Inspectorii școlari nemțeni au trecut, la începutul acestui an școlar, prin filtrul Consiliului de Administrație o propunere care ia în vizor școlile ce, până mai ieri, s-au întrecut în rezultate slabe la examenele naționale. Propunerea care a fost acceptată în unanimitate, așa cum ne-a explicat prof. Ioan Milea, inspector școlar general adjunct al ISJ Neamț, presupune mai multe inspecții la școlile-problemă. „Vom face inspecții mai multe în școlile cu probleme și ne vom axa mai puțin pe acele unități care nu întâmpină dificultăți deosebite. Am luat această decizie pentru a monitoriza mai îndeaproape acele unități care au înregistrat rezultate slabe la examenele naționale, prin creșterea numărului de inspecții. Pentru remedierea problemelor nu e suficient doar o inspecție generală, anuală”, a precizat inspectorul Milea. Prin urmare, potrivit rezultatelor de la examenele naționale, din ultimii ani, școlile care ar trebui să accepte ideea că vor trebui să pregătească mai multă pâine și mai multă sare pentru șefii de la inspectorat sunt din: Tămășeni, Ion Creangă, Săbăoani, Pipirig, Petricani, Oglinzi, Horia, Borca Piatra-Neamț (Colegiu Tehnic de Transporturi și Liceul ”Dimitrie Leonida”) și multe altele. Nu știm în ce măsură își vor dovedi eficiența aceste vizite întețite, însă nu este de trecut cu vedere faptul că, până acum, inspectorii i-au încurajat pe directorii unităților „repetente”. Cum? Acordându-le, cu mână largă, calificative de ”Foarte bine” tuturor celor evaluați. (Marian TEODOROF)
Un comentariu
As vrea sa se precizeze care școală din comuna Horia pentru că sunt două gimnaziale si un liceu. Concret! Pentru că există cataloage de examen care pot susține contrariul. Depinde,insa la care școală s-a referit Domnul inspector.