Părintele Mihail Daniliuc: ”Sadoveanu a fost un om profund religios”

pietricica turism

pr_mihail_daniliucExact în ziua când s-au împlinit 136 de ani de la nașterea scriitorului Mihail Sadoveanu, personalitatea i-a fost evocată printr-o manifestare la Muzeul Memorial”Calistrat Hogaș”, marcând astfel tradiționala ”Sadoveniana” de la Neamț, ajunsă la ediția a 46-a. Între invitați, s-a aflat și părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț și custode al Casei Memoriale ”Visarion Puiu” și Muzeului ”Mihail Sadoveanu”, cunoscut căutător al unor dovezi neîndoioase din viața marelui prozator. ”Aș vrea să considerați aceste relatări ca fiind pledoaria unui om care, de câțiva ani de zile, caută documente, dovezi, la oameni care l-au cunoscut pe Sadoveanu, un om care nu vrea să creadă zvonuri, comportări pe care mulți le fac astăzi fără să fie confirmate”.

O seamă dintre afirmațiile făcute cu acest prilej de părintele Daniliuc au caracter inedit. (Ana MOISE)

* ”A sfidat regimul din care a făcut parte”

«Sadoveanu a fost un pelerin fascinant prin mănăstirile noastre, pe care le-a descris ca nimeni altul, surprinzând deopotrivă istoria care se împletește cu spiritualitatea și cultura. A găsit atât de multe tipologii de monarhi, încât ai impresia că Sadoveanu însuși a fost unul dintre ei. Are multe scrieri cu caracter religios, pe care comuniștii le-au ascuns foarte, foarte bine. Prin anul 1948, s-a emis o dispoziție ca, în literatură, în revistele literare și nu numai, să se evite a se publica numele Dumnezeu cu D mare. Sadoveanu, în anii ’50, își publică opera sa integrală, cele 22 de volume, și doar dacă veți număra numai în romanul ”Viața lui Ștefan ce Mare”, o să găsiți numele Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului, de aproximativ 140 de ori; le-am numărat personal, toate scrise cu majuscule. A sfidat regimul din care făcea parte și atât de mult și-a iubit biserica străbună, valorile ei, încât nu a făcut rabat de la acest lucru, asumându-și anumite riscuri, care se pare că nu au întârziat să apară. Strănepotul lui Sadoveanu, dl. Jordan Herford din Olanda, fiul nepoatei lui Sadoveanu, Smaranda Catrina Herford, a înființat Editura Mihail Sadoveanu la București și s-a apucat, încet, încet, să publice toată opera lui Sadoveanu. I-am sugerat să scoată la lumină, în primul rând, opera religioasă care este necunoscută».

* ”Sadoveanu a fost botezat de două ori”

«Legat de părinți, mezalianța dintre boierul Alexandru Sadoveanu din Pașcani și Profira Ursachi, această țărancă foarte frumoasă de care s-a îndrăgostit boierul, mult mai mică decât el ca vârstă, fără o situație materială, fascinată de poziția boierului, de bruma sa de avere, vine la conacul său ca logodnică, pentru că Alexandru a făgăduit familiei Profirei că se va căsători cu ea. Se naște Mihail, viitorul scriitor, după care boierul nu doar că nu se mai căsătorește cu Profira ca să își țină cuvântul dat, ci o șantajează, punând-o să aleagă: ori devine slujnică în casă, ori pleacă fără prunc. Era anul 1880, când femeile nu aveau drepturile de astăzi și, atunci, Profira acceptă această condiție umilă, de a deveni slujitoare, doar pentru a-și crește copilul. Viitorul scriitor a fost stigmatizat de la începutul vieții sale, mai ales prin faptul că nici nu a purtat numele tatălui până la 14 ani, el numindu-se la început Mihail Ursachi. Tatăl scriitorului având prieten un preot catolic în Pașcani, acesta i-a spus că, atunci când va naște Profira, o să-l boteze catolic. L-a dus la Pașcani, la Biserica Catolică, și l-a botezat după cum a promis. Sadoveanu, pe urmă, va spune: ”Mama, știindu-mă străin de credința neamului ei, m-a furat de acasă noaptea și m-a dus la Mitești și m-a rebotezat în ritul ortodox”. De asta, cred eu, viața lui a cunoscut două căi. Ulterior, Mihail va conchide: ”Mama mea a fost roabă pentru plăcere și pentru muncă”. Viața grea pe care a dus-o a făcut ca ea să se sfârșească la 30 și ceva de ani, iar Mihail să rămână orfan de mamă și să sufere foarte, foarte mult și pentru faptul că taică-su nici măcar nu s-a sinchisit să-l cheme la înmormântarea ei. Mihail era la Fălticeni, la școală, în clasa a VII-a, în trimestrul II, și a primit vacanță la Paști. S-a întors la Pașcani și a aflat că Profira era sub pământ de o lună. Ulterior, el va spune: ”De obicei mămuca ieșea și mă îmbrățișa cu dor, de această dată mi-au ieșit înainte durerea și singurătatea”. Această dispariție a Profirei și mai ales modul cum s-a întâmplat l-au marcat foarte mult pe Mihail, copilul de atunci, care, mai târziu, va mărturisi că pentru el a fost o lovitură prea brutală marcându-i viața în mod iremediabil. Devenise un copil taciturn, un copil închis, care a găsi cel mai fidel prieten natura, pe care mai târziu o va elogia atât de frumos și unic în scrierile sale. La 20 de ani, a hotărât să se însoare și a avut 11 copii, cărora a încercat să le ofere ce nu a avut el acasă: dragostea unui cămin, atmosfera unei familii numeroase, întregite. Chipul mamei l-a marcat toată viața și, de aceea, în mai toate romanele sale întâlnim câte un personaj feminin care se distinge în mod cu totul excepțional de celelalte, plămădit tocmai în structura ființială a mamei: curajoasă ca mama, frumoasă, credincioasă, chiar nefericită ca mama, cu mici defecte ale mamei; de aceea ne explicăm de ce Vitoria Lipan din Baltagul nu știa carte, pentru că mama lui nu știa, din păcate, carte și alte personaje din Nicoară Potcoavă, Nada florilor, Cocostârcul Albastru – care chiar copiază numele mamei, dar și trăsăturile ei deosebite. M-am întrebat de ce Sadoveanu, la finele vieții, la Vovidenia stând, a avut ambiția să scrie o parte a romanului Lisaveta cu mâna stângă. După ce s-a îmbolnăvit, a avut hemiplegie pe dreapta și, atunci, la 76-77 de ani, a început să învețe să scrie cu mâna stângă, pentru a termina acest roman, în care a încercat să încondeieze, pentru ultima oară, chipul cald al mamei. Eu cred că Sadoveanu a rămas un copil orfan până la finele vieții. Această suferință a scriitorului, această rană a sângerat permanent. Există la Vovidenia un tablou al mamei, extraordinar de frumos. El spunea: ”Maica mea avea chip de blândă icoană. Darul de a povesti îl am de la mama mea care, deși nu știa carte, îmi povestea atât de frumos încât adormeam în istorisirile sale”».

* Cum a salvat Sadoveanu de la închidere Mănăstirea Neamț și Schitul Vovidenia

Mihail Sadoveanu, la Schitul Vovidenia din județul Neamț
Mihail Sadoveanu, la Schitul Vovidenia din județul Neamț

«După 1947, când a fost cooptat în conducerea țării, nu a păstrat o aparentă imagine a unui om indiferent religios. Din păcate, este stigmatizat și pus la zid pe nedrept, spun eu, pentru că a fost doar un timp scurt om politic, fără a fi membru al PCR. Nu cred că este corect să înfierăm un scriitor pentru această coabitare cu lumea politică. Foarte mulți călugări au fost scoși din închisoare de Sadoveanu, multe mănăstiri au fost salvate să nu fie închise. Prezența lui Sadoveanu în viața politică și apoi în vatra Mănăstiri Neamț a avut un rol cu totul providențial, pentru că, astfel, Sadoveanu, sigur cât a putut, s-a implicat în salvarea multor așezări monahale. Schitul de unde vin, Vovidenia, dacă Sadoveanu nu era acolo, urma să fie transformat în sediul CLF al CAP-ului de la Vânători-Neamț. O situație și mai dramatică urma să aibă Mănăstirea Neamț. Gheorghe Gheorghiu-Dej voia să o transforme într-un muzeu medieval, urmând ca Neamțul să fie restaurată cu bani de la stat. Este o istorie foarte interesantă cum Sadoveanu l-a convins pe Gheorghiu-Dej să aloce bani, Neamțul primind în anii 1954-1961 o sumă uriașă pentru acele vremi, 14 milioane de lei. Cea mai mare restaurare din istoria Mănăstirii Neamț a fost făcută de comuniști, din păcate. După ce a fost restaurată și urma să fie transformată în muzeu, Sadoveanu i-a spus lui Gheorghiu-Dej că, dacă o închide, aceasta nu mai are viață, nu mai este vie și românii au nevoie de mănăstiri deschise, pentru a putea demonstra continuitate pe aceste locuri. Gheorghiu- Dej a ascultat de Sadoveanu și a păstrat mănăstirea deschisă, după ce a cheltuit foarte mulți bani s-o pregătească a fi muzeu. V-ați întrebat ce caută mormântul Veronicăi Micle lângă o mănăstire ortodoxă, deși s-a sinucis și era și greco-catolică? Prin anul 1958, cei de la București doreau să închidă Mănăstirea de la Văratec și a venit, la Vovidenia, în vizită la Sadoveanu, Mitropolitul Moldovei Iustin Moisescu, care i-a spus: ”Maestre, te implor să salvezi mănăstirea!”.

Sadoveanu cu Mitropolitul Iustin și alți călugări. Fotografie din inventarul Casei Memoriale ”Visarion Puiu” și Muzeul ”Mihail Sadoveanu”
Sadoveanu cu Mitropolitul Iustin și alți călugări. Fotografie din inventarul Casei Memoriale ”Visarion Puiu” și Muzeul ”Mihail Sadoveanu”

Inspirata sa decizie de a face mormântul monument va salva oarecum Văratecul, care urma să fie transformată în ateliere meșteșugărești ale CAP-ului de la Agapia. Prin acest monument, Mănăstirea Văratec a intrat în circuitul turistic al Neamțului».

* ”Sadoveanu cerea în mod expres să mănânce de post miercurea și vinerea”

«Am avut bucuria, după multe căutări, să găsesc o distinsă doamnă octogenară, de la Târgu Neamț, care, în anii 1955 și 1956, a fost telefonista scriitorului, la Vovidenia. Pe atunci era o copilă de 16-17 ani. Mărturisirile acestei doamne m-au fascinat și mi-au întregit imaginea unui om profund religios. Îmi spunea dna Veronica Georgescu – informație confirmată și de unul dinre călugării de la Vovidenia, care a plecat la Domnul, părintele Nifon Corduneanu, fost egumen la Vovidenia prin anii ’50 – că Sadoveanu îl ruga să facă Sfânta Liturghie în cursul săptămânii mai devreme, ca să poată participa și el. Se ferea de ochii iscoditori ai curioșilor, uneori pelerini, uneori trimiși de la București cu sarcini precise. Călugării de la Schit făceau Sfânta Liturghie în cursul săptămânii la 6 dimineața. Sadoveanu venea, stătea până la sfârșit, se închina și pleca acasă liniștit. Nicicând nu mânca fără să se închine. Deși era bolnav după 1955 și avea un medic curant care-l îngrijea, Sadoveanu cerea în mod expres să mănânce de post miercurea și vinerea. Postea cu desăvârșire în aceste zile și în mod deosebit la Crăciun și la Paști. Ori de câte ori se urca în mașină făcea Sfânta Cruce și binecuvânta drumul. Sadoveanu, prin 1956, și-a schimbat duhovnicul, avea și duhovnic spre nefericirea unora care-l cataloghează ca fiind ateu. Primul său duhovnic despre care am găsit informații a fost Mitropolitul Firmilian Marin, de la Craiova. Chiar în 1937, când guvernul scoate în afara legii masoneria, întocmește o scrisoare către duhovnicul său, în care își justifică apartenența și își cere iertare de la biserica străbună, dorind o împăcare cu biserica, o întoarcere în sânul ei. Scrisoarea începea așa: ”Înalt Prea Sfinției Sale Duhovnicului Meu…” Păcat că nu am putut să o copiez. Sper să apară cândva publicată. Venind la Vovidenia, Sadoveanu și-a schimbat duhovnicul, alegându-l pe Mitropolitul Sebastian Rusan, de la Iași, un mitropolit care la început a girat oarecum acțiunile regimului comunist, dar pe care, ulterior, le-a înfierat foarte ferm în predici în cadrul Liturghiilor de duminică. De aceea Bucureștiul i-a pus gând rău Mitropolitului, hotărând să-l elimine. Sadoveanu se pare că a aflat de această intenție criminală a securiștilor, l-a chemat la Vovidenia pe Părintele Cleopa și l-a rugat să-l prevină pe Mitropolit că vor să-i dea hapul. Părintele Cleopa îi spune: ”Avem caleașcă, nu mașină, ajung târziu la Iași”. Și, atunci, Sadoveanu s-a oferit să-i dea mașina sa numai să ajungă cât mai repede la Iași. Părintele Cleopa merge cu mașina lui Sadoveanu la Iași, dar, când ajunge, Mitropolitul era deja în comă. La o întâlnire se pare că i-au pus în cafea câteva picături de otravă și Mitropolitul a sfârșit».

sursa foto: Doxologia

2 COMENTARII

  1. Familia Sadoveanu multumeste pe aceasta cale atat Parintelui Arhimandrit MIHAIL DANILIUC cat si ziarului Mesagerul de Neamt pentru acest articol dedicat marelui scriitor al neamului roman,MIHAIL SADOVEANU !

    Cu deosebit respect

    Familia Sadoveanu
    Smaranda Herfurt/nepoata
    Jordan Herford /stranepot

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.