Descoperitorul de talente

Pasionat de pictură de când se știe, ieșeanul Radu Macavei și-a dedicat întreaga viață penelului. Începând cu vârsta de 10 ani, a urmat cursurile Liceului de Artă ”Octav Băncilă” din capitala Moldovei, după care a fost student al Facultății de Arte Plastice, secția pictură, din cadrul Universității de Arte ”George Enescu” Iași, la clasa profesorului Dan Hatmanu. Pașii l-au purtat mai întâi spre Ardeal, după care i-au luat 15 ani și-un ocol prin Grecia, așa cum îi place să spună, pentru a ajunge la Școala Populară de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură ”Carmen Saeculare” de la Piatra Neamț.

”Am terminat facultatea în 1989. Am fost ultima promoție înainte de Revoluție și, după cum era atunci, la terminarea facultății a trebuit să ne alegem locul unde voiam să mergem la repartiție. Eu am avut norocul că am terminat șef de promoție, așa că puteam să aleg primul. În loc să merg într-un loc de lângă Iași, am preferat fabrica de ceramică de la Sighișoara, spre fericirea colegilor care aveau note mai mici decât mine și spre supărarea părinților că m-am dus în celălalt capăt de țară”, povestește Radu Macavei.

Își amintește cu plăcere de anul petrecut la Sighișoara, însă recunoaște că, deși are pe jumătate suflet de ardelean, tatăl său fiind de loc din Oradea, nu s-a regăsit niciodată în acele locuri. Astfel, s-a întors în Molvoda. ”M-am angajat tehnoredactor la Gazeta de Botoșani, fiind primul loc de muncă pe care l-am găsit, care să fi avut cât de cât legătură cu meseria mea. După aceea, soția mea de atunci fiind la Filarmonica din Bacău, m-am angajat la ziarul Deșteptarea. În 1991, când soția a primit un post la Filarmonica din Atena, Grecia, am spus că trebuie să o încercăm și pe asta, așa că am plecat în capitala elenă”.

* Un deceniu și jumătate de inspirație mediteraneană

Acomodarea cu viața de pe plaiurile grecești a venit treptat, fără să o simtă ca pe o povară. A predat la cercuri de pictură și a avut timp să se ocupe de expoziții personale. ”Trebuie să recunosc că acolo am avut mult mai multe expoziții decât acasă. Perioada petrecută acolo m-a ajutat să mă descopăr și să mă dezvolt ca pictor. Cred că am avut norocul că, în 1991, am fost printre primii români plecați în afară. Eram un fel de rara avis și asta ne-a ajutat, pentru că ai noștri nu căpătaseră încă renumele negativ de acum. Am prins momente frumoase acolo. Am descoperit ospitalitatea și sufletul prietenos al grecilor. Pe mine m-a ajutat că am cunoscut oameni deosebiți acolo, mai ales în domeniul artistic. Cred că lumina mediteraneană există într-adevăr. Mi-am dezvoltat, în primul rând, culoarea. Am prins curaj. Am venit cu o cromatică mult mai optimistă în țară”, recunoaște pictorul.

Dacă ar fi să asocieze Grecia cu o culoare, Radu Macavei spune că s-ar gândi doar la albastru azur, în timp ce sufletului elenilor i-ar asocia ocrul, chiar dacă par veseli mereu. România primește verdele sfârșitului de vară, verdele crom, iar sufletul românilor va fi mereu albastru.

Cei 15 ani petrecuți în Atena rămân o amintire plăcută, dar Radu Macavei spune că niciodată nu s-a regăsit cu totul acolo. ”Simțeam nevoia să mă întorc. Fiecare aparține unui loc la un moment dat și nu e greșit să spui că poți să găsești loc în altă parte, în altă țară, dar eu am simțit mereu că locul meu este aici. Oricum ai fi, pe alte meleaguri vei fi mereu privit ca un intrus. Am avut prieteni greci, oameni cu un anumit nivel de cultură și un anumit nivel material, care-mi spuneau că prima generație de imigranți nu va fi niciodată acceptată cu adevărat. De abia la treia generație se poate spune că e adoptată cu totul”.

A divorțat de prima soție și s-a decis să se întoarcă în țară. Cea mai mare durere a fost distanța fizică față de cei doi copii. Fiul său are acum 28 de ani, iar fiica 22. Totuși, spune că, în afară de distanța fizică, are o legătură cu proprii copii pe care le-o dorește multor părinți. Este fericit că ei și-au ales drumul în viață, chiar dacă le-au călcat pe urmele părinților, fiul fiind absolvent de Muzică, iar fiica de Istoria Artelor. ”Au făcut-o de plăcere, fiind alegerea lor. Cred că e și defect profesional, dar le-am spus să aleagă mereu dincolo de satisfacțiile materiale imediate și așa au făcut. Sper să nu ajungă să regrete vreodată”.

* Școala Populară de Arte, locul în care se simte acasă

Întors în țară acum 10 ani, Radu Macavei spune că primul an a fost greu. ”Nu știam ce se întâmplă. Nu mă regăseam, mă simțeam doborât de viața de zi cu zi de aici, de chipurile triste ale oamenilor și de goana asta după un salariu. Mi-a fost greu să mă readaptez. A contat să reușesc să trec și să văd mai departe de asta, mai departe de aparența acestui gri și a condițiilor mult mai grele de viață, de la noi față de la greci. Cred că important este să treci peste și să regăsești contactul cu sufletul omului de aici și al naturii, care chiar sunt unice”.

S-a recăsătorit, iar a doua soție fiind din Piatra Neamț, Radu Macavei s-a stabilit și el aici. Din 2011, datorită pictorului Ciprian Istrate, care i-a sugerat să-și încerce norocul, a devenit colaborator al Școlii Populare, la secția de Arte plastice: ”La început, am avut cinci elevi. Nu eram prea încrezător, dar am spus că trebuie să încerc. În a doua lună, aveam deja 10 elevi, iar până la finalul anului erau 24 de elevi, adică normă întreagă. Spre surpriza mea, în următorul an a trebuit să refuz oameni, pentru că nu mai puteam să-i primesc. Promovarea se face în continuare din om în om, de către elevi, de aceea mizăm pe calitatea actului educațional de aici. Oamenii vin aici pentru profesor. Sunt cursuri opționale. Aici, elevul vine de plăcere. Dacă nu simte că face ceva să-i placă, îl pierzi. Tu, profesorul, trebuie să ai capacitatea de a descoperi în fiecare elev acea fărâmă care trebuie stimulată și atunci ai cucerit persoana”.

De doi ani, a trecut de la colaborator la angajat, iar din luna aprilie a acestui an ocupă, prin concurs, funcția de șef birou Școala Populară de Arte, cu alte cuvinte coordonează activitatea școlii din cadrul Centrului pentru Cultură ”Carmen Saeculare”.

* ”Farmecul meseriei mele este că nu mă plictisesc niciodată”

Are elevi de la 10 la 70 de ani și spune că orice moment petrecut cu ei este minunat. Are cursuri a câte patru ore de trei ori pe săptămână, iar o promoție de elevi studiază trei ani până să obțină diplomele de absolvenți. ”Vin cu dorința de a se căuta pe ei, de a-și descoperi o altă latură. Acesta este farmecul meseriei mele, că nu mă plictisesc niciodată. Vin oameni care chiar au un talent. În cazul maturilor, sunt oameni care au deja o carieră bine definită, dar și-au dorit cândva să-și urmeze talentul, iar acum își redescoperă acum acea latură uitată. Noi predăm pentru amatori și nu ne putem aroga alte merite; în schimb, îi îndrumăm spre mai departe pe cei care vor să aprofundeze. Am patru eleve care, după ce au studiat aici trei ani, s-au dus la Facultatea de Arte Plastice, iar o alta a urmat Arhitectura. Faptul că elevii vin de bunăvoie și din plăcere m-a făcut să-mi doresc să rămân aici”.

Printre elevii dificili se numără copiii aduși forțat de părinți, dar aceștia pot renunța după câteva luni; în schimb, mai este o categorie, cea care caută ajutor și confundă cursurile de pictură cu terapia prin artă. ”Cei care au probleme în familie de orice fel. Problemele se răsfrâng aici. Din păcate, nu suntem psihologi ca să putem oferi consiliere. Nu facem terapie prin artă. Sunt mai puțin permeabili în a asimila informații și sunt foarte închiși. Cu ei nu se prea poate lucra, din păcate”.

Având în vedere că la Școala Populară nemțenii merg pentru a se relaxa făcând ceva ce le place, profesorul de pictură spune că oferta școlii trebuie să vină mereu în întâmpinarea cerințelor publicului, fapt ce reprezintă o permanentă provocare pentru cei care predau aici. ”Să fii profesor la Școala Populară este același lucru cu a fi artist în viața de zi cu zi. Un artist trebuie să rămână mereu deschis, să abordeze în permanență mai multe stiluri, să se descopere în permanență. Eu nu pot spune că e ceva care să mă definească, pentru că sunt mereu în căutare. Pictura – și arta, în general – sunt un mod de a trăi pentru mine, chiar dacă nu poți spune că se poate trăi decent din artă. Abordez mai multe stiluri, fiecare fiind adaptat în funcție de starea din acel moment. Am avut mai multe expoziții personale, mai ales în Grecia. Am avut o expoziție la Iași, în 2006, și am participat la mai multe expoziții de grup și la două tabere de creație. Acum lucrez la prima expoziție personală pe care o voi avea la Piatra Neamț, în noiembrie 2017. Mă inspiră natura de aici. Aici mi-am regăsit ideile, trăirile, sentimentele și cred că de aceea a durat atât să mă recristalizez pentru o expoziție personală”.

În afară de expoziția de anul viitor, Radu Macovei spune că nu-și face alte planuri, pentru că a avut atât de multe schimbări în viață, încât a înțeles că nu are rost să-și plănuiască nimic. Îi place viața plină de surprize și încearcă să se bucure de ele în fiecare zi.

Andreea AMARIEI