Actualizare: Din lotul de 14 polițiști intrați în vizorul procurorilor DNA Bacău și duși la audiere după ce deja au fost adunați la sediul Poliției Piatra-Neamț unde lucrează, au fost deja reținuți 5, în jurul orei 21. Este vorba despre un agent de ordine publică (din 4 audiați) și de 4 agenți de poliție rutieră (din 10 anchetați). Toți sunt cercetați pentru fapte de corupție. La Biroul rutier Piatra-Neamț, al cărui șef este Dan Ursărescu, lucrează 3 ofițeri și 17 agenți. Jumătate din efectiv (un ofițer și 9 agenți) este implicat, într-un fel sau altul, în această anchetă.
Știre inițială
Doi ofițeri de poliție de la DNA Bacău și doi de la DGA Neamț fac audieri la această oră (9 noiembrie, ora 17) la sediul Poliției Piatra-Neamț, în două birouri care au cerut să le fie puse la dispoziție. Polițiștii au percheziționat autoturismul de serviciu al Biroului rutier, singurul dotat cu aparat radar. Au fost audiați atât polițiștii rutieri aflați la serviciu, cât și unii dintre cei care aveau liber astăzi. Fiind vorba despre DNA, DGA și polițiști rutieri este clar că se fac activități într-un dosar care privește fapte de corupție, cel mai probabil – luare de mită.
„Deocamdată nu știu despre câți polițiști este vorba, știu doar că este o anchetă în desfășurare care vizează fapte de corupție la nivelul formațiunii rutiere”, a declarat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA. „De îndată ce voi avea informații – sper eu că în seara aceasta – voi posta un comunicat”.
C.M.
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital







2 comentarii
La ISJ Neamt nu merge DNA???? Ar cam fi cazul…….
asa cum v-am spus , desfiintarea politie in mun. piatra – neamt este cea mai buna solutie .
retinerile sunt putine in comparatie cu faptele savarsite .
ar trebui continuat cu IPJ neamt si unitatile de parchet .