”Nu va fi haos în trafic, mai avem polițiști”
După ”taifunul DNA”, care a spulberat Biroul de poliție rutieră de la Poliția Piatra-Neamț, siguranța traficului din tot orașul a rămas, astăzi, 10 noiembrie, în doi agenți. Cărora, după cum spune șeful instituției, nu le este dificil să țină situația sub control, pentru că de regulă doar doi polițiști ”acoperă” municipiul.
Problema este că Poliția Piatra-Neamț are arondate 24 de comune, iar traficul de pe toate drumurile județene din aceste localități este tot în sarcina municipiului. Și abia aici ar putea apărea probleme din cauza deficitului de personal. Însă și pentru această problemă există soluții. ”Dacă va fi nevoie vom cere sprijin de la Serviciul Poliției Rutiere, iar pentru activitățile de rutină mai putem folosi agenți de ordine și siguranță publică”, a declarat comisarul șef Radu Berejan, șeful Poliției Piatra-Neamț. ”Să nu-și imagineze nimeni că se va circula haotic și fiecare va face ce vrea, pentru că lucrurile nu stau astfel”.
Întrebat dacă, în ultimul an, de când conduce Poliția Piatra-Neamț, a avut semnale despre faptul că polițiștii rutieri iau șpagă, comisarul șef Berejan a răspuns: ”N-am avut niciun fel de semnal și nici nu mi-am imaginat că faptele sunt de asemenea amploare, mai ales că am avut cazul cu cei doi polițiști de la judiciar, care a fost prelucrat, discutat și analizat de câteva ori”.
După audierile de ieri, astăzi la ora 13, sunt prezentați în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău comisarul șef Viorel Andronic (care a deținut funcția de șef de birou, pe bază de împuternicire până la jumătatea lunii iunie 2016) și foștii lui subordonați agenții Iulian Ciolpan, Ionuț-Alexandru Berbec , Constantin Neamțu, Bogdan-Eugen Miziligeanu, Dragomir-Loredan Covasan și Marius-Laurențiu Greaca. Având în vedere că li s-au probat, în mai puțin de o lună, zeci de fapte de luare de mită fiecăruia dintre ei, șansele de a primi mandate de arestare pentru următoarele 30 de zile sunt destul de mari.
Nici ceilalți 7 agenți, plasați sub control judiciar, nu vor avea viață tocmai ușoară în următoarele 60 de zile. Ioan Alexandru Gălușcă, Ioan Inimosu-Botcă, Marius-Ioan Munteanu, Nicolae-Cristian Buga, Ionuț Popescu, Vasile Lucian Chifu și Adrian Ovidiu Zaharia ar trebui suspendați, conform dispozițiilor procurorilor DNA. În ordonanțele eliberate pe numele lor se precizează că nu mai au dreptul să exercite profesia, lucru care implică suspendarea raporturilor de serviciu cu IPJ Neamț. Toți au, însă, dreptul să conteste aceste ordonanțe în instanță și să obțină, în cel mai bun caz, doar interdicția de a profesa în calitatea de polițiști rutieri, situație în care vor putea merge în continuare la serviciu, dar în alte structuri, și vor desfășura activități care să nu implice relații cu publicul. (C.M.)
Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00






4 comentarii
Dumnezeu nu doarme!Fie Roata și pătrată ca tot se întoarce înapoi odată
Sa-i scoata de prin birouri.
Celentano mai lasa rachiul, cei de la birouri sunt acolo pentru ca e nevoie de oameni la hartogaraie (citatii, audierea martorilor, intocmirea dosarelor civile sau penale, administrarea de probe etc).
P.S. Tare esti inept si nu mai mori.
Daca i-au saltat de-abia acuma, sigur nu dadeau mai sus din spagile adunate. Probabil isi opreau grosul pt. ei si restul, mai departe. ITM-ul si Politia sunt unii dintre cei mai mari corupti publici.