracolul aflării moaștelor acestui sfânt. Astfel, în timpul lucrărilor pentru scoaterea la iveală a zidurilor fortăreței din Rhodos, muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altădată. Sub dalele acesteia, au găsit numeroase icoane. Printre ele, singura intactă era o icoană reprezentând un tânăr militar, care ținea în mâna sa dreaptă o cruce, deasupra căreia se găsea o lumânare aprinsă. De jur-împrejurul icoanei erau reprezentate douăsprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscripția: ”Sfântul Phanourios” (Fanurie), nume care nu se găsea în vechile martirologii și sinaxare. Deoarece guvernatorul insulei refuza să-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul episcop s-a dus la Constantinopol, obținând de la împărat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a săvârșit multe minuni, îndeosebi pentru găsirea obiectelor și animalelor dispărute.
Conform unei tradiții populare răspândite în Creta, mama sfântului ar fi fost o mare păcătoasă. Sfântul Fanurie nu a reușit să o convertească pe mama sa la creștinism, oricâte rugăciuni a făcut. El nu a încetat, totuși, nicio clipă să se roage pentru mântuirea ei.
Tradiția ne învață că, în timpul muceniciei sale, sfântul a lăsat vorbă tuturor binecinstitorilor creștini care vor auzi de el să facă turtițe sau pâinici din ulei, ouă, zahăr și făină, pe care să le împartă, calde, săracilor, pentru mama lui, care a murit păcătoasă. Acelora care vor face acestea, sfântul le va fi grabnic ajutător.
Ritualul durează cu totul 10 zile și se face, de preferință, în afara postului. Se coc turtițe sau cornulețe, nouă zile la rând. Astfel, luni, miercuri și vineri, aluatul va fi de post. Marți, joi și sâmbătă – de dulce, iar duminica se face pauză.
Aluatul de post conține: faină, apă, sare, ulei de măsline, scorțișoară, zahăr (se poate adăuga gem sau rahat) și se coace.
Turtitele se fac dimineața și se împart, calde, la trei persoane. Acestea trebuie să spună ”bogdaproste”, iar cel care împarte rostește în gând: ”Să fie pentru mama Sfântului Fanurie”.
După ajutorul primit, se va face o plăcintă, care poate avea ou și brânză. Aceasta se împarte tot la trei persoane sărace, iar cel ce împarte rostește în gând: ”Mulțumesc, Sfinte Fanurie, pentru ajutorul primit!”.
Important: turtele se fac de cel care le și împarte. Persoana respectivă va citi zilnic, de trei ori, acatistul sfântului, adăugând în text dorința pe care o vrea îndeplinită. El nu va spune nimănui pentru ce face pomana, nu va gusta turtele, nici el, nici altcineva din familie.
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA




