
Învățământul din Neamț – preșcolari, școlari, cadre didactice – a adunat, după vacanța de iarnă, 3 zile de cursuri suspendate. Două zile, din motive de ”iarnă grea”, iar cea de-a treia își va face efectul în 23 ianuarie, ca urmare a deciziei Guvernului.
Cum vor recupera profesorii, elevii și preșcolarii orele de școală pierdute? Răspunsul, bine învăluit în mantia democrației și-a autonomiei decizionale, este… la calendele grecești.
Oficial, Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunțat că orele vor fi recuperate după cum decide fiecare școală. Conform Hotărârii de Guvern care stabilește că 23 ianuarie este liberă, se oferă două variante de recuperare a orelor: fie în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie, fie prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru, până pe 31 ianuarie.
Totuși, în Învățământul din Neamț, variantele capătă nuanțe: ”Fiecare unitate de învățământ își alege varianta și informează Inspectoratul Școlar Județean. Totuși, trebuie să ținem cont că sâmbăta nu avem cum să recuperăm, deoarece avem și elevi de alte confesiuni, care nu ar putea veni la școală, iar aici legea este foarte clară”, a precizat generalul Viorel Stan.
Altfel spus, sâmbăta nu se pot face ore, nici măcar pentru recuperarea materiei întârziate. Eliminând toate sâmbetele rămase până pe 31 ianuarie, ar trebui ca, până în ultima zi de ianuarie, să se lucreze la program prelungit în toate școlile și grădinițele. Teoretic.
Practic, însă, nu există metode pentru a lungi zilele de curs, fapt pentru care sunt toate șansele ca orele amânate legal să nu se mai recupereze. Că intervin și alte variabile, de genul navetei, oscilațiilor de temperatură, recuperări ale chefului de muncă după atâtea vacanțe și mini-vacanțe, etc.
În plus, reținem că, pe 4 februarie, începe vacanța intersemestrială. Semne bune anul școlar are… (M.T.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




