Surprinzător, 23 dosare depuse de candidați pentru funcția de director au fost respinse de comisia de selecție a dosarelor de la Inspectoratul Școlar Neamț. Câteva nume de directori aflați încă pe funcție au avut surpriza să constate că nu mai pot participa la concurs, din lipsă de documente sau că nu îndeplineau condițiile de înscriere. Interesant pentru un sistem democratic este că decizia este definitivă, neputând fi contestată. Situația este cu atât mai stranie, cu cât vorbim despre oameni care se presupune că știu metodologie și nu ar avea probleme în întocmirea unui dosar.
Numele cel mai sonor dintre respinși este al lui Mihai Floroaia, fost inspector școlar general adjunct, care a concurat pentru Școala Postliceală Sanitară Piatra Neamț, care, oricum, se afla într-un conflict cu ministerul pentru calificativ. Doi profesori de matematică, Doina Mariana Roșanu, actuala directoare de la Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț, și Dorin Moroșanu, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Târgu Neamț, se află și ei printre cei care nu au depus dosare complete.
Lăcrămioara Secară, fosta directoare de la Casa Corpului Didactic, a aplicat pentru patru poziții, de director plin și adjunct, dar s-a trezit cu dosarul respins, tot pentru lipsă de documente obligatorii.
Interesantă este și respingerea dosarului depus de Mihaela-Sorina Vasilescu-Apostol, pentru postul de director la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț, mai ales în condițiile în care există o mare agitație în legătură cu concursul în instituție.
Profesorul Ioan Grădinaru a rămas fără posibilitatea de a concura, atât la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț, cât și la Palatul Copiilor. (V.B.)
Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare





