Legendara Sală Ceahlăul are ferestre noi. Cele vechi, montate în urmă cu 48 de ani, au fost înlocuite cu unele moderne, iar partea de jos a fost zidită pentru a nu mai exista pierderi de căldură.
„Ar trebui să se ridice temperatura în sală cu 3 sau 4 grade. Aceste geamuri termopan sunt în 3 straturi, din păcate țevile și caloriferele sunt depășite moral și vrem să le schimbăm și pe acestea, deoarece randamentul va fi mult mai mare”, a afirmat profesorul Valentin Gavril, directorul Clubului Sportiv Ceahlăul Piatra Neamț.
În privința parchetului, Valentin Gavril a spus că montarea acestuia se va face peste o lună când umiditatea șapei nu va mai fi atât de mare.
„Am măsurat, este de 8 ori mai mare, așteptăm să se usuce, deoarece umiditatea trebuie să fie sub 2, pentru a nu se umfla suprafața montată”.
După montarea parchetului, se vor reamenaja vestiarele, se vor instala tribunele în sistem etaj și se vor stabili culorilor în care va fi vopsită suprafața de joc care va găzdui meciuri de handbal, tenis, volei și baschet. (Ana MOISE)
Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare












