Prin Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț bate un vânt de mai multe reclamații către instituții care ar avea în atribuții verificarea infracțiunilor de natură economică, dar și pe cele de abuz în serviciu sau de favorizare a unor societăți în detrimentul altora. Cât o fi (sau nu) de adevărat, vom vedea pe parcurs.
Cert este că, în centru, apare numele unui inginer care se ocupă de partea tehnică în conducerea spitalului, nume strâns legat de al unei firme abonate la lucrări în trecut, pe vreme PDL-ului, și care, acum, ar fi revenit în forță pe firmament.
Ar fi vorba despre mai multe lucrări de ”reparații și igienizare holuri și saloane la secția Medicală”. A fost pus un anunț pe SEAP, a participat doar o societate, care a fost anunțată că are o ofertă inacceptabilă, deși reprezentanții săi susțin că au depus-o. Patronul firmei susține că a fost sfătuit să nu participe, deoarece lucrarea trebuia să ajungă la altă societate, care, de altfel, a și câștigat toate lucrările, scoase la licitație prin mai multe anunțuri.
Reclamantul susține că lucrările au fost adjudicate la prețuri mult mai mari decât cele oferite de el, că toate propunerile sale tehnice au fost respinse și că notificările de câștigare a licitației nu erau publicate pe SEAP, deși fără acest lucru nu puteau demara procedurile de încheiere a contractelor.
Cum toată lumea se ferește să dea nume, nu ne rămâne decât să așteptăm un comunicat lămuritor din partea conducerii Spitalului, girat de cei care răspund de partea de investiții și achiziții, pentru a dovedi transparența despre care se vorbește atât de mult în ultimul timp. Mai ales că dinspre Consiliul Județean s-a transmis clar mesajul că acest lucru este esențial pentru o bună colaborare.
(V.B.)
Un comentariu
Să le fie rușine, rușine marelui inginer care este profund corupt,și produce numai pagube in detrimentul spitalului urmărind uși doar propriile interese! Dacă se confirma și este adevărat,sau au fost constrânși să procedeze așa să răspundă! Indiferent de cine ,sau sunt la putere ei trebuie să știe că în fața legii nimeni nu-i mai cunoaște și răspund cu capul în fața legiuitorului!