Tradiții dispărute - Trifănitul viilor

1 februarie este începutul anului pomi-viticol și se află pus sub semnul unor munci care, în timp, au născut tradiții și obiceiuri, precum ”Zarizanul” sau Arezanul, ”Gurbanul” sau ”Trifănitul viilor”. Această ultimă denumire a unui obicei răspândit în jumătatea de sud a țării trimite, în mod explicit, la patronul său creștin, Sfântul Mucenic Trifon. El este cunoscut în toată aria balcanică drept unul dintre slujitorii Bisericii, tămăduitor al bolilor și stăpânitor al duhurilor necurate, iar ziua ce-i este dedicată premerge altei mari sărbători creștine: Întâmpinarea Domnului sau Stretenia.

Pe vremea bunicilor noștri, exista credința că Sfântul Mucenic Trifon are putere asupra începutului de primăvară. În anumite comunități, mai izolate, această credință încă se poate întâlni. Astfel, Sfântul este cunoscut ca fiind cel care păzește livezile de omizi și lăcuste, iar pe oameni de nebunie.

* Viața și legende despre Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinerețe, Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor și a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind, cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile și grânele oamenilor.

Sf. Trifon a devenit faimos odată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244). Atunci când îi ajuta pe cei neputincioși, nu le cerea altceva decât credință în Mântuitorul Iisus Hristos, cu a Cărui slavă îi vindeca.

Sfântul Mucenic Trifon a fost decapitat în Niceea, după îndelungi torturi, de către păgânii chinuitori de creștini, în anul 250 d.H.

Topite în legendele populare și în povestirile apocrife, nerecunoscute canonic, există repere ale tradiției bisericești care dezvălui o imagine foarte interesantă a Sfântului Mucenic Trifon.

În tradiția populară, se spune că sfântul a fost însoțitorul Maicii Domnului, atunci când a ieșit cu Iisus la biserică și a apărat-o de câinii Sfântului Petru, care, păscând vitele, n-a băgat de seamă că o atacaseră. Drept mulțumire, Maica Domnului ”l-a făcut pe Trifon stăpân peste lăcuste, viermi și alte gângănii, dându-i puterea de a le orândui să facă stricăciuni în holdele acelora care nu-l vor serba”.

Într-o altă legendă, Sfântul Trifon se comportă ca un om de rând, lipsit de înțelegere și de respect. În timp ce tăia la vie, el o vede pe Fecioara Maria îndreptându-se spre biserică și îi strigă vorbe grele de ocară. Aceasta își continuă netulburată drumul, însă se oprește la casa defăimătorului său și o îndeamnă pe soția lui să dea fuga cu sare, căci ”Trifon și-a tăiat nasul cu cosorul!”. Minunea care se întâmplă chiar sub ochii uimiți ai femeii – tăierea nasului – este un semn al pedepsei divine pentru atitudinea necorespunzătoare. De aici și numele sărbătorii, ”Arezanul viilor”: de la Trifon Zarizan, adică ”cel tăiat” (în slavonă).

* Obiceiuri de Sfântul Trifon

Ziua Sfântului Trifon este una dintre cele ”mânioase”, iar atributul – ”cel Nebun” – acordat patronului ei de tradiția populară românească are multiple concretizări. Se crede că sfântul este răzbunător și neîngăduitor cu cei ce lucrează, le rătăcește mințile, aruncă boli cumplite asupra lor și îi face să aibă vedenii. Cinstit cum se cuvine, el ține departe gâzele, al căror stăpân este, dar și animale sălbatice de temut, precum lupii și urșii.

De altfel, prima zi a lunii februarie deschide, conform calendarului tradițional, ciclul de trei zile al Martinilor de Iarnă, purtând în așezările păstorești numele de Ursina.

În zonele deluroase, oamenii îl sărbătoresc pe Trif cu rugi și pomeni pe dealurile cu pomi, având credința că dânsul le apără pomii de omizi și de alte insecte. ”Femeile nu lucrează și dau câte un căuș sau un găvan de mălai la cerșetori, pentru ca lăcustele, cărăbușii și alte gângănii să nu strice sămănăturile”. Cu același scop, se dau de pomană mămăligă, ceapă, brânză și sare și se prepară ”turta furnicilor”, care, așezată pe mușuroi, îmbunează și alungă din gospodărie măruntele viețuitoare, așa cum ne aduce aminte etnologul Ion Ghinoiu, în ”Obiceiuri de peste an. Dicționar”.

Apoi, bărbații se îndreaptă spre vii, unde taie, în mod simbolic, câteva corzi, dezgroapă sticla cu vin lăsată de cu toamna la capătul locului, aprind focuri în jurul cărora beau, joacă și petrec până seara târziu.

* ”Trifănitul viilor” sau ”Târcolitul viilor”

aghezmuire foto mediafax tibi bologh — foto: Mediafax/ Tibi Bologh

În unele zone, via era amenințată că, dacă nu va rodi, va fi smulsă. Primii lăstari sunt arși, pentru ca fumul să alunge dăunătorii. Se rostesc invocații și rugăciuni, se afumă locul cu tămâie, se mănâncă alimente specifice – slănină și ”bundărete”, caltaboș, ca să fie strugurii ”grași”, stropite din belșug cu vin.

În alte zone, bărbații executau un dans ritual, ce purta un nume straniu, Gurbanul.

În ziua de pomenire a Sfântului Trifon, se practicau o serie de rituri, cu scopul de a asigura protecția și fertilitatea livezilor de pomi fructiferi și a viilor.

Se recomanda ca aceia care aveau vii și livezi să țină post în această zi. Ei chemau preotul să le stropească cu agheasmă livezile și via, ca să fie ferite de boli și de secetă sau grindină.

Gromovnicul din bătrâni consemna că, dacă în această zi era zăpadă, vremea avea să se facă frumoasă, iar dacă nu era, urma să ningă.