Am primit la redacție, prin intemediul unui membru ALDE, o scrisoare, adresată de Constantin Iacoban, fostul președinte al CJ Neamț, celor doi șefi de la ALDE, după alegerile locale. El își prezintă punctul de vedere în legătură ce s-a întâmplat cu partidul și care ar fi fost rolul lui Ion Asaftei în îndepărtarea lui Cătălin Drăgușanu. Scrisoarea se pare că nu a ajuns la destinatari, în schimb a ajuns la membrii de frunte ai partidului, precum senatorul Nistor de la Bacău, care l-a luat drept unul din argumentele de bază pentru a începe lupta din partid împotriva modului cum sunt promovați oameni în ALDE.
«Scrisoare deschisă adresată domnului Călin Popescu Tăriceanu și
domnului Daniel Constantin, co-președinți ALDE
Domnilor co-președinți, acum, după ce a trecut ceva timp de la alegerile locale, vă transmit aceste rânduri, deoarece cred că trebuie să știți cum s-au derulat lucrurile în județul Neamț pentru ALDE și care sunt cauzele adevărate ale insuccesului din alegeri.
Cred că am calitatea morală să vă aduc la cunoștința aceste aspecte, deoarece am o anumită experiență, atât în structurile unor partide politice, cât și în funcții administrative. În momentul când am luat decizia de a veni în ALDE, eram pe poziția de președinte al Consiliului Județean Neamț și președinte UNPR Neamț, funcții pierdute odată cu aderarea la partidul pe care îl conduceți. Am demonstrat, însă, că nu mă interesează cu orice preț funcțiile publice, dacă prin acestea nu se poate realiza ceva pozitiv pentru partid și comunitate, părăsind postura de consilier local în Consiliul Local Piatra-Neamț, deoarece am ales să fiu pe listă doar pentru a da consistență echipei de consilieri municipali propuși de ALDE.
În momentul înscrierii în ALDE, am avut surpriza neplăcută să constat că, din punct de vedere organizatoric, la nivel județean nu exista aproape nimic, în afară de multe vorbe și promisiuni. Am găsit liste cu persoane care nu știau că sunt membri de partid, unii chiar ocupau funcții în organizațiile locale și județene.
Filiala județeană ALDE Neamț avea un sediu pe hârtie, închiriat de la o societate a primăriei, dar aflat într-un stadiu deplorabil, care necesita vaste lucrări de reabilitare. Am făcut toate demersurile necesare pentru achitarea la zi a chiriei sediului, pentru efectuarea lucrărilor de reparație și pentru dotarea corespunzătoare a acestui sediu. A fost, însă, un prim semnal de alarmă pentru mine și mi-a venit în minte modul de operare al copreședintelui Asaftei, care nu-și plătește niciodată datoriile, fiind de notorietate la nivel județean din acest punct de vedere.
Am încercat să vin cu oameni noi în partid, chiar dacă nu toți erau cu notorietate, dar erau oameni muncitori, cunoscuți și respectați în comunitățile lor, cu care se putea construi, și dornici să se implice, dar copreședintele Asaftei mi-a spus să aștept, că are dumnealui oameni în structurile de partid, care vor face și vor drege. Acum, mi se reproșează că nu am adus suficient de mulți membri noi. Să știți că primarii care ar fi dorit să mă urmeze la ALDE au fost amenințați că-și vor pierde mandatele, că-și vor pierde pensiile speciale, neavând mandatul complet. Mai mult, tuturor primarilor UNPR care ar fi dorit să mă urmeze li s-a transmis că nu au ce discuta cu Iacoban, deoarece el va fi doar folosit în alegeri, urmând să fie sacrificat după. Aceste vorbe și faptul că Asaftei mereu s-a opus propunerilor mele, mi-a dat iar de gândit și mă întrebam dacă domnul Asaftei chiar dorește să intre în alegeri sau joacă doar teatru. Astăzi știu că toate stopurile puse de domnul Asaftei aveau rolul de a diminua rezultatul pe care îl obține ALDE la nivel județean.
În ultima zi de depunere a listei pentru Consiliul Județean, după mai multe amânări din partea sa de a face lista ALDE pentru acest for, Asaftei a aplicat o nouă lovitură: Iacoban nu va fi primul pe listă și nici al doilea. Deci, atât eu, cât și dumneavoastră, domnilor co-președinți, am fost mințiți încă din prima clipă de către acest individ, când a spus că, odată cu venirea mea în ALDE, voi deschide lista pentru Consiliul Județean Neamț, datorită notorietății și ocupării în trecut a acestei poziții. Cu siguranță altul ar fi fost scorul dacă eram candidatul ALDE pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Neamț. Ori acest lucru nu a fost dorit de PSD și, prin urmare, prin unealta lor Asaftei, au acționat.
Degeaba a încercat domnul deputat Drăgușanu să îndulcească situația, acordându-mi locul doi pe lista la Consiliul Municipal Piatra-Neamț și adoptând o rezoluție în Biroul Executiv Județean, prin care voi fi susținut pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al CJ Neamț, pentru a transmite un mesaj pozitiv către electorat. Însă domnul Asaftei, fiind de altă părere, avea să lucreze în continuare. Și a lucrat.
Astfel, domnul Asaftei, instruit într-un mod specific activiștilor de partid comunist pregătiți la Ștefan Gheorghiu, a strâns în jurul său câțiva oameni lipsiți de scrupule, dați afară din toate partidele pe unde au fost, și le-a dat temă să găsească sau să inventeze date compromițătoare despre mine și despre alți membri de partid care aveau alte păreri și care nu se supuneau orbește unui șef de partid care nu impune respect prin nimic, poate doar prin asocierea cu dvs. și cu oameni din jurul dvs. Despre care afirma că-l veți susține necondiționat, indiferent de rezultate. Co-președintele Asaftei a insistat pentru impunerea pe liste a acestor oameni fideli lui, chiar dacă și eu și domnul deputat Drăgușanu ne-am opus, știind trecutul acestora și aventurile ilegale: cercetați pentru trafic de mașini sau trafic de rețete false. S-a încercat, direct și indirect, intimidarea mea, au fost propuneri de noncombat, apoi au fost amenințări, articole de presă defăimătoare, neadevărate. Totul ca membrii de partid să nu vadă în Iacoban un lider demn de urmat.
Domnilor copreședinți, în momentul când am decis să vin la ALDE, aveam în sondaje o cotă de 19%. Mulți mă doreau candidat la Primăria Piatra-Neamț, alții îmi promiteau loc eligibil pe liste pentru CJ Neamț. Din funcția de președinte CJ și președinte UNPR, aș fi putut negocia o poziție care să-mi asigure continuitate. Dar am ales ALDE, am crezut în dvs. și în proiectul politic pe care l-ați propus României și românilor, care să le aducă speranță că politica poate redeveni atractivă și poate recâștiga masele. Din păcate, la nivelul județului Neamț, acest proiect politic este pe un drum greșit, în direcția opusă față de ce doriți dvs. să realizați. Filiala este acaparată de oameni fără trecere și fără puterea de a atrage populația. Echipa domnului deputat Drăgușanu, formată îndeosebi din oameni tineri, fără probleme în spate, de bună calitate (avocați, medici, profesori) nu poate face față (probabil nici nu-și dorește așa ceva), perfidiei și modului securistic de a lucra al domnului Asaftei. (…)
Să analizăm și protocolul semnat între ALDE Neamț și PSD Neamț. Prin acest protocol, ALDE ar fi trebuit să obțină 3 viceprimari în comune; a primit doar unul, iar într-o altă comună, care nu făcea obiectul protocolului, consilierul nostru a obținut voturi de la PNL, iar pentru asta va fi dat afară de Asaftei. Prin protocol, ALDE ar fi trebuit să aibă reprezentați în cadrul AGA în mai multe structuri ce țin de CJ. Nu a primit nimic din toate acestea. ALDE nu a obținut nimic de la PSD, în schimb Asaftei da, a primit, expres, funcția de vicepreședinte CJ. Numai lui i s-ar fi acordat această funcție de către PSD, mă întreb, retoric, de ce? Răspunde cineva pentru nerespectarea protocolului semnat? Va fi sancționat domnul Asaftei? Înclin să cred că nu!
Eforturi s-au depus atât de către mine, cât și de domnul deputat, pentru a fi atenți la sabotările ALDE din interior. În loc să ne focalizăm toate forțele pe campania electorală, trebuia să asanăm efectele ”muncii” depuse de mica divizie de mercenari controlată de Asaftei. Încercări de a ”racola” oameni fideli domnului Drăgușanu, sub pretextul că oricum acesta va pierde alegerile și va fi dat afară, sunt de notorietate printre membrii partidului. Sau întâlnirile separate, doar cu anumiți membri din partid, au ridicat multe semne de întrebare.
Poate ați avut curiozitatea să analizați rezultatele pentru județul Neamț. Zona aflată în sarcină directă la domnul Asaftei a obținut cele mai proaste rezultate, acolo s-au petrecut lucruri incredibile, de noncombat fățiș în fața PSD-ului, ceea ce a dus la obținerea unui scor rușinos pe acea zonă. De exemplu, în al doilea municipiu al județului, Roman, s-a obținut 1,89%, iar în cea mai mare comună de lângă, Ion Creangă, s-au obținut 0,39 procente.
S-au făcut eforturi mari pentru ca ALDE să nu ajungă cu 3-4 consilieri județeni în CJ Neamț, pentru că atunci discuțiile cu PSD-ul ar fi fost altele. Practic, astăzi, ALDE Neamț nu mai contează, a fost pus la picioarele PSD-ului de către Asaftei, nimic nu mai contează atât timp cât el își va păstra funcția de vice CJ. PSD nu a dorit ca Iacoban să ajungă în CJ Neamț, pentru că știa că nu aș fi acceptat condițiile umilitoare în care este tratat acum partidul în Neamț.
PSD așa a procedat și cu UNPR, a corupt și șantajat oamenii, iar cei care nu au putut fi corupți sau care nu s-au temut de amenințări, au fost îndepărtați prin orice mijloace. Așa a dispărut UNPR-ul în Neamț, așa va dispărea și ALDE dacă nu luați cât mai curând măsuri.
Domnilor co-președinți, vă rog să vă aplecați asupra analizei sincere, făcută din poziția de simplu membru, fără vreo funcție. În acest moment, ALDE Neamț este într-o situație critică: s-au adunat datorii mari (chirie sediu, cotizație la centru, facturi de utilități, facturi către furnizori de hârtie și tonere imprimantă, datorii către furnizori de tipărituri, etc). Oamenii vechi, care știu ce au de făcut, sunt îndepărtați din partid unul câte unul. Ultima victimă a domnului Asaftei fiind secretara executivă a partidului, bineînțeles apropiată de domnul deputat Drăgușanu. La această oră, există disensiuni grave între cei doi co-președinți ai ALDE Neamț, care fac imposibilă și derularea unei simple ședințe, darămite derularea alegerilor parlamentare. Probabil, până la urmă, eu voi fi dat afară din partid, însă eforturile ”celulei” deja sunt concentrate asupra singurului om care mai înseamnă ceva și mă refer la domnul deputat Drăgușanu. Este cunoscută în toate mediile dorința arzătoare a domnului Asaftei de a candida la parlamentare, în felul acesta calea spre un eșec sigur la alegerile parlamentare este bătătorită.
Cu deosebită stimă,
Constantin Iacoban, fost președinte CJ Neamț
Piatra-Neamț, 01.08.2016»
N.red.: Între timp, dl. Iacoban a fost dat afară din partid, dl. Drăgușanu a fost dat afară din partid, dl. Asaftei a rămas în partid și candidează la parlamentare. Nu-și va vedea visul cu ochii, pentru că nu ocupă o poziție eligibilă, dar este de înțeles că postul de vice la CJ e o sinecură mulțumitoare pentru el.