Interesant pentru un iubitor de fotbal şi istorie să afle dintr-o carte de istorie românească interbelică povestea, sprijinită de documente, a unei echipe de fotbal şi a unui patron de echipă, o personalitate politică a timpului. Echipa este Venus, iar personajul istoric este generalul Gabriel Marinescu. Iar cartea a fost scrisă de istoricul Aurelian Chistol: „Gabriel Marinescu – între lege şi fărădelege”. Un titlu potrivit. Ofiţer de carieră, a sprijinit „restauraţia” carlistă, fiind comandantul Gărzii Regale la sosirea principelui Carol şi viitorul suveran l-a răsplătit cu funcţia de prefect al Poliţiei Capitalei, deţinută în perioada 1930-1937.
Gabriel Marinescu (zis Gavrilă) s-a apropiat de mişcarea sportivă din România, iar primul pas l-a făcut în 1934, dar nu la fotbal: oferea Federaţiei Române de Rugby suma de 100.000 de lei pentru organizarea Cupei „Colonel Gabriel Marinescu” şi competiţia s-a organizat până în 1939.
Dar fotbalul devenea sportul rege şi prefectul Poliţiei Capitalei s-a orientat spre clubul Venus Bucureşti, „Negrii din Splai”, una dintre echipele importante din prima ligă, ce câştigase titlul de campioană a României de 5 ori. Dar primul sezon sub patronajul lui Gabriel Marinescu a fost unul modest, Venus Bucureşti a ocupat doar locul 5. Şi „Împăratul”, cum i se spunea, nu a suportat umilinţa şi a făcut tot posibilul ca echipa să câştige campionatul în sezonul 1936-37. Succesul l-a făcut să vrea şi mai mult şi în vara anului 1937 au fost transferaţi Iuliu Bodola, Silviu Ploeşteanu sau Vasile Gain, vedete ale vremii. Şi bani se găseau. Mircea David, portarul echipei Venus Bucureşti, un portar de legendă, a povestit cum reuşea Gabriel Marinescu să facă rost de bani pentru echipă: „Bunăstarea echipei i se datora lui şi banilor pe care Malaxa sau Auschnitt consimţeau să-i piardă la poker, ca să nu se spună că i-au dat comisioane de sute de mii”, se menționează în cartea „Il Dio şi diavolii din faţa porţii”. Iar Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt erau doi dintre cei mai bogaţi români în anii ’30 şi făceau parte din camarila Regelui Carol al II-lea.
Jucătorii primeau salarii mari, peste media campionatului, dar: „Împăratul avea drept de viaţă sau de moarte asupra fiecărui «sclav» cumpărat de el. Când un venusist a vrut să plece din club, împăratul l-a chemat la Prefectură, prin citaţie şi cu doi agenţi care îl escortau, şi i-a spus foarte clar: «De aici nu pleci când vrei tu, pentru că asta înseamnă să loveşti în fratele tău căruia mâine îi sigilez magazinul. Acum te iert, dar a doua oară să nu mai aud de rebeliuni de acest gen. Duminică să-mi marchezi două goluri ca să mă faci să uit de prostia ta!»”, povestea acelaşi Mircea David.
Pe 15 mai 1938, Venus Bucureşti şi Rapid Bucureşti s-au întâlnit în semifinalele Cupei României. Gabriel Marinescu îşi dorea cu ardoare să câştige trofeul şi nu a putut să accepte că formaţia din Giuleşti a obţinut calificarea cu un gol marcat în prelungirile meciului. Imediat după terminarea partidei, „Împăratul” a cerut rejucarea meciului, pe motiv că rapidiştii au fost ajutaţi de arbitru, dar nu s-a oprit aici. A cerut arestarea fotbaliştilor Cossini, Raffinsky, Auer şi Baratky. Costică Bauer, managerul Rapidului, a reuşit să obţină eliberarea celor 4 jucători, cu condiţia să ceară, la rândul lui, rejucarea semifinalei. Federaţia Română de Fotbal a fost de acord cu cererea neobişnuită făcută de ambele cluburi. La rejucare, Rapid a obţinut calificarea în finală, scor 4-2, Baratky şi Auer reuşind câte o dublă. Regele Carol al II-lea a aflat de abuzul lui Gabriel Marinescu de la V.V. Tilea, duşmanul său pe tărâm fotbalistic, iar acesta din urmă, abil, le-a cerut rapidiştilor să-i ofere funcţia de preşedinte de onoare pentru a stinge scandalul.
Pe 31 ianuarie 1939, Gabriel Marinescu a devenit preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, după ce ani de-a rândul complotase împotriva lui V.V. Tilea, cel care deţinea această funcţie. Ajuns în această poziţie, generalul a impus mai multe reforme şi a reuşit să înfiinţeze Şcoala Naţională pentru Antrenori. În toamna anului 1939, Gabriel Marinescu a dispus şi deschiderea unor şcoli pentru arbitri în toate districtele din România.
În septembrie 1940, după abdicarea Regelui Carol al II-lea şi proclamarea statului naţional-legionar, Gabriel Marinescu a fost arestat la Timişoara, pe când se pregătea să fugă din ţară. A fost adus la Bucureşti şi încarcerat la Jilava. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, a fost asasinat de legionari şi în astfel de condiţii groaznice a sfârşit, la 54 de ani, primul mare patron din istoria fotbalului românesc, un Becali al perioadei interbelice. (Prof. dr. Daniel DIEACONU)
