Ședința Consiliului Local Piatra Neamț a surprins neplăcut – nu vorbim despre calitatea execrabilă a lucrărilor, încărcate de interese mărunte de partid, orgolii nemăsurate și nesusținute de nimic – cu murdăria din sala de ședințe. Plin de pete albe lăsate de umezeală și de sare, parchetul părea neșters de multă vreme.
Probabil de marți, 24 ianuarie, de ziua Micii Uniri, când primarul Dragoș Chitic și-a întâmpinat oaspeții participanți la ceremonie în sala de sedințe, după care au ieșit cu toții pe espalanada de la Curtea Domnească. Atunci, cum bine se știe, era zi liberă.
Joi, 26 ianuarie, a avut loc adunarea consilierilor, iar femeile de serviciu probabil nu au mai trecut prin sala de ședințe, considerând că totu-i curat. Sau că, oricum, curățenia din sală trebuie să fie în raport direct proporțional cu calitatea dezbaterilor. (Ana Moise)