Întrucât luni (30 ianuarie) dimineață s-a primit confirmarea de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) București într-un caz în care a existat suspiciunea de gripă aviară la o lebădă găsită moartă pe lacul Bâtca Doamnei, s-au decis măsuri prevăzute de cadrul legal în domeniu.
„Prin Ordin al Prefectului au fost activitate structurile care sprijină acțiunile și aplicarea măsurilor necesare pentru combaterea zoonozelor, respectiv Centrul Local de Combatere a Bolilor al județului Neamț și toate structurile componente: Unitatea Locală de Decizie, Unitatea Operațională Locală precum și Unitățile Locale de Sprijin de la nivelul Municipiului Piatra Neamț și al comunelor Alexandru cel Bun, Gârcina, Pângărați, Dumbrava Roșie, Girov și Dobreni”, precizează Prefectura Neamț, într-un comunicat de presă.
Și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) s-a întrunit azi, 31 ianuarie, și a aprobat Planul de măsuri pentru combaterea influenței aviare pe teritoriul județului Neamț.
„Măsurile se referă la constituirea unei zone de control de 10 km (zonă ce include localitățile Vaduri, Viișoara, Agârcia, Bisericani, Bistrița, Scăricica și Vădurele din comuna Alexandru cel Bun, localitățile Preluca, Oanțu, Pângărăcior, Pângărați din comuna Pângărați, localitățile Dumbrava Roșie, Cut și Brășăuți din comuna Dumbrava Roșie, localitățile Gârcina, Cuejdiu și Almaș din comuna Gârcina, localitățile Gura Văii, Popești și Turturești din comuna Girov și localitățile Dobreni, Negrești, Sărata și Cășăria din comuna Dobreni, localitatea Săvinești din comuna Săvinești și Municipiul Piatra Neamt – Piatra Neamt, Ciritei, Doamna, Văleni)”, precizează aceeași sursă.
Conținutul planului de măsuri:
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/01/Plan-masuri-prefectura.pdf
„Subliniez că toate procedurile pe care le aplicăm se referă la manifestarea fenomenului la o specie sălbatică. Menținem o stare de vigilență pe tot teritoriul județului, mai precis în toate unitățile administrativ-teritoriale care au luciu de apă populat de păsări sălbatice. Sunt convinsă că serviciile publice implicate își cunosc atribuțiile, că vor acționa potrivit cadrului legal și considerăm că buna colaborare dintre acestea și autoritățile administrației publice locale din zona de atenție va face să depășim cu bine această situație”, a declarat prefectul Niculina Dobrilă. (Mesagerul de Neamț)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





