Dependența de televiziune

Televiziunea națională este cea mai importantă instituție publică de informare. Televiziunea publică nu este nici a unui partid, nici a unui președinte, nici a Puterii, nici a Opoziției. Televiziunea este a nației române. Că în televiziune sunt tot felul de simpatizanți, asta e altă poveste. Așa sunt românii, conjuncturali. Televiziunea – altfel zisă, de stat – funcționează pe banii noștri, din subvențiile primite de la buget. Iar bugetul e constituit din impozite, pe care nu le plătesc doar cetățenii cu dreptul de vot care simpatizează cu partidele de guvernământ și cu sateliții lor, ci și cu telespectatorii din opoziție. De aceea, televiziunii naționale i se cere să fie imparțială, pentru că funcționarii ei trăiesc din banii tuturor telespectatorilor.

Tolăniți comod în fotolii, românii își iau zilnic, cu ajutorul telecomenzii, porția de uitare, de destindere, de relaxare, de manipulare, uitându-se la televizor. Vreți, nu vreți, după Revoluție, zeci, sute, mii de români au devenit robi ai micului ecran. Sclavie modernă, sclavie de tip nou. Am ajuns până acolo încât ne adaptăm programul zilnic după programele de televiziune. Cei mai pătimași telespectatori sunt șomerii. Toți visează că vor fi reangajați și spun: ”Da, suntem robi ai televiziunii”.

Ce văd românii pe micul ecran? Reportaje foarte bune, bune și lamentabile. Exemple: atentatul de la Nisa, puciul din Turcia, cum premierul Cioloș a strâns gunoaie de pe baltă…

Iată ce zice nea Caisă, vecinul meu de scară: ”Consider televiziunea un lucru negativ pentru viața mea. Sunt, într-adevăr, un sclav al acesteia. Nu am televiziune prin cablu, dar, cu toate acestea, petrec în jur de 6 ore pe zi în fața sticlei și mai mult în week-end. Viața mea s-a schimbat de când avem atât de multe posturi. Înainte, mai ieșeam cu prietenii, mă plimbam, aveam alte preocupări. Acum întâlnirile sunt mai rare”. De ce stă vecinul toată ziua la televizor? Nu lucrează nicăieri, taie frunze la câini. A fost disponibilizat de la I.C.I.L Piatra Neamț. Statul nu mai are nevoie de el, e o piesă uzată. Și apoi, de ce să nu fim sinceri, comoditatea s-a instalat bine în mentalitatea tovarășului, azi domn mare. E drept, fără slujbă. Apropo, vă mai amintiți de d-na Bamboi, pe care Măruță de la Pro Tv o invita în fiecare săptămână la dumnealui în emisiune? Ce savuroasă era, bine că a fost concediată.

Sunt și altă păreri despre drogatul prin cablu. Ascultați! ”La televizor, toate apar poleite și mă prefac că le înghit minciunile și mă amăgesc că mă simt bine. De aceea mă îndop cu kitch-urile, subcultura și falsitățile televizate” – a declarat o studentă, cu masteratul luat cu nota 10 (zece), fără să plagieze ca Ponta, Oprea, Tobă et comp. Personal, am făcut o pasiune pentru postul de televiziune locală, care ne prezintă, cu regularitate de ceas elvețian, pe poetul Adrian Alui Gheorghe, scriitorul Dan Iacob, criticul de artă Valentin Ciucă… și alți tovarăși subțiri. De unde atâta pasiune pentru televiziunea locală? Răspunsul e simplu și precis: televiziunea, indiferent de culoare, adună și transmite non-stop cele mai fierbinți știri, culege de pe ogorul politic. Să nu uităm: președintele, senatorul, deputatul și primarul sunt în funcție pentru că noi, alegătorii, i-am trimis acolo. Fiindcă am făcut în ei o investiție de încredere și speranță. În consecință, e normal să ne intereseze cum se comportă acești oameni, mai cu seamă după ce ne-au obținut votul.

De televiziunea română sunt legate povești nemuritoare, frumoase și triste. Să nu uităm că Televiziunea a transmis în direct Revoluția din Decembrie ’89. La televiziune am auzit ”Am înviiiins!” și ne-am bucurat foarte, fără să bănuim ce ne așteaptă. A cui a fost victoria, nu știm nici astăzi, când vedem în prezidiul țării comuniștii din eșalonul II și III. Urmarea o știți: navigăm fără busolă, în derivă. Poetul Dinescu apare și acum la televiziune, dar numai la șpriț cu diferiți amici. Evident, pe moșia sa, pe care n-a avut-o înainte de zaveră. Actorul Caramitru, om fin, delicat și stilat, vine la meciurile Halepei, pus la patru ace. Bravos!

Televiziunea ne oferă și seri plăcute cu Eugenia Vodă, moderatoarea minunatei emisiuni ”Profesioniștii”. E tare Doamna! Cultă, citită, toată stima și respectul! După o emisiunea de-a dumneaei, ai ce învăța. Păcat că sunt transmise numai reluări. Mai luați interviuri și somităților contemporane cu noi, că ne-am săturat de caracude.

La televizor a apărut și ciobanul Ghiță, ăla cu oi multe, cojoc mițos și câini fioroși. Știți cu cât este retribuit un cioban la stână? Cu douăsprezece milioane de lei vechi. Se scoală când se crapă de ziuă și pune capul jos noaptea târziu. Iar noi, orășenii, strâmbăm din nas când ne cere 18 lei pe kilogramul de caș. Ce vedeți dumneavoastră la televizor despre stână e poezie. Viața de cioban e dură, greu de descris în cuvinte.

Cum-necum, am în familie un ”francez”, o rudă amărâtă care muncește cu cârca în țara lui Voltaire. În această vară, a venit acasă, în România. La terminarea concediului, l-a chemat în apartamentul lui pe nea Vasile, amărășteanul blocului, și i-a dăruit un televizor deștept. Motivația ”francezului”: ”Minte, domnule!”. L-a dezinformat tot concediul. Auzi dumneata, România, țară membră UE, țară membră NATO, e locuită de sclavi, de oameni legați cu lanțuri, bătuți, abuzați. Așa televizor mincinos nu a văzut în viața lui. S-a lepădat de Satana și a plecat în Franța, sora mai mare a României. Poate o să-și revină cu trecerea timpului.

Și în sport televiziunea acționează curios. La recentul Campionat European de Fotbal de la Paris, un mioritic de-al nostru a aruncat televizorul, de la etajul IV în carosabil, atunci când Albania ne-a dat gol! Poate ați auzit că Ilie Năstase – tenismenul, nu Ilie de la primărie – a împlinit 70 de ani. Sibianul de la Cotroceni, Iohannis, l-a decorat și felicitat. Totul a fost transmis în direct de Televiziunea Română. Lăudabil gest. Întrebat dacă trece la partidul fostului președinte Băsescu, celebrul sportiv român a dat un răspuns tranșant: ”Nu mă fac prieten cu Dracu’!”. Tot șugubăț ai rămas, Ilie!

Câțiva reporteri de la o televiziune pietreană au ieșit în stradă și s-au dat la locuitorii vârstnici. I-au întrebat ce doresc de la noul primar, care, de fapt, e destul de vechi. Doleanțele celor interogați au fost firești: liniște, pace, curățenie exemplară, mai ales în zona Barajul Doamna – Puntea de la Ștrand și un Club pentru pensionari, așa cum a fost cândva. Ultima doleanță cam trebuie urgentată, deoarece pensionarii cam dau colțul…

E frumos să-ți dau cu părerea în fața televizorului, cu telecomanda în mână și să-i judeci pe toți, să spui că toate televiziunile sunt aservite pentru bani. Se uită, însă, un lucru esențial: există două lumi, cea care se prezintă la tv și cealaltă, reală. Noi, telespectatorii, facem parte din ultima. Și, apoi, avem prea multe televiziuni de știri, care, culmea, de multe ori se contrazic.

Dependența de televizor poate avea și consecințe strict medicale. Se știe prea bine că uitatul îndelungat la televizor poate duce la tulburări de vedere, obezitatea este favorizată de sedentarism; deformările de coloană vertebrală datorate poziției defectuoase acuză televizorul. De asemenea, stresul generat de emoțiile puternice pe care oamenii le trăiesc în fața micului ecran poate duce la afecțiuni coronariene sau la ulcer. Regimul alimentar este dat peste cap, căci, nu-i așa, e foarte plăcut să stai la tv cu o țigară în mână, cu votca alături și cu cafeaua pe aragaz.

În ciuda atâtor inconveniente, dependența de televiziune este departe de a fi rezolvată. Pentru unii, a devenit un drog. Ne referim la telespectatorii vechi, ce se uită și astăzi la televizoare alb-negru. De fapt, cei mai mulți oameni nici nu vor să fie vindecați. Ei cred că, dacă în locul televizorului ar un fi un mare gol, viața lor n-ar mai avea sens. Poate că au dreptate. Ce altceva ne mai rămâne decât să ne scufundăm în lumea miraculoasă din spatele micului ecran? Ce altceva ni se oferă? Deocamdată, după un sfert de secol, nimic. Ba nu, vorbe!

Prof. Dumitru RUSU