Veste bună! Lucrările la Sala Polivalentă de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Piatra Neamț au fost reluate după 8 ani. La capătul a două runde de contestații, licitația a fost câștigată până la urmă de firma TLSIT Piatra Neamț, care și-a trimis imediat muncitorii să continue lucrările începute în 2008 de SC Energoterm. Sala este realizată până acum în proporție de 35-40 %.
“60 de zile s-a stat degeaba din cauza contestațiilor și s-a pierdut timp prețios”, spune profesorul Dan Gavril, directorul LPS Piatra Neamț.
“Acum se lucrează la captarea apelor fluviale și reziduale și scoaterea lor în strada Ștefan cel Mare. Totodată se completează zidăria la pereții laterali ai săli. În 36 de luni ar trebui terminată. 2 miliarde și jumătate de lei vechi avem alocați pentru acest an, de fapt am avut 17 de miliarde, dar nu i-am putut folosi într-un timp așa de scurt. Constructorul până în jurul datei de 22 decembrie termină lucrările pentru a încasa aceste două miliarde și jumătate. Sperăm ca anul viitor să primim și restul de bani pentru continuarea lucrărilor”.
La sala de la Obor care aparține tot Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamț, în această lună, se vor finaliza lucrările de mansardare. Se mai construiesc deasupra sălilor de sport mici încă 10 camere plus două săli de lectură.
“Vom avea în final 36 de încăperi. Va fi cămin sportiv pentru fete la sala de la Obor, iar la Forestier cămin pentru băieți. 4 miliarde de lei vechi reprezintă costurile, dar s-a mai făcut o suplimentare cu încă un miliard, pentru că a trebuit realizat un nou scenariu și un nou proiect la incendiu cerut de ISU după toate prevederile apărute după tragedia din Colectiv”, a mai precizat prof. Dan Gavril. (Ana MOISE)
Detalii despre saga sălii de sport de la LPS Piatra Neamț AICI și AICI.