Tradiții: Lupii și Filipul cel Șchiop

În calendarul tradițiilor, cea de-a doua săptămână de post începe cu Ovidenia, sărbătoare deschizătoare de iarnă, marcată de puterea luminii, a focului, a vederii și a viziunii. În tradițiile amintite de bătrânii de altădată, se spunea că, în noaptea de Ovidenie, comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, fetele își pot vedea ursitul, vrăjitoarele încep și ele ”să vadă” viitorul, iar femeile dau de pomană ”lumina de veci”, adică lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.

* Filipul cel Șchiop sau Ziua șchiopilor

În tradiția populară, se spunea că Filipul ”a fost șchiopat de Dumnezeu, pentru că s-a abătut de la dreapta credință”. Astfel, ziua de 21 noiembrie se serba ca să meargă șchiopii. Se credea că, la Obedenie sau Vovedenie, ”s-ar fi vedit lumea pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoviștenie”. Cel mai important dintre Filipi se serba la Ovidenii, pe 21 noiembrie, sub numele de Filipul cel Șchiop sau Filip Șchiopul. Despre acest Filip, oamenii de pe vremuri credeau că este sfânt.

Sărbătoarea se ținea pentru ochii ce văd, ”pentru vederi”, în acest scop oamenii obișnuind să sfințească un fuior. Acesta, muiat în apă, era folosit ca doctorie sau dezlegător pentru alte vederi.

În lumea satelor de altădată, sărbătoarea Filipilor avea perioada ei, între 10 noiembrie și 30 noiembrie, în funcție de zonă. Sărbătoarea era ținută mai ales de femeile căsătorite.

Țăranii aveau grijă să țină cum se cuvine această sărbătoare, de teamă să nu fie pedepsiți de Filipul cel Șchiop. Se zice că ar fi cel mai mare dintre Filipi, fiind sfânt, ce ar fi fost ”pedepsit de Dumnezeu că s-ar fi abătut de la dreapta credință”. În special ciobanii au grijă să nu lucreze în această zi, pentru ca lupul cel șchiop să nu dea iama prin turmă, dar și de teama ca, în caz de nesocotință, să nu fie sluțiți, să li se dea pedeapsă să fie pociți de vreun picior, să rămână șchiopi. O povestire despre pedeapsa aplicată, la rându-i, de Filipul cel Șchiop celor ce nu cinstesc sărbătoarea de Ovidenie, o regăsim în scrierile lui Th. Speranția: ”Se zice că mai mulți ciobani, vorbind între ei de puterea acestei sărbători, unul dintre ei ar fi făcut prinsoare cu camarazii lui că el are să lucreze în această zi. Zis și făcut. A lucrat ciobanul până seara. În timpul când a fost să se culce (se vede că tot a avut nițică frică), a spus la ceilalți ciobani ca el să se culce în mijlocul lor și să ia un clopot de gât ca, de or veni lupii, ei să audă clopotul. Toți au primit propunerea și ciobanul cu prinsoarea s-a culcat în mijlocul celorlalți și cu clopotul de gât. Peste noapte, însă, venind lupii, au luat pe ciobanul din mijloc și a doua zi n-au găsit din el decât oasele și îmbrăcămintea”.

De Ovidenii, nu este îngăduită niciun fel de muncă, mai ales că, vorba moldovenilor: ”Ovidenia o țin până și turcii”.

* Lupul magic și Filipul cel Șchiop

Pe vremuri, începând cu a doua decadă a lunii noiembrie și până în primele zile ale alunii februarie, exista un adevărat lanț de sărbători lupești.

Acum, de ziua Ovideniei, în Calendarul popular se celebra și ”Filipul cel Șchiop” sau ”Filipul cel Mare”, divinitate arhaică a lupilor și conducătorul ”haitei divine” a Filipilor, activă în mai multe zile ale anului.

Animal totem al dacilor, lupul este venerat în calendarul popular al românilor, fiindu-i închinate anual peste treizeci de sărbători.

Pendulând între benefic și malefic, lupul stă sub semnul lunii, fiind considerat de țărani drept patron al iernii înfrigurate. Departe de a fi un element mitic ușor de decriptat, datorită apariției în plan real în mediul pastoral, lupul este o prezență simbolică de necontestat în momentele-cheie din viața omului.

În Ținutul Pădurenilor, a fost atestată o practică străveche, potrivit căreia nou-născuții primeau primul lapte printr-un instrument ritual numit ”gură de lup”, transferându-se astfel pruncului puterea animalului invocat, iar în Maramureș există încă sate în care copii bolnavi sunt vânduți simbolic și rebotezați cu numele de ”Lupu”, ”Lupșor”, ”Lupaș”, ”Lupașcu”, primind, în acest fel, protecție de tip totemic.

Cea mai uimitoare prezență simbolică a lupului în pragurile de trecere rămâne totuși cea din cântecele funerare, unde apare drept călăuză a sufletului mortului spre lumea de dincolo, imagine care ține de un substrat mitic străvechi, foarte greu de evaluat astăzi.

* Sărbătoarea femeilor măritate

Sărbătoarea Filipilor privea mai ales femeile căsătorite. Acestea, la nuntă, primeau drept moștenire de la mame sau de la soacre un anumit număr de Filipi, trebuind să respecte zilele acestora mai ceva ca pe duminici.

De multe ori, aceste zile concordau cu momentele în care influențele astrale erau maxime sau minime, favorizând sau nu familia. De aici au rămas o multitudine de obiceiuri populare.

Femeile căsătorite nu aveau voie decât să gătească și să spele cămăși, prin această spălare sperând că vor fi opărite gurile lupilor.

În aceste zile, nevestele nu trebuiau să se pieptene, ca nu cumva să se îndesească pădurile și să se înmulțească lupii.

Deși măturau gunoiul, muierile îl lăsau după ușă, fiind interzisă scoaterea lui din casă, crezându-se că în gunoi și-ar putea găsi lupoaicele focul și jarul necesar puirii.

Cu vreo câteva zile înaintea Filipilor, femeile lipeau cu lut crăpăturile din vatră și ușa sobei, sperând că astfel vor lipi și ochii lupilor.