Vestea că un cuplu urmează să aibă un copil vine, de cele mai multe ori, ca o mare bucurie, dar aduce cu sine și un stres suplimentar, griji, întrebări și îndoieli. Fie că sunt legate de cum decurge sarcina, fie de nașterea în sine sau de ce va urma după ce boțul de om vine pe lume, grijile pun stăpânire pe întreaga familie și, dacă mai sunt alimentate și de informații eronate, primite pe diverse căi – de la cunoștințe sau de pe internet – transformă cele nouă luni într-un test al nervilor, mai ales pentru gravidă.
Ceea ce puțini știu este că ar putea primi consiliere profesională, atât prenatală, cât și postnatală, dacă s-ar adresa psihologului de la maternitate, Manuela Linu, cea care a inițiat și un curs Lamaze în Piatra Neamț. ”Lucrez la maternitatea din Piatra Neamț începând cu 1994. Am fost asistent medical și am lucrat în obstetrică inițial, după care, începând cu 2003, am urmat Facultatea de Psihologie, pe care am terminat-o patru ani mai târziu. A urmat masteratul în evaluare psihologică și psihoterapii recuperatorii. Mi-am dat seama că educația prenatală este semnificativă pentru psihicul gravidei și al viitoarei mame, mai ales că echilibrul unui cuplu e dat de echilibrul mamei. Am început să mă documentez pe internet și așa am descoperit Asociația Lamaze din România. Inițial, eu asociam Lamaze doar cu tehnici de respirație, dar am aflat că aceste cursuri înseamnă, de fapt, consiliere pre și post natală”, descrie Manuela Linu primii pași făcuți pentru deschiderea centrului de consiliere de la Piatra Neamț.
Manuela Linu a făcut parte din prima generație de educatori prenatali care a studiat în limba română, obținându-și certificatul în ianuarie 2008, an în care a organizat și primele cursuri Lamaze din Piatra Neamț. ”Prima dată, am început cursurile în cabinetul privat, cu prietene de-ale mele. Erau două gravide la început, dar aveam satisfacția că îmi împlineam provocarea pe care mi-am dorit-o. Treptat, au început să vină și alte graviduțe, dar grupurile rămân întotdeauna mici, sub 12 persoane, pentru că altfel nu ar fi benefic pentru participanți. Cursurile sunt destinate atât gravidelor, cât și partenerilor acestora și este chiar important să participe ambii parteneri”.
* De ce sunt importante cursurile de consiliere

Pentru gravidele aflate în primele două trimestre de sarcină, cursurile durează două săptămâni, însumând patru ore, în care viitorii părinți vor afla despre anatomia aparatului reproducător, despre cum se calculează data probabilă a nașterii, despre modificările hormonale care apar în timpul sarcinii, despre ce riscuri prespun călătoriile în această perioadă. Mai sunt tratate probleme precum relațiile sexuale în timpul sarcinii, alimentația recomandată, examinările și testele prenatale, dar și remedii cu privire la problemele uzuale în sarcină – grețuri, vărsături, pirozis (iritație a esofagului provocată de acidul din stomac – n.red.), constipația sau dureri lombare.
Pentru ultimul trimestru de sarcină, este indicat ca gravida să înceapă frecventarea din săptămâna 30, cursul având 12 ore structurate pe 6 săptămâni. ”Este importantă interacțiunea cu gravida și partenerul acesteia, în cazul în care participă și el la cursuri. Discutăm despre anatomia și fiziologia nașterii, despre durere și tehnici de relaxare, despre măsuri de calmare în travaliu, tehnici de respirație, stadiile travaliului, bagajul pentru spital, intervenții medicale și nașterea în sine. Cel mai important lucru, din câte am constatat, este vizita la spital. Cu fiecare grupă de cursanți facem și o vizită la maternitate, oferindu-le astfel posibilitatea de a vedea sălile unde vor naște și unde vor fi internate după aceea, personalul medical, dar, cel mai important, proaspete mămici, care povestesc cum a decurs pentru ele nașterea – naturală sau cezariană”, explică Manuela Linu.
Tot în cadrul cursurilor Lamaze, viitorii părinți află și despre aspectul nou-născutului, despre cum se va dezvolta și va crește, despre simțurile și semnalele pe care le dă copilul, despre problemele frecvente ale nou-născutului. Părinții sunt consiliați și cu privire la baia bebelușului, la somnul și veghea acestuia, dar și la ce semnale trebuie luate în calcul pentru a cere ajutor medical.
Dintre tinerele care au urmat cursurile Lamaze de la Piatra, Manuela Linu amintește mereu de trei Elene. Prima a venit foarte documentată, astfel încât prima întrebare adresată la curs a fost ”La cât timp trebuie clampat cordonul ombilical?”. Toate celelalte participante au fost surprinse, dar au aflat informații utile. Elena și-a dorit să nască natural și să aibă contactul ”piele la piele” cu bebelușul încă din prima secundă a vieții sale. Și a reușit.
A doua Elenă a vrut ca ea să fie cea care-și informează soțul despre nașterea copilului. Nu a reușit la prima fetiță, dar a făcut-o la a doua. A treia este din Republica Moldova, stabilită aici, și, la prima oră, a spus, spre amuzamentul tuturor, ”vreau să fiu încrezută că pot să nasc natural”. Și ea a reușit.
”A mai fost o mamă care avea fobie de ace și i-a fost mereu frică să nu facă cezariană din cauza asta. La final, cezariană a ajuns să facă, dar asta nu înseamnă că nu a fost bine. Au fost mame care au stat în saloane apropiate și asta le-a ajutat. Mame care și-au botezat copiii între ele, mămici care au vrut să vină după aceea la curs să povestească cum a fost nașterea. Au fost tătici care au spus că, atâta timp cât mamele nu i-au criticat, au reușit să se ocupe fără probleme de copii, să schimbe scutece și așa mai departe”.
* Cursuri de consiliere la spital – doar la cerere

Cele care urmează cursurile de consiliere se vor întâlni din nou cu psihologul în momentul când ajung la maternitate și s-ar putea ca imaginea unei fețe familiare să mai atenueze din anxietatea momentului. Important este ca viitorii părinți să înțeleagă un singur lucru, după cum subliniază psihologul: ”Nu apare doar nașterea unui copil, ci nașterea unei mame, a unui tată, a unor bunici și unchi. Se schimbă radical viața întregii familii”.
Andreea AMARIEI





