Numirea directorilor pe locurile rămase libere după concurs în școlile din Neamț a decurs normal, cu excepția a două școli, dintre care una cu pretenții, dar care a generat în ultimul timp numeroase probleme. Este vorba despre Liceul “Vasile Conta” din Târgu Neamț, unde cele două propuneri făcute, Bălan Emanuel și Agapie Luminița, nu respectă prevederile legislative! Cum a fost posibil acest lucru este o altă problemă, care va putea fi deslușită dacă cineva din Inspectoratul Școlar (nu doamna Laiu, care ar fi într-o postură ingrată și oarecum incompatibilă) ar fi curios să stea de vorbă cu cei care ar fi făcut alte propuneri. Cât despre directoarea școlii, proaspăt trecută printr-un concurs în care au fost și întrebări despre legalitate, este de neînțeles cum a permis trimiterea unor propuneri neconforme cu legislația, cu excepția faptului că a avut dorința de a nu schimba echipa de conducere, chiar dacă în felul acesta se încălca legea.
În comuna Rediu s-a mai întâmplat același lucru, iar la Roznov s-a redus un post de adjunct.
Un comentariu
Si la scoala Eminescu din Roman s-a propus preotul Lezeu care a fost director adjunct . De ce nu spuneti ? Deci si aici s-a incalcat legea!