Legea învățământului preuniversitar, la articolul 23, prevedea până acum că o clasă cuprinde în medie 16 elevi, la învățământul primar, cel puțin 10 elevi și cel mult 22. În învățământul gimnazial, clasa cuprindea, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 10 și cel mult 26.
Acum, prin Legea 141/2025 se modifică articolul 23, care reglementează numărul de elevi și preșcolari din clasele și grupele școlare, numărul de elevi la clasă crește. Se introduce posibilitatea ca, în situații excepționale, clasele să funcționeze cu până la 2 copii sub limita minimă și până la 4 peste limita maximă, cu avizul inspectoratului și justificare din partea școlii. Acest lucru face ca o clasă de elevi de liceu să aibă din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent, ca în perioadele de dinainte de 2022. La gimnaziu, la fel, clasele vor putea avea, cu aprobare, chiar 32 de elevi, față de 26 în prezent, iar în învățământul primar: clasa va avea în medie 18 elevi, între 12 minim și 24 maxim.
În localitățile izolate geografic, unde nu există suficiente efective și nu poate fi asigurat transportul școlar, se pot organiza clase simultane, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean.
În județul Neamț se vor face astfel de comasări “în mai toate școlile din mediul rural, de la grădiniță până la liceu. Dar, la liceu sunt foarte puține cazuri de comasări. În școli din comune avem comasări, sigure, în acest moment la: Borca, Pipirig, Grințieș, Drăgănești, Dobreni, Războieni, Dulcești, Horia, Moldoveni, Trifești și Bâra”, a precizat inspectorul general școlar Ionuț Liviu Ciocoiu, în emisiunea “Cafeaua de dimineață” (emisiunea integral aici) a “Mesagerului de Neamț” de luni, 18 august.

Angela Croitoru
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești






Un comentariu
Sa nu ne grăbim..sa sperăm că în urma grevei generale, lucrurile se vor reașeza și se va reveni cumva la normal atât cu clasele cât și cu norma didactică,dar și cu criteriile despre comasarea forțată a școlilor,că sunt școli de tradiție, chiar în Pt Neamț,care își pierd denumirea,doar din cauza că așa au hotărât autoritățile locale , neavând in vedere decât un singur criteriu, numărul de elevi,fără a ține însă seama din de performanța sau vechimea scolii respective.