Cu amabilitate, despre ghișee și vinovății

Am primit de la un cititor o sesizare. Este semnată, conține și adresa expeditorului și – surpriză! – e bine scrisă. Iată de ce, după ce am luat legătura cu domnul în cauză, reproducem în cele ce urmează misiva domniei sale.
«Domnule redactor,

Poate că documentele dumneavoastră sunt încă în interiorul intervalului de valabilitate… Mă refer aici la pașaport, carte de identitate, permis de conducere. Dacă nu a trebuit să înlocuiți niciunul dintre ele, nu sunteți în cunoștință de cauză, dar, dacă va trebui să o faceți curând, iată ce vă așteaptă.

Permisul meu de conducere expiră la sfârșitul lunii. M-am documentat pe internet ce trebuie să fac, ce etape trebuie să parcurg și am înțeles că tocmai ce s-au modificat niște reglementări. Printre altele, plata taxei de preschimbare a permisului auto nu se mai achită la CEC, ca până acum, ci la trezorerie, on line sau direct la Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanei Neamț, cu cardul. Ar fi prea frumos, mi-am zis, să pot achita acolo, la ghișeu; ia să mă informez. Sun la Informații Telecom, 118 932. După ce scap de robot, îmi răspunde o operatoare amabilă, îmi spune două numere și se oferă să-mi facă legătura. Accept, telefonul sună și sună… Operatoarea îmi propune să încerce și al doilea număr. Îi spun că mă descurc, fiindcă nu vreau să țin linia ocupată. Formez cel de-al doilea număr; după un prim apel, intră un semnal ciudat și încolo… nimic. Intru pe internet și acolo găsesc cu totul alte numere de telefon! Atunci, cei de la 118 932 ce fac, de unde scot ei numerele pe care ți le oferă, contracost, desigur?

În fine, după mai multe încercări eșuate și încercări la tot felul de numere ale unor instituții ”înrudite” cumva cu serviciul de permise și înmatriculări (la care nu răspundea, în continuare, nimeni), îmi răspunde o funcționară amabilă… Apropo, ați remarcat că sistemul birocratic românesc, despre care mai-marii țării pretind că s-a modernizat, că s-a transformat, că s-a simplificat, că e transparent, că e așa și pe dincolo, nu s-a dezanchilozat deloc, e la fel de îmbâcsit și nenorocit? Ceea ce s-a schimbat e doar atitudinea aparentă: toată lumea e amabilă – pentru un timp, nu permanent -, nu-ți rezolvă problema, dar sunt amabili. Sigur, suporți mai ușor un ”Nu se poate!” rostit cu zîmbetul pe buze…) Revin, nici nu mai știam unde sunasem, atâtea încercări făcusem, dar la un moment dat, la un număr, îmi răspunde o funcționară, de la care aflu că nu există, deocamdată, POS la ghișeu și că taxa o pot plăti la trezorerie.

Zilele trecute mi-am făcut fișa medicală, am trecut și pe la medicul de familie, fiindcă – după ce te consultă niște medici specialiști, care îți completează fișa – și medicul de familie trebuie să ateste că ești apt să conduci autovehicule… M-am dus la Trezoreria din Roman să plătesc taxa. Cu aceeași amabilitate, mi s-a spus că nu acolo pot plăti, ci la Trezoreria din Piatra Neamț… ”Păi, nu e tot trezorerie?”, am întrebat. ”Ba da”, mi s-a răspuns, ”dar așa sunt reglementările”.

La Finanțe în Piatra Neamț, sala ghișeelor se prezenta așa: cozi foarte mari la ghișeele numerotate cu numere pare și cozi mici sau aproape deloc la ghișeele cu numere impare… Am înregistrat ciudățenia și m-am dus unde nu era coadă. ”Aș dori să plătesc taxa pentru preschimbarea permisului”. ”Nu aici, la ghișeele 4, 6 sau 8”.

Aha, asta era… M-am așezat la ghișeul 4, fiindcă erau ”doar” 12 cetățeni. După 40 de minute, mi-a venit, în sfârșit rândul, funcționara a tastat la calculator preț de 2 minute, a scos foaia de hârtie din imprimantă și mi-a dat-o: ”La ghișeul 3 plătiți”, mi-a zis… zâmbind. Mare lucru amabilitatea asta! Dacă nu-mi zâmbea, sigur că aș fi obiectat, aș fi întrebat de ce trebuie să facă două cozi, în loc de una… Așa, însă, expediat cu un zâmbet, m-am executat și n-am mai zis nimic. Am mai stat și la ghișeul 3 vreo șase minute și am căpătat chitanța.

Ajuns la ghișeul numărul 4 de la etajul 3 al Mall-ului, mă încerca deja neîncrederea: nu era nimeni la coadă. Am văzut eu vreo 20 de bărbați și femei rezemând un perete, dar n-aveam eu treabă cu ei, cine știe ce așteaptă… Mă apropii de ghișeu și… citesc înștiințarea: ”Pentru preschimbarea permisului auto, accesul se face pe ușa laterală în ordinea sosirii”… O clipă am avut iluzia optică a unui emoticon zâmbitor în finalul anunțului… Da, șirul acela de oameni care rezemau peretele așteptau în fața… uși laterale.

Ei, și uite așa, plecat de la ora opt fără un sfert de acasă, spre închiderea programului, adică pe la 13.50, am ajuns și eu cu dosarul complet la fotografiat. L-am depus, mi-au dat o adeverință ca să pot circula și la ora 15.00 eram acasă. S-ar putea spune că am scăpat ieftin, într-o jumătate de zi… dar, dacă se putea plăti și la Trezoreria din Roman și dacă activitatea la ghișeul serviciului de permise și înmatriculări ar fi fost operativă și încă mai mulți de ”dacă”, nu-i așa că puteam fi acasă la ora 10.15?

Acum voi face o paranteză; dacă vreți, puteți să n-o luați în considerare… Ce-am aflat, la ultima coadă? Că taxa se putea plăti și la poștă. Ați fost, în ultima perioadă, la poștă? Dacă nu, vă recomand să o faceți. O să vedeți singura instituție care nu s-a reformat absolut deloc, singura instituție care a păstrat ghișeele la care nu poți comunica decât din poziția ”ghiocel”. Este singura instituție unde, deși există 5 ghișee, sunt deschise doar două, din care unul este exclusiv pentru coletărie. Prin urmare, orice altceva are legătură cu poșta se petrece la un singur ghișeu: ”mandate prezentate”, ”mandate”, ”recomandate”, ”recomandate prezentate”, ”rovigneta”, ”vânzare efecte și comerciale”, ”cupoane de pensie”, etc., etc. Am avut curiozitatea să verific informația și, când am ajuns la Roman, m-am oprit la Poștă. 8 persoane la coadă, la singurul ghișeu deschis. Atitudinea oamenilor e cel puțin ciudată; la oricare supermarket, când sunt 4 persoane la o casă, a cincea nu se poate să nu întrebe țipat ”Dar nu mai deschideți o casă? Nu vedeți câți suntem? N-aveți respect față de clienți!” Aici, la poștă, nu numai că nimeni nu protestează, dar lumea vorbește încet, ca într-un muzeu… După 13 minute, ajung la ghișeu. Mă aplec la decuparea din sticlă și întreb de taxă. ”Da, îmi răspunde cu plictis funcționara (ei, aici nu mai e cu zâmbet, aici e altă lume), costă 73 de lei”. ”Cum 73? Păi, eu știu că 68 de lei costă”. ”Da, atâta e taxa, dar se adaugă și comisionul de mandat”. ”Ce e ăla comision de mandat?”, întreb. ”Simplu, comisionul pentru banii pe care noi îi expediem către serviciul de înmatriculări prin mandat”…

Va să zică, atâția ani CEC-ul a putut să primească banii de taxă de la cetățeni și să-i expedieze serviciului specializat – că a fost vorba despre pașapoarte ori despre permise, nu contează -, trezoreria poate să primească banii și să-i trimită mai departe, dar poșta nu poate, decât cu comision… Mă întreb, cine ține la regia asta de poștă, cine face astfel de manevre prin care o instituție bancară e scurtcircuitată, iar poștei i se pune ”în brațe” o operațiune la care să perceapă comision? Cine acceptă funcționarea asta atât de greoaie și de lipsită de respect? Cine nu vrea să se reformeze și Poșta Română?

Epilogul nu putea fi mai fericit decât restul și iată de ce.

Am depus actele miercuri și – surpriză! – vineri după-amiază găsesc în cutia de poștă aviz să mă prezint să ridic o recomandată. Ei bine, da, era permisul! Exaltând, mă și gândeam cum de s-a rezolvat în doar două zile… Eram atât de distras de chestiune asta, încât nu am observat din prima un ”amănunt”: numele scris pe permis era Neegru Ion… În plic, mai era și un text, în care se spunea că, în caz de inadvertențe, să mă adresez serviciului la care am depus actele. Da, numai că era vineri și ora era 18…

Luni dimineață, reiau seria telefoanelor, încercând să aflu cum trebuie să procedez. Am încercat la cele două numere de telefon mai mult de jumătate de oră. Am încercat, de asemenea, toate interioarele pe care le-am găsit pe site-uri… Nimic, nu răspundea nimeni. Exasperat, am sunat la prefectură; la urma-urmei, serviciul respectiv este subordonat prefecturii. Mi-a răspuns centralista, i-am spus povestea, iar ea zice ”Haideți să vă dau un număr de mobil, că ei au și un mobil acolo”. Mi-l dă, mulțumesc și sun. Robot: ”Numărul  apelat nu este disponibil deocamdată. Te rugăm să încerci mai târziu”… Încerc mai târziu, apoi mai târziu… Fac scenarii, că e luni și e zi de ședințe operative… Și sun după ora 9… Același rezultat.

Sun din nou la prefectură, decis să cer legătura la prefect și să reclam situația. Centralista, amabilă și a doua oară, îmi vinde un ”pont”: ”Încercați și la interiorul informaticienilor, ei mai răspund la telefon câteodată…” Sun și… îmi răspunde cineva. Îi spun istoria, mă roagă să aștept să întrebe o colegă și revine: ”Dacă puteți, veniți încoace cu permisul”.

M-am învoit încă o dată de la șef – ”Bă, da’ tu de câte ori îți schimbi permisul?” – și m-am înființat la ghișeu. Sigur că aici a trebuit să aștept la coadă… Sigur că, atunci când mi-a venit rândul și am expus problema, funcționara n-a știut cum să procedeze… S-a dus să întrebe pe șef și a venit cu soluția: ”Ne cerem scuze, se mai întâmplă. Îl lăsați aici și vi-l trimitem noi când e gata”. ”Am și eu două întrebări”, am spus. ”Prima: de ce nu răspundeți la telefoane?” Doamna se mută de pe un picior pe altul: ”Dumneavoastră nu vedeți cât de puțini suntem? La ce aglomerație este tot timpul și la câte avem de făcut, când să mai răspundem și la telefon?” ”Și a doua”, continui, ”chiar nu mă interesează cine a tastat greșit numele pe permis, dar mie cine-mi plătește ziua asta pierdută și benzina consumată?” Funcționara a zâmbit și a dat din umeri: ”Nimeni, cine să vi le plătească?”

Așa e, nimeni, cine să plătească?

Ion NEGRU