În tradiția populară, românii îl sărbătoresc pe Sânmedru timp de trei zile. Se spunea despre Sânmedru că este un bătrân plăcut lui Dumnezeu. În lumea satelor de altădată, era considerat patronul caselor. El le proteja de pagubă, de furtuni și de furia animalelor sălbatice. De aceea, se recomanda ca, în casa fiecărui creștin, să existe o icoană a Sfântului Dimitrie.
Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov s-a născut la sud de Dunăre, în Bulgaria. A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul ”imperiului” vlaho-bulgar de la Tîrnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. Iubind viața ascetică, el s-a retras într-o peșteră. Nu se știe cât timp a stat acolo și nici când a murit, dar tradiția spune că, înainte de a muri, el s-a așezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu.
Moaștele sale au fost așezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din București. Racla cu moaștele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureștiului de mai multe ori.
Credincioșii merg la cimitir cu pomană sfințită la biserică și o împart la mormântul rudelor decedate. Mai există obiceiul să se aprindă câte zece lumânări la mormintele celor care au murit fără lumânare. Fiecare mormânt este împodobit cu flori de toamnă.
Ziua Sfântului Dimitrie cel Nou sau Dimitrie Basarabov era considerată și o sărbătoare a bătrânilor. Creștinii ofereau pomeni din fructe, precum mere, nuci, struguri și miere bătrânilor singuri, neajutorați, îndeosebi celor care trăiesc în azile. Bătrânii îi sfătuiau pe cei care au un mare of să-l mărturisească Sfântului Dimitrie cel Nou. Tradiția spune că, îndeosebi în această zi, la slujba de prăznuire, Dumnezeu ne trimite Darurile sale și împlinește rugile noastre prin intermediul Cuviosului Dimitrie cel Nou.
Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou era așezată la masa sărbătorească, chiar dacă în familie nu exista un credincios care să poarte numele de Dumitru. Datina era urmată, an de an, pentru ca armonia, sănătatea și sporul să nu părăsească locuința respectivă.
