Inaugurată pe 21 septembrie, expoziția-eveniment „Aurul și argintul antic al României” va rămâne la Muzeul de Artă din Piatra Neamț până pe 30 octombrie, timp în care publicul poate admira peste 1.000 de piese unicat, realizate din metale prețioase încă din eneolitic.
Orarul de vizitare este între 10:00 și 18:00, până pe 2 octombrie, și de la 9:00 la 17:00, începând cu 4 octombrie.
Fotografii:
„Este o expoziție modernă, pusă în valoare în mod remarcabil. Neamțul este unul din cele trei județe din Moldova care poate prezenta publicului acest tezaur și sperăm să aducem un număr cât mai mare de vizitatori. Acesta este și motivul pentru care vom încerca să avem o serie de activități conexe pe parcursul expoziției, menite să implice copiii în mod educativ”, a spus Iulian Ghercă, directorul Complexului Muzeal Județean Neamț.
Biletul pentru adulți costă 8 lei, în cazul grupurilor organizate, formate din minim 10 persoane, acesta costând 5 lei pentru fiecare persoană. Pensionarii plătesc 3 lei, iar elevii și studenții au intrarea gratuită. Taxa foto percepută pentru această expoziție este de 15 lei, iar cea video de 20 de lei. (Andreea AMARIEI)

Parteneri
Mesagerul Bacău Video/Mobilizare generală pe Autostrada Moldovei: UMB atacă nodurile rutiere din Bacău cu sute de muncitori și utilaje
ZCH Performanță deosebită – Alexia Şipoş, 3 medalii de aur la Europenele U17 de haltere
NewsEdge Vot și scandal în Camera Deputaților. Ce s-a schimbat la Legea ANI și ce se întâmplă cu admiterea la liceu
BusinessEdge Safetech și-a majorat profitul net cu 53% în primul semestru. Afacerile au ajuns la 25,7 milioane de lei













