Concursul pentru directorii de școli intră în faza așteptată a poticnelilor. După ce comisia de selecție de la nivelul Inspectoratului Școlar Neamț a respins 23 dosare, Ministerul Educației a luat o decizie de ultim moment, cerând o reverificare. „Mai exact, în situațiile în care au fost sesizate fișiere corupte informatic, alte documente decât cele cerute sau documente lipsă, inspectoratele școlare au obligația de a contacta candidații în cel mai scurt timp, astfel încât astăzi, 10 octombrie, în intervalul orar 12:00-17:00, aceștia să prezinte Comisiei județene de organizare a concursului documentele din cauza cărora au fost respinși. Ulterior, Ministerul Educației va analiza posibilitatea emiterii unor aprobări speciale pentru participarea la concurs. Menționăm că vor fi luate în considerare doar documentele administrative datate înainte de 2 octombrie 2016”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
În Neamț, din cele 23 dosare respinse, unul pare să nu mai poată fi „contestat”, deoarece motivul pentru care a fost dat deoparte se înscrie la „neîndeplinirea condițiilor de înscriere la concurs”. Este vorba despre cel care aparține prof. Mihai Floroaia, directorul Școlii Postliceale Sanitare din Piatra-Neamț. În rest, toate celelalte dosare pot reintra în joc. Important este ca actele doveditoare să fie prezentate la ISJ, până la ora 17. Potrivit prof. Viorel Stan, inspectorul școlar general, până la ora 14 se prezentaseră deja câteva persoane care au vrut să demonstreze că dosarele le-au fost respinse dintr-o eroare. Detalii despre dosarele respinse, aici. (M.T.)
2 comentarii
Si asta face parte din marile gafe ale ISJ Neamt…… unde este transparenta, daca nu s-au afisat rezultatele “reevaluarii” dosarelor…… ???? Cine a mai trecut hop-ul si ce culoare are????
Terminati cu insinuările! Nu s-a dat nimic pe nicio culoare! Totul s-a făcut conform metodologiei și precizărilor ministerului educatiei. E mai usor sa arunci cu noroi in munca unor oameni. Habar n-ai ce vorbesti!