Scăderea numărului de clase în liceele din Neamț începe să aibă consecințe nebănuite, mai ales că în joc intră și interesele Bisericii. Totul, din cauza intereselor și bâlbâielilor de la Inspectoratul Școlar Neamț. Situația de fapt: Seminarul Teologic “Veniamin Costache” nu are 300 de elevi, minim pentru ca o școală să dețină personalitate juridică. Mai marii Inspectoratului, cu gândurile la activitățile plăcute petrecute în sala de protocol a seminarului (atât spirituale cât și trupești), au hotărât ca unitatea cu mai puțin de 300 de elevi să înghită două școli generale coordonate de Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” de la Vânători-Neamț. Sau tot liceul respectiv unde învață în jur de 800 de elevi.
Marți, 31 ianuarie, zeci de părinți revoltați au participat la o întâlnire cu profesorii și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț pe tema deciziei ISJ de comasare. Din partea Inspectoratului au fost “scoși la bătaie” generalul adjunct Ioan Milea și prof. Mircea Corlățeanu, ultimul probabil pedepsit. Înainte de întâlnirea părinților cu reprezentanții Inspectoratului, a avut loc o ședință a consiliului profesoral, în frunte cu directorul Laura Panait și cu participarea celor doi inspectori. Rugămințile directorului liceului ca părinții, cei doi consilieri locali (Ovidiu Țucă și Mihai Vartic) și presa să părăsească sala, au aprins spiritele în rândul părinților.
După mai multe vorbe grele adresate de părinți celor doi inspectori școlari și directorului, ședința Consiliului Profesoral s-a ținut până la urmă cu ușile deschise, în timp ce părinții stăteau pe hol. După vreo 20 de minute de tensiune și vociferări, a fost invitată toată lumea în sală. Evident că au urmat acuze din toate părțile.
Prof. Laura Panait, directorul liceului, a dat citire celebrei adrese de la Inspectorat: „Prin prezenta vă informăm că, pentru a se respecta prevederile Articolului 19 aliniatul 1 din Legea Educației Nr. 1 din 2011 Consiliul de Administrație al ISJ Neamț a decis că, începând cu anul școlar 2017-2018 structurile Școala Gimnazială din satul Nemțișor și Școala Gimnazială din sat Lunca de la Liceul Tehnologic Arhimandrit Chiriac Nicolau vor fi transferate la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț”.
Câțiva profesori prezenți la întâlnire au avertizat că mulți dintre părinți își vor retrage copiii de la școlile din satele Lunca și Nemțișor, iar în acest fel și profesorii vor rămâne fără catedre.
„Cum să fim noi transferați la seminar, în măsura în care noi avem 800 de elevi la școala noastră, iar ei nu au nici 300 de elevi. Să se transfere ei la noi. Dacă nu, noi ne vom retrage copiii de la școală”, a amenințat un părinte.
„În această sală nu reprezintă nimeni primăria. Noi reprezentăm părinți ai copiilor, chiar dacă sunt consilier local. Aici, nu sunt în calitate de consilier local. Reprezint școala și satul. Atât. La Consiliul Local Vânători nu a ajuns nicio hârtie de la ISJ legată de această problemă. Dacă vom afla că doamna primar sau domnul viceprimar știau de această problemă și nu ne-au anunțat, vom lua măsurile care se cuvin. Dar de ce nu ați invitat la această ședință și pe cineva de la primărie? Nu aruncați pisica în curtea Consiliului Local. Ați ținut cont că în cele 30 de zile pentru răspuns au fost și sărbătorile de Crăciun? Vă facem cunoscut că părinții elevilor de la școlile din comună nu sunt de acord cu decizia ISJ. Nu vreau ca la intrarea școlilor din comună să fie poza unui popă. Școala aparține comunității, nu popilor. Cei de la ISJ aruncă pisica în ograda primăriei ca să scape ei. ISJ hotărăște de capul lor soarta comunei Vânători și a școlilor din comună”, a spus consilierul local Mihai Vartic. De la PSD, ca și doamna primar.
„Conform Metodologiei de organizare a rețelei școlare am trimis înainte de 15 decembrie o adresă oficială către Consiliul Local Vânători-Neamț prin care le solicitam să-și reorganizeze rețeaua școlară. De ce? Pentru că Seminarul Teologic de la Mânăstirea Neamț nu a atins niciodată cifra de 300 de elevi. Dacă într-o unitate școlară sunt sub 300 de elevi, acea unitate de învățământ nu poate avea personalitate juridică. Am informat Consiliul Local că Seminarul nu se încadrează în prevederile Articolului 19 din Legea Educației și se ia măsuri privind reorganizarea rețelei școlare. Nu am primit niciun răspuns de la Consiliul Local, nici în ziua de azi, deși termenul legal de răspuns este de 30 de zile. Conform Metodologiei, dacă în termen de 30 de zile nu avem niciun răspuns din partea Consiliului Local, noi ISJ trebuie să facem propuneri pentru reorganizarea rețelei școlare, astfel încât toate școlile să se încadreze în prevederile legale. Erau două variante: fie se uneau cele două licee, iar aici erau implicații financiare pentru că, liceul comunei este implicat în proiecte cu finanțare națională și nu putea să dispară ca entitate, dar și seminarul este o unitate școlară înființată în 1855 și nu putea să dispară. Așa că, am făcut un compromis. Am zis să rămână și liceul și să rămână și seminarul. De la 1 septembrie vor primi bani doar unitățile școlare mari’, a explicat inspectorul școlar Mircea Corlățeanu.
„Lăsați că au popii bani. Are seminarul bani. Se descurcă. Nu minoritatea se supune majorității? Noi suntem majoritari. Suntem mai mulți decât popii. Mai întâi trebuia să ne cereți părerea și după aia să luați decizia. Dar se pare că legea este făcută doar pentru dumneavoastră”, intervine revoltată o mamă.
„Dumneavoastră, doamna director ar trebui să luați măsuri. Ar trebui să vă opuneți acestei decizii și să mergeți la doamna primar să intervină și împreună cu noi, părinții să luăm atitudine’, mai spune o altă mamă.
„Eu nu pot face nimic. Sunt obligată să respect legea. Am fost la doamna primar, dar este plecată din zonă de mai multe zile”, răspunde directorul Laura Panait.
„Cum puteți, ca director să dați un asemenea răspuns? Chiar, nu vă pasă de această școală? D-stră în loc să luptați alături de noi, observăm că sunteți de partea celelaltei tabere”, se revoltă o altă mamă.
La finalul ședinței toți părinții i-au anunțat pe cei doi inspectori că în cazul în care cele două școli vor fi transferate la seminar, la toamnă își vor retrage copiii.
Aceeași părinți s-au îndreptat spre primărie, cu gândul să ceară socoteală și explicații de la primar sau viceprimar. Cum doamna primar și domnul viceprimar nu erau în sediul primăriei au stat de vorbă cu secretara comunei. Care, le-a comunicat că în cel mai scurt timp primarul Adriana Petrariu va convoca o întâlnire cu toți părinții, pentru a găsi o soluție la această problemă care a pus pe jar întreaga comunitate din Vânători-Neamț.
Contactat telefonic preotul Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic “Veniamin Costachi” ne-a oferit o declarație care ar putea pune capăt disputei. El, în spirit creștin, este gata să să cedeze, dar numai dacă vrea Inspectoratul Școlar sau Primăria: „Nu este dorința noastră să preluăm liceul și cele două școli din comună. Nu este lupta noastră. Noi vrem să ne facem treaba, aici, la seminar. Asta este treaba ISJ. Nu vrem mai mulți copii. Dacă legea spune că trebuie să găsim niște căi, tot ISJ și primăria vor găsi căile legale. Din partea noastră nu este niciun interes. Lumea este dezinformată. Nu vrem să preluăm nimic și nici să fim șefii cuiva. Vedem, ori trecem noi la ei, ori ei la noi. Deci, nu ne cramponăm să vină ei la noi. Sunt de acord cu ambele variante. Sunt de acord să trecem chiar noi la ei. Nu vreau să iasă vorbe că părintele Mihoc vrea alte clădiri sau alte funcții. Dar dacă așa spune legea, eu nu comentez. E ca și cum ai întreba: Domnule, ești de acord să respecți legea?! Sunt de acord să trecem noi în structura lor. Cred că profesorii nu au înțeles bine. Se pot găsi soluții. Probabil, unii dintre directori se gândesc că nu vor mai fi directori. Eu sunt singurul director din comuna Vânători care sunt cu examenul luat. Pe mine nu mă interesează postul de director. Pot să rămân eu coordonator. Noi nu suntem ultima școală din județ. Suntem o școală cu cele mai bune rezultate dintre școlile din Vânători. Dar nu facem noi rânduieli în învățământ. Legea își va spune cuvântul. Cei de la ISJ vor hotărî. Oamenii sunt ușor de manipulat. Nu avem nicio ambiție și nicio dorință. La începutul lunii februarie se fac încadrările pe catedre și de aceea s-a pus acum problema, ca să se știe ce catedre sunt, ce oameni disponibili sunt și cine va rămâne fără catedre. Prin această comasare vor dispărea câteva funcții de directori, de contabili sau funcții auxiliare. Părinții au fost dezinformați, probabil de unii dintre directori sau profesori, care își simt funcțiile amenințate prin această comasare. Niciun elev nu va face ore la seminar. Doamne ferește! Activitatea se va desfășura ca și până acum, elevii vor merge la școlile din satul lor, iar transferul se face doar din punct de vedere al documentației și a faptului că vor dispărea niște posturi de directori. Atât. Elevii vor merge la școala la care au mers și până acum”.
Mai rămâne de văzut în ce măsură consilierii din Vânători și conducerea primăriei vor ține cont de dorințele părinților sau se vor supune “poruncii “ Inspectoratului Școlar.
C.T. STURZU
8 comentarii
Situatia se poate rezolva intr-un mod simplu: demisia celor din fruntea ISJ Neamt!
Concret, ce se rezolva daca de maine avem o altă echipă la ISJ? O tîmpenie mai mare nu am auzit!
Inspectorii ne-au adus vestea, asa e legea.
Aceste Seminarii,dispar in timp.Ramane cate unul in Moldova,unul in Muntenia…Un exemplu este cel din Piatra Neamt, 4 clase cu cate 15 elevi.Au inghitit Scoala nr.1, cu 350 de elevi si au rezolvat populatia scolara din Seminar…popii, stiu din astea.
Da preotii culeg BANII si de vii si de pe morti. Sa fie clar nu au ce cauta la scoala sa ceara salar , ei au doua =2 salarii , noi profesorii cate avem? avem colaci? avem pachet de la praznic? daca primesti o floare trebuie sa declari samd. Rusine pentru EL , mai si ameninta ca ,,afla el cine este”, asa procedeaza un OM AL LUI DUMNEZEU?
Eu nu inteleg de ce este aceasta revolta.Din cate observ,este vorba de o chestiune administrativa(pe care o cere legea).Adica ,nu ai cel putin 300 elevi,nu primesti bani pentru institutia de invatamant.Seminarul nu are atatea elevi si “imprumuta” de la doua scoli din Vanatori,cativa elevi,pentru a putea primi si ei fonduri.De ce face lumea scandal?
Seminarul este liceu vocational si nu ar trebui sa fie amestecat cu scoala din Vinatori. Guvernul ar trebui sa dea o ordonanta ca aceste Seminare sa functioneze cu cati elevi au. A fi elev la seminar trebuie sa ai anumite aptitudini pe care nu orice elev le are. Nu trebuie sa judecam pripit aceste aspecte deoarece pana acum legea e prima vinovata. Mai bine ne mobilizam sa aducem la cunostinta Ministerului Invatamantului valoarea reala a acestor institutii de invatamant si ca nu este bine sa facem aceasta fuziune ca are efecte dezastruoase in urmatorii ani. Daca in urmatorul an scolar “pierdem” structurile Lunca si Nemtisor care nu au acum elevi suficienti, peste doi-trei ani normal ca Seminarul va absorbi toata Scoala Vinatori-Neamt. A nu se intelege ca suntem impotriva “religiei” deoarece toti suntem crestini credinciosi cu frica de Dumnezeu. Va rog, cand lasati comentarii nu va ascundeti identitatea deoarece traim in democratie unde este permisa libera exprimare. Din acest motiv apar divergente intre persoane care poate candva au fost prieteni.
Ar trebui demisa si conducerea scolii ca nu au nici o treaba. Trebuie pusi niste profesori capabili sa conduca, nu alesi aiurea…