Manipularea pentru to(n)ți sau Fereastra Overton

Cred că am pomenit de mai multe ori un banc despre homosexualitate, dar îndrăznesc să-l mai repet.

Un bătrân, abia ținându-se pe picioare, vine grăbit la serviciul pașapoarte.
– Vreau pașaport în regim de urgență, ca să plec cât mai repede din țară.
– Păi n-aveți nevoie de pașaport în Europa.
– Europa e prea aproape… vreau să mă duc la capătul lumii.
– Da’ de ce?
– Nu sunt de acord cu politica față de homosexuali!
– Cum așa?
– Pe vremea lui Antonescu îi împușcau. Gheorghiu-Dej îi băga la pușcărie. Ceaușescu îi închidea la balamuc. Acum, după revoluție, i-au lăsat în pace și le-au dat drepturi.
– Și-atunci?
– Mi-e teamă să nu devină OBLIGATORIU…

Nu o dată mi-a trecut prin minte gândul că e PREA adevărat ca să nu aibă și un substrat teoretic.

Zilele trecute l-am auzit pe celebrul regizor și actor rus Nikita Mihalkov prezentând, în emisiunea lui, Besogon TV, teoria Ferestrei Overton, considerată prototipul tehnologiei manipulării opiniei publice. Teorie care îmi confirmă bănuiala despre substratul bancului de mai sus.

Iată, în continuare, o traducere, cu unele adaptări pentru limba română:

«V-am promis să vă prezint tehnologia folosită pentru a face lumea să se obișnuiască cu ceea ce, în mod normal, e IMPOSIBIL să poată accepta. Tehnologia ”sădirii” în conștiința umană a ceea ce, aparent, nu poate fi inclus. Din păcate… se poate.

Se numește FEREASTRA OVERTON.

Joseph P. Overton (1960-2003), prim vice-președinte al Centrului pentru Politici Publice (la Mackinac Center), a formulat această teorie, care i-a primit numele postum, în urma unei catastrofe aviatice.

În conformitate cu FEREASTRA OVERTON, pentru fiecare idee sau problemă, în societate există o așa-numită fereastră de oportunități. În cadrul acestei ferestre, ideea poate (sau nu) să fie discutată pe larg, susținută deschis, promovată, se poate încerca legalizarea ei. Fereastra e mutată, schimbând paleta posibilităților de la o fază de NECONCEPUT, complet străină moralei publice, total respinsă, până la faza de POLITICĂ CURENTĂ, care e deja discutată pe larg și adoptată de conștiința populară și susținută prin lege.
Nu e o spălare a creierului ca atare, ci o acțiune mult mai subtilă…

Să abordăm ceva cu totul de neînchipuit.
Să ne imaginăm, de exemplu, legalizarea canibalismului, dreptul oamenilor de a se mânca reciproc. Destul de dur, nu?
E evident că, în prezent, nu e posibilă desfășurarea unei propagande pro-canibalism, deoarece societatea ar exploda. Asta înseamnă că problema legalizării canibalismului se află la stadiul de oportunitate ZERO a ferestrei.

Acum vom simula modul în care ideea de NECONCEPUT va fi implementată, trecând prin toate etapele ferestrei de oportunități.
Astfel, subiectul va deveni nu doar acceptabil, ci chiar obligatoriu.

Tema canibalismului e încă dezgustătoare și absolut inacceptabilă în societate. A discuta acest subiect în presă sau într-o companie decentă e indezirabil. Ca atare, prima mișcare a FERESTREI OVERTON e mutarea subiectului canibalism din domeniul de NECONCEPUT în cel RADICAL.

Ne bucurăm de libertatea de exprimare, nu-i așa? Avem democrație… De ce să nu vorbim despre canibalism? Oamenii de știință, în principiu, au dreptul să vorbească despre orice – pentru ei nu există subiecte interzise, ei trebuie să studieze toate temele. Și, dacă așa stau lucrurile, atunci putem organiza un simpozion etnologic, cu tema ”Ritualuri exotice ale triburilor din Polinezia”. Vom aborda istoria subiectului, îl vom introduce în circuitul științific și vom obține opinii autorizate despre canibalism.
Putem, deci, discuta despre canibalism și rămâne, în același timp, în limitele respectabilității științifice.

FEREASTRA OVERTON s-a mutat.

A fost deja determinată revizuirea pozițiilor, asigurând astfel trecerea de la atitudinea intransigentă, de respingere, a societății, la o atitudine mai pozitivă.

Concomitent cu discuția pseudo-științifică, TREBUIE să apară undeva ”Societatea Canibalilor Radicali”. Chiar dacă vor fi prezenți doar pe internet, ”Canibalii Radicali” vor fi observați și menționați de toate mass-media relevante.

Rezultatul primei mișcări a FERESTREI OVERTON:
– tema inacceptabilă a fost introdusă în circulație, tabu-ul a fost ”desacralizat”, a fost distrus caracterul univoc al problemei și s-au creat ”tonuri de gri”.

Următorul pas al FERESTREI OVERTON mută tema canibalismului din domeniul RADICAL în cel POSIBIL. În acest stadiu, continuăm să cităm ”oamenii de știință”. Nu ne putem permite respingerea cunoștințelor despre canibalism… Oricine ar refuza să discute această temă ar trebui înfierat drept bigot și ipocrit.

Condamnând bigotismul, trebuie să găsim un nume elegant canibalismului.

Nu mai există canibalism! Acum se numește, de exemplu, ”antropofagie”. Dar termenul în cauză va fi, curând, înlocuit din nou, considerând această definiție drept jignitoare.

Scopul inventării noilor denumiri e devierea problemei de la esența ei, ruperea formei de conținut, privarea adversarilor ideologici de cuvânt. Canibalismul se transformă în ”antropofagie” și apoi în ”antropofilie”, la fel cum un criminal își schimbă numele și pașapoartele.

În paralel cu jocul numelor, are loc crearea unui precedent de referință – istoric, mitologic, contemporan sau, pur și simplu, inventat, dar cel mai important – legitimant. Obiectivul principal al acestei etape, cel puțin parțial, e de a scoate mâncarea cărnii de om de sub incidența penalului. Eventual, prin găsirea unui exemplu în istorie.

După ce a fost găsit precedentul legitim, apare posibilitatea de a muta FEREASTRA OVERTON din spațiul POSIBIL în domeniul RAȚIONAL.

”Dorința de a mânca carne de om e înscrisă în genele omului și e, deci, naturală”;
”Uneori, să mănânci un om e necesar, există circumstanțe determinante”;
”Există oameni care doresc să fie mâncați”;
”Antropofilii au fost provocați”;
”Gustul fructului oprit e mereu dulce”;
”Omul are libertatea de a-și rezolva singur problemele”;
”Nu ascundeți informațiile, astfel ca fiecare să poată decide dacă e antropofag sau antropofil”;
”Are antropofilia aspecte negative? Există vreo dovadă?”; ș.a.m.d.

(Observați cum decurge procesul și suprapuneți-l peste evenimentele pe care le-ați trăit în ultimii 30, 20 sau 10 ani…)

În conștiința comunității se creează, în mod artificial, ”câmpul de luptă” pentru această problemă.
(Acum se trece de la RAȚIONAL la POPULAR.)
În scopul popularizării temei canibalismului, ea trebuie să fie susținută de mesaje populare, ”asezonată” cu personalități istorice și mitologice, și, dacă e posibil, cu personalități media contemporane.

Antropofilia pătrunde masiv la știri și în talk-show-uri. Oamenii sunt mâncați în filme de largă distribuție, în versurile cântecelor și în clipuri video.

Una din tehnicile folosite se numește ”Uită-te în jur”:
– ”N-ați știut că unul dintre cei mai cunoscuți compozitori e… antropofil???”;
– ”Unul dintre cei mai celebri scenariști polonezi a fost toată viața antropofil, a fost chiar cercetat pentru asta. Unde e democrația?”;
– ”Câți au zăcut prin balamucuri?”;
– ”Câte milioane au fost deportați și li s-a retras cetățenia?”;
– ”Ce părere aveți despre clipul ”Eat me baby” al lui Lady Gaga?”;

Tema aflată în prelucrare se aduce în top și începe să fie reprodusă în mod autonom în mass-media, show-business și politică.

Pentru justificarea subiectului, suporterii legalizării uzează de imaginea umanizată a criminalilor, creându-le o aparență pozitivă, prin intermediul argumentelor care bagatelizează faptele lor criminale.
De exemplu:
– ”Doar sunt oameni care creează… ce dacă au mâncat?”;
– ”Ei își iubesc sincer victimele – mănâncă, deci iubește”;
– ”Antropofilii sunt victime ei înșiși – viața i-a obligat, așa au fost educați”; etc., etc.

Asta, pe de altă parte, e ”sarea și piperul” manipulatorilor din talk-show-uri:
– ”Vă vom povesti despre o tragică poveste de dragoste – el voia s-o mănânce, iar ea dorea doar să fie mâncată. Cine suntem noi, să-i judecăm? Poate că asta e adevărata dragoste. Cine vă credeți, ca să vă opuneți iubirii?”.

Începe să vă ”sune” cunoscut?

Trecerea la etapa a cincea se face atunci când tema s-a ”încins” și se poate muta din categoria POPULARĂ în cea a POLITICII CURENTE.
Începe pregătirea bazei legislative.

Grupuri de lobby, aflate în preajma puterii, se consolidează și ies din umbră. Sunt publicate sondaje care, chipurile, confirmă marele procentaj al susținătorilor legalizării canibalismului.

În conștiința publică se introduce o nouă dogmă – ”interdicția interzicerii canibalismului”. E un simbol al liberalismului – toleranța ca o interdicție a interzicerii tabu-urilor, interzicerea prevenirii și corecțiilor abaterilor dăunătoare pentru societate.

În timpul acestei ultime etape, societatea e deja ”zdrobită”.

Se adoptă legi care schimbă (distrug) normele existenței umane. Tema se ”rostogolește” inevitabil către școli și grădinițe. Asta înseamnă că următoarele generații vor crește lipsite complet de șanse de supraviețuire.

Așa s-a întâmplat și cu legalizarea pederastiei – acum ”ei” pretind să fie numiți ”gay”.

Acum, sub ochii noștri, Europa încearcă legalizarea incestului și a eutanasierii copiilor.

FEREASTRA de oportunități descrisă de OVERTON se ”mișcă” mai ușor într-o societate tolerantă. Într-o astfel de societate fără idealuri, nu există o delimitare clară între bine și rău.

”Vreți să vorbiți despre faptul că mama dumneavoastră e o târâtură?”;
”Vreți să publicați un articol despre asta?”;
”Să cântați un cântec?”;
”Să demonstrați, la urma urmei, că a fi târâtură e normal și chiar necesar?”
E exact tehnologia descrisă mai sus și se sprijină pe libertinaj.

Dacă nu există tabu-uri, nu există nimic sacru.
Există așa-numita libertate de exprimare, transformată în libertatea de dezumanizare. Sub ochii noștri se elimină ultimele obstacole ce protejează societatea de auto-distrugere. Acum, calea e deschisă.

Crezi că nu vei reuși să schimbi nimic de unul singur? Ai perfectă dreptate. Singur, omul nu poate nimic… Dar, personal, ești obligat să rămâi OM. OMUL e capabil să găsească o soluție oricărei probleme. Și ceea ce nu vei putea de unul singur vor reuși oamenii uniți de o idee comună.

Uită-te în jur…

sursa: Mediocrul adevărat

foto: Nikita Mihalkov