La promenadă prin Perla Moldovei

Cine iese la promenadă și, din întâmplare, își îndreaptă pașii de spre cartierul Sarata, va avea parte de o mare surpriză: Moara Beral, amplasată cândva în fața fabricii de hârtie și mucava ”Comuna din Paris” (azi, Petrocart), a dispărut fără urme. Probabil a fost furată… Cum proprietarii morii n-au fost comuniști, nici simpatizanți, ci oameni de afaceri – Beral și Davidovici – se exclude din explicații ”ura de clasă”.

Să nu uităm că, aici, la Beral, în toamna lui ’26, au murit, într-un accident de muncă groaznic, doi copii, în etate de 14 ani, Constantin N. Nemțișoru și Gheorghe C. Oprea, angajați cu acte în regulă. Au fost prinși de o curea de transmisie și uciși ”pe loc”, cum scria ziarul ”Reformatorul” din 22 noiembrie ’26. Nenorocirea a iritat toată mahalaua.

Pe vremea partidului unic, cu mulți membri, moara Beral aduna de la particulari porumb boabe și le dădea, în schimb, făină albă, de calitate. Înfățișarea morii era jalnică, avea majoritatea geamurilor sparte, era coșcovită și nevăruită, probabil de aceea a fost demolată. Era fantomatică. În momentul de față, pe locul morii se află un uriaș LIDL. Ce mai, urbea noastră își schimbă fața de la zi la zi. Încet, dar mișcă…

Când eram țânc și jucam fotbal pe Borzoghean, cu tovarășii mei de hârjoană, la întoarcere acasă, ne opream în dreptul Uzinei Electrice și priveam spre vale, spre mahala. Vedeam fabrica de cherestea ”Eichler” (Foresta), cu porțile larg deschise, cum elibera cu dărnicie căruțe, mașini, tractoare…încărcate cu material lemnos, de la butuci fasonați până la scânduri și bracuri cu miros puternic de rășină. Lângă Foresta, se ițeau, mândre, cofetăria lui Cozma, crâșma ”Stejarul”, frizeria ”La Mitică”, aia cu scări înalte de piatră și lipitori pe dulap. În dreapta, era cofetăria lui Orza, un depozit cu vinuri și casele lui Cuiejdeanu. Sala Foresta pentru baluri săptămânale ocupa o poziție centrală, iar moara, dedesubt, măcina zilnic. Astăzi, în locul lor, se văd blocuri.

2016 este an electoral. În anii electorali, politicienii fac promisiuni, de toate calibrele, de toate nuanțele. Că puține promisiune se îndeplinesc, se știe. Vă spun un lucru care nu-i de spus și la Piatra Neamț: în campania electorală din mai, la locale, s-au auzit cu carul promisiuni fără acoperire. Majoritatea candidaților la jilțul de primar au vorbit despre cum vor schimba ei ”Perla Moldovei”. Ce proiecte grandioase vor realiza. Din păcate, după aflarea rezultatelor și desemnarea învingătorului, proiectele rămân simple vorbe electorale. Că, trebuie să recunoaștem, la alegeri apar tot felul de candidați, chiar și din cei care promit votanților că vor transforma România în Țara Minunilor, iar pe Alice, prima femeie președinte.

Asta nu înseamnă că nu existăm. Cetatea de sub Cozla a existat din vremuri ”imemorabile”. De pe vremea bărboșilor daci și a cuceritorilor romani. În mileniul III, e un municipiu modern, cu bulevarde largi, luminoase, curate, aerisite dacă-și țin toți mașinile în alt județ, cu străzi încântătoare, grădini nu alta, care îmbie la promenadă. Nu lipsesc nici ulițele dedicate literaților – Eminescu, Caragiale, Creangă, Urechia… – și nici fundacurile – Popa Șapcă, Depou, Toamnei…

Cine ne vizitează urbea, prima dată, rămâne impresionat. Fiecare primar, indiferent de câte mandate a stat la cârmă, a încercat să lase ”ceva” locuitorilor. A făcut tot posibilul să fie regretat de cei mulți. Să spună cu regret: ”Pe vremea primarului X, Piatra era un oraș dorit de mulți!”.

Rudele mele, din Sibiu, rătăcite prin târgul nostru, mi-au narat că, în orașul natal al sasului de la Cotroceni, s-au ridicat două blocuri cu multe, multe etaje. Noile construcții vor să imite turnurile gemene ale World Trade Center din New York, distruse de teroriști la 11 septembrie 2001. Încântător gest! Tot de la neamuri, am aflat că, în jurul Sibiului, au sosit investitorii germani și au ridicat niște făbricuțe productive. Nu e rău, s-au creat noi locuri de muncă pentru autohtoni. Numai că banii se duc în Germania. Și încă ceva: pomenitele făbricuțe, ridicate de Fritz, produc flecuștețuri, precum huse pentru limuzinele Audi. Nu cred că se pot compara cu Uzina de Fire și Fibre de la Săvinește, care, în anii ei de glorie, număra 40.000 de angajați.

Cum stăm noi, nemțenii, cu locurile de muncă? Colorat, bate spre albastru. Șomajul a ieșit din promenadă, pe ulițe, merge cu mâinile la spate, ca boierii… În consecință, cei mulți și fără slujbe nu au cum să ajungă la locurile exotice numite Bali, Rodos, Copacabana să-și toace banii. Se opresc la Ștrandul Tineretului, de sub umbroasa Cernegură. Se poate servi și aici o Coca-Cola, numită de zgârciți ”licoarea diavolului capitalist”. Dacă banii lipsesc cu desăvârșire, campezi pe malul stâng al Bistriței, în aval de CHE Piatra Neamț (Barajul de la Bâtca Doamnei), că tocmai s-au strâns gunoaiele aduse de ultimele puhoaie. Singuraticii și îndrăgostiții o taie, per pedes apostolorum, spre cetatea dacică de pe Bâtca Doamnei. Îi atrag aici liniștea, aerul tare, străduțele pustii, ”Terasa Piraților” – dacă e deschisă, pensiunea ”La maimuța” și natura sălbatică. Ca să atragă câți mai mulți plimbăreți la pensiunile lor, patronii inventează tot felul de povești fantastice, cu crăițe frumoase și știuci de doi metri (?!). Curios sau nu, turiștii ocazionali, rătăciți pe aceste meleaguri mirifice, sunt dispuși să creadă toată balivernele auzite, evident după ce au îngurgitat câteva beri. E frumoasă viața pe malurile Bistriței…

Și conul Mihai Sadoveanu, ”Ceahlăul literaturii românești”, a hoinărit prin Moldova de sub munte, însoțit întotdeauna de pușcă sau undiță. Cunoștea toate pădurile și toate bălțile. Gașca de vânători și pescari se întâlnea sâmbăta, pe str. Lăpușneanu din Iași, și era formată din scriitorii și jurnaliștii de la ”Viața Românească”, revistă condusă de Ibrăileanu. Locul de întânire era Cofetăria ”Tufli”, celebră la acea vreme. Se urcau într-o mașină și plecau pe dealuri domoale. Dacă vremea era frumoasă, făceau kilometri împușcând urecheați. Dacă ploua, căutau adăpost sub acoperișul unui gospodar, jucând șah, cu o ulcică de Cotnar în mână. Sadoveanu, care iubea mult șahul, cuvânta: ”Pionii de pe tablă reprezintă pe cei mulți și amărâți, prostimea, poporul. Din ordinul Regelui, ei merg și la moarte, la război. Voi ce ziceți, e drept?”. Cum amicii lui Sadoveanu încă nu erau peceriști, tăceau, se făceau că plouă. Topârceanu ieșea afară, Sevastos îl imita și interogația rămânea în coadă de pește. Așa se fuge de răspundere.

Prof. Dumitru RUSU

foto: Complexul Muzeal Județean Neamț, Biblioteca Județeană ”G.T. Kirileanu” Neamț