Sărbătorile de iarnă la români

Crăciunul, cea mai fastuoasă și mai așteptată sărbătoare a românilor, este pe cât de veche, pe atât de complexă, ca rosturi și semnificații. Ca orice sărbătoare ce închide un interval spre a deschide un altul nou, Crăciunul are câteva dominante, ce se disting cu evidență: nu este o zi, ci un ciclu de zile – douăsprezece la număr – ce prefigurează lunile anului următor, are o pronunțată esență sacră, subliniată de Nașterea lui Iisus Hristos, și caracter augural, așadar, este un timp învestit cu forțe redutabile, ce se cer adânc respectate și atent invocate.

Asupra denumirii populare s-au oprit, de-a lungul timpului, mulți cercetători, propunând origini ce nu se exclud, dimpotrivă, se completează, subliniind uluitoarea sinteză culturală a sărbătorii.

Termenul ”Crăciun” ar putea deriva de la latinescul creationem, creație, ce face trimitere la semnificațiile creștine: re-crearea, re-ordonarea universului, prin întruparea divinității, cu promisiunea jertfei izbăvitoare pentru omenire. Ar mai putea fi pus în relație cu albanezul kračon, care semnifică ”trunchi de copac”, ”butuc”, ceea ce are un corespondent în practica de a arde, în noaptea de Ajun, un lemn uriaș, care să împrospăteze forțele epuizate ale Soarelui.

Așa cum se întâmplă în culturile tradiționale cu majoritatea sărbătorilor, s-a creat o imagine personificată a Crăciunului: un moș albit de vreme, posac și ranchiunos de cele mai multe ori, vicios câteodată. În legende, el își persecută nevasta, fiindcă i-a încălcat poruncile, iar în colinde, își dispută întâietatea cu Iisus și cu ceilalți sfinți. Nimic din dărnicia, bonomia și jovialitatea lui Moș Crăciun contemporan, atât de îndrăgit și de așteptat de copiii de pe întreg mapamondul!

* Misterele originii Crăciunului

În anul 274 d.H., împăratul Aurelian a declarat ziua de 25 decembrie Dies Natalis Solis Invicti, introducând astfel, în mod oficial, în Imperiu cultul zeului oriental Mithra. Impunerea creștinismului a făcut ca această zi să se păstreze în apusul Europei ca zi a nașterii lui Iisus Hristos, știut fiind faptul că, la data de 25 decembrie 754 ab Urbe condita, adică de la întemeierea Romei, a avut loc recensământul lui Caesar Augustus, eveniment pentru care, spun și scrierile sfinte, Iosif și Maria au fost obligați să revină în Bethleem.

În Răsărit, însă, Nașterea după Trup a lui Iisus a fost celebrată odată cu Botezul, nașterea spirituală, conform Sfântul Apostol Luca.

Celebrarea celor două evenimente, Nașterea și Botezul Mântuitorului, se separă abia în secolele IV-V. Astfel, în anul 354 d.H. în Biserica Romană, iar în anul 375 d.H. în Biserica din Constantinopol. În 378 d.H., a fost luată hotărârea separării momentelor Nașterii și Botezului lui IIsus în Biserica din Antiohia. Atunci s-au declarat 25 decembrie și, respectiv, 6 ianuarie ca sărbători de sine stătătoare, egale ca importanță.

Totodată, Crăciunul este socotit până târziu, prin secolele XVI-XVII, ca început al anului bisericesc și oficial civil, deși nu era decât o singură zi de repaus, precedată de o alta, de impunere a postului strict și a slujbelor de rugăciune. Postul de patruzeci de zile este fixat, în Răsărit, de Sinodul de la Constantinopol abia în anul 1166.

* Crăciunul… ocult

Anumite ramuri ale creștinismului ne învață că Iisus s-a născut pe 25 decembrie. Această poveste religioasă a lui Iisus, cel născut pe 25 decembrie, reprezintă o metaforă pentru ”(re)nașterea” Soarelui pe bolta cerească.

După solstițiul de iarnă din 21 decembrie, începând din 22 decembrie, Soarele se oprește din mișcarea sa aparentă pe cer, spre sud, timp de 3 zile. Datorită acestui eveniment celest, se spune că Soarele ”a murit” timp de 3 zile.

În ziua de 25 decembrie, Soarele ”se mișcă” cu 1° spre nord. Prin urmare, se poate spune că Soarele ”a murit timp de 3 zile, și a înviat pe 25 Decembrie”. Această mișcare aparentă a Soarelui (cu 1° celest) este una foarte subtilă, dar poate fi măsurată cu ajutorul echipamentelor foarte sensibile.

Iată, așadar, o altă semnificație importantă a Crăciunului… o sărbătoare dedicată ”învierii” Soarelui peste care s-a suprapus sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.