Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    sâmbătă, august 22
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Ce spune Laurențiu Leoreanu după decizia CCR privind anonimizarea declarațiilor de avere: Unde-i lege, nu-i tocmeală!
    • Hramul satului Pildești, o sărbătoare care dăinuie în timp
    • Aducțiunea de apă de la Preutești: ce n-a făcut PSD și aliații reușește un prefect USR?
    • FOTO Tașca, în zi de sărbătoare: comunitatea și-a premiat oamenii de suflet
    • Petrodava Folk Festival, la prima ediție. Două zile de muzică folk la Piatra Neamț
    • Invitație la Ștrandul din Piatra Neamț, la un atractiv spectacol ecvestru. Are loc o nouă ediție a Cupei TCE Agricultura
    • COPII CU CARE NE MÂNDRIM Sofia Maria Sticea, absolventa de nota 10 – străjerul Curții Domnești care vrea să devină medic
    • Andreea Firuța Neacșu, deputat PNL: „A8 intră într-o nouă etapă. Pentru Neamț, Autostrada Unirii înseamnă ieșirea din izolarea rutieră”
    • Concurs directori 2026. Tot ce trebuie să știe candidații
    • Săvinești Fest 2026. Două zile de sărbătoare
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Actual » Afaceri murdare cu Urbtrans
    adi urbtrans - Afaceri murdare cu Urbtrans
    Actual februarie 5, 2017

    Afaceri murdare cu Urbtrans

    By MesagerulNiciun comentariu8 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Am vorbit despre cum Urbtrans a fost laboratorul mai multor afaceri necurate la Piatra Neamț. Este foarte greu de făcut un inventar al lor, întrucât cam totul pute acolo. Și pute tare! Este adevărat că miasmele nu s-au simțit în Consiliul Local Piatra Neamț, la Consiliul Județean sau în Consiliile comunelor din Asociație, pentru că unii habar n-aveau care le sunt atribuțiunile, alții erau co-interesați material, iar alții executau ordine. De partid, de gașcă sau amândouă.

    De ce nu a intrat Urbtrans în vizorul autorităților, de orice fel, este o altă întrebare, la care noi nu avem răspuns. Ori răspunsul e mai sus și se numește tot co-interesare.

    * Afacerea ”Prima licitație”

    foto licitatie - Afaceri murdare cu UrbtransDe la începutul activității, au existat suspiciuni de fraudă și de favorizare a unor societăți în dauna altora. În 2008, a avut loc prima licitație a traseelor de transport pentru călători și, imediat, s-a înregistrat primul scandal. Patru Plus Trans SRL a contestat licitația, cu mai multe argumente clare. Cel mai important dintre toate a fost cel prin care s-a arătat că SC Troleibuzul SA a participat la licitație cu o listă de mijloace de transport pe care nu le avea, în proprietate sau cu contract de leasing. Cum s-ar spune, erau pe vapor! Respectivele mașini nu aveau licență de transport, nu exista comandă după contractul de leasing, nu exista copia certificatului de înmatriculare și nici lista cu șoferii angajați, așa cum se cerea în documentele procedurii.

    Rezultatul: Troleibuzul a primit jumătate din trasee și afacerea a mers înainte! Pe o licitație organizată de Urbtrans!

    * Afacerea ”Urbtrans, autoritate contractantă”

    Licitația din 2008 a fost organizată de Urbtrans, în calitate de autoritate contractantă, dovadă anunțul dat, la acea vreme, în presă. Când licitația a fost contestată, cei de la Consiliul Național de soluționare a Contestaților au respins plângerea, care nu avea obiect pentru ei, deoarece Urbtrans nu putea avea calitatea de autoritate contractantă!

    Abia în octombrie 2008, la câteva luni după licitație, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare a emis autorizația care permitea Urbtrans dreptul de a exercita atribuții legale în domeniul serviciilor de transport public local.

    foto autorizatie - Afaceri murdare cu Urbtrans

    Concluzia: Urbtrans a organizat ceva ce nu avea voie să facă. Evident, în Republica Piatra Neamț, licitația a rămas valabilă și a produs efecte. Cum a fost posbil acest lucru? Nimeni nu dă vreun răspuns și nici nu este interesat să facă lumină.

    * Afacerea ”Aranjamente după licitații”

    Licitația de doi ani mai târziu, din 2010, a fost în așa fel organizată încât niște firme să câștige cu orice preț. Nu dăm aici nume, lucrurile se cunosc, există documente clare în acest sens. Au fost adjudecate trasee contra unei redevențe de 50 de euro/ zi/ mijloc de transport, ceea ce, trebuie să recunoaștem, era o afacere extraordinară pentru Urbtrans. Numai că, după câteva luni, prețurile s-au schimbat. După ce s-au găsit soluții pentru asta și Urbtrans a fost de acord cu acest lucru. De la 50 de euro s-a ajuns la 10-15 euro. Diferența de sume care ar fi trebuit încasate era uriașă. Nimeni nu a fost interesat că ancheteze serios cum s-a întâmplat acest lucru, cine au fost firmele beneficare ale actelor de caritate de la Urbtrans, cum au fost ele primite la alte proceduri, după ce au renunțat la un contract câștigat deja.

    De ce acest dezinteres? Doar pentru că vorbim despre un ONG, cum spunea lumea? Sau pentru că existau suficiente elemente că nu trebuie deranjat mușuroiul?

    * Afacerea ”Cimitirul cu elefanți”

    Monda si Chitic - Afaceri murdare cu Urbtrans

    Urbtrans a constituit locul unde s-au angajat persoane care trebuiau răsplătite cu un salariu atractiv pentru activitatea din campanii electorale. Au existat situații cu oameni plecați prin Anglia, dar, totodată, bine mersi, pe statul de la Urbtrans. Toate sunt lucruri binecunoscute în asociație, dar nimeni nu are interes să vorbească, fiindcă toți de acolo a venit pe pile, în diferite etape.

    Cele mai vizibile exemple de persoane care s-au lipit de statul de plată de la Urbtrans ca marca de scrisoare sunt Ana Monda și Dragoș Chitic, viceprimarii lui Ștefan, care au fost păstrați în rezervă, fideli, cu un pachet salarial atractiv.

    Cât despre activitatea propriu-zisă, pe o schemă de salarii la un ONG, e greu să justifici atâția șefi. Când a fost nevoie de Dragoș Chitic la Primărie, să ducă mai departe moștenirea lui Ștefan, s-a activat clauza de acoperire/ descoperire pentru viceprimari și locul său a fost luat de viceprimarul de atunci, Adrian Grigoraș. Care a fost adus în schemă doar de formă, să nu facă scandal pentru pierderea poziției din primăriei.

    * Scandalul ” Kafka, frate!”

    În plină campanie electorală, Adrian Grigoraș, directorul executiv al Urbtrans, făcea două adrese, către directoarea economică și către consilierul juridic, prin care cerea explicații cu privire la activitatea curentă a societății: plăți, documente de bancă, justificări pentru compensația către Troleibuzul, etc. Documentele demonstrau că Adrian Grigoraș, director general executiv, nu avea acces la acte pe care ar fi trebuit să le semneze și că persoana care conducea Urbtrans, în numele mai nou primarului Dragoș Chitic, era Ioan Cucoreanu. Ca să le poată vedea, Iui Grigoraș i s-a spus clar să facă… solicitare de informații, ca oricare cetățean!

    Din acele documente, răzbăteau acuze clare de abuz în serviciu, se vorbea despre tabele false de beneficiari de abonamente, etc., ș.a.m.d.!

    foto kafka frate - Afaceri murdare cu Urbtrans
    kafka 2 - Afaceri murdare cu Urbtrans

    A comentat cineva situația respectivă, în afară de Mesagerul de Neamț și în afară de presa care i-a luat apărarea lui Chitic? Nici vorbă! Cu atât mai puțin să deschidă cineva, măcar de curiozitate, un capăt de anchetă. În definitiv, afacerea trebuie preluată ”la cheie”, cu avantajele dovedite deja.

    * Scandalul ”Compensarea către Troleibuzul”

    Anul trecut, mai ales în campania electorală, dinspre Consiliul Județean a răzbătut ideea că nu mai trebuie plătită celebra compensare către Troleibuzul, pe la 6-7 miliarde, lei vechi, lunar. S-au adus argumente că sunt bani mulți, că prețurile sunt prea mari per kilometru, că banii cheltuiți sunt prea mulți, în raport cu ce cheltuiește un privat pe aceeași unitate de măsură. Odată schimbată conducerea de la asociație, a fost lansat un nou contract între Troleibuzul și Urbtrans, în care dispare Consiliul Județean ca plătitor al compensației, sarcina trecând la Urbtrans și, proporțional, membrii componenți ai acesteia.

    Inițial, contractul nu a fost semnat, pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă la un acord. Semnarea contractului, cu locuri goale în zona prețului per/km, a generat un imens scandal, pentru că nimeni nu mai voia să plătească nimic.

    foto contract cu troleibuzul - Afaceri murdare cu UrbtransBrusc și total neașteptat, s-a produs o schimbare cu 180 de grade a Consiliului Județean, iar pe 29 noiembrie 2016 se semnează un act adițional, prin care Troleibuzul și Urbtrans se pun de acord asupra unui preț pe km, pentru troleibuze și autobuze. Mult mai important este că ele convin ca, pentru anul 2016, ”Compensația să fie plătită din fondurile aprobate cu această destinație în bugetul Județului Neamț, în limita sumelor aprobate. Compensația nu poate depăși efectul financiar net și se va plăti în baza procesului verbal de verificare a compensației și a raportului lunar de constatare”.

    Putem observa că ambele entități semnatare au puterea de a pune la plată Județul Neamț, vorbind în numele acestuia, deși el nu apare printre semnatari. Și că exact ce se contesta înainte se face acum, cu bucurie și continuitate. Banii au venit rapid la Troleibuzul și toată lumea s-a pregătit să fie Happy și iubitoare de Târgul de Crăciun!

    Iarăși nu a interesat pe nimeni ce e cu schimbarea bruscă și fără prezentarea publică a lucrurilor. Singura modificare: între timp, consultanța în domeniu are gir de Capitală, ceea ce nu înseamnă neapărat că e mai competentă sau mai puțin interesată.

    * Afacerea ”Urbtrans în ilegalitate”

    Foarte pe scurt: de când noul comitet director, condus de Ion Rotaru, a preluat frâiele, în urma unei Adunări Generale a Urbtrans, până la data redactării acestui articol, 30 ianuarie 2017, Asociația a emis decizii, a făcut plăți, a încasat bani, a organizat diverse proceduri, s-au semnat contracte, acte adiționale, inclusiv cel prin care s-au dat bani de la Consiliul Județean către Troleibuzul, fără ca statutul actualizat, cu persoanele respective și cu modificările legislative care stau la baza activității Urbtrans să fie înregistrat la judecătorie! Ceea ce înseamnă că, într-o societate normală, ar fi nule de drept. Practic, în acest moment, persoanele care reprezintă legal Urbtrans sunt Dragoș Chitic și vechiul comitet director.

    Evident, pentru a înregistra noul statut, cineva trebuia să-l și întocmească, să ceară localităților membre să-l aprobe, prin hotărâri ale Consiliilor Locale, apoi să-l înregistreze. Acest lucru nu s-a întâmplat, avem declarații lămuritoare de la consilierul juridic al Urbtrans, de la dl. Ioan Cucoreanu sau Adrian Grigoraș. Situația este cunoscută, acum, și la Consiliul Județean, și Piatra Neamț.

    De ce nu face nimeni nimic? Ori s-au schimbat legile și se poate funcționa legal în… ilegalitate? Cel mai probabil nu se poate, pentru că pilele funcționează în continuare bine mersi.

    Valentin BĂLĂNESCU

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Nouă incendii de vegetație izbucnite într-o singură zi în județul Bacău au pârjolit 48 de hectare. Vinovații riscă să piardă subvențiiile APIA ZCH Două intervenții Salvamont Neamț, în desfășurare în Ceahlău și Cheile Bicazului NewsEdge Cum va fi vremea la început de toamnă? ANM anunță temperaturi peste normal până la 21 septembrie BusinessEdge Capacitatea de rafinare a Europei va scădea cu 20% până în 2035. Criza energetică nu schimbă direcția industriei
    ADI Urbtrans Adrian Grigoraș Ana Monda asociatia de dezvoltare intercomunitara urbtrans neamt Consiliul judetean Neamt Dragoș Chitic Ioan Cucoreanu licitatii trasee neamt Troleibuzul SA
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleUrbtrans – afaceri înfloritoare fără plata taxelor către stat
    Next Article ACTUALIZARE Ordonanța a fost abrogată. Protestele continuă la Piatra Neamț
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Leoreanu - Ce spune Laurențiu Leoreanu după decizia CCR privind anonimizarea declarațiilor de avere: Unde-i lege, nu-i tocmeală!

    Ce spune Laurențiu Leoreanu după decizia CCR privind anonimizarea declarațiilor de avere: Unde-i lege, nu-i tocmeală!

    august 22, 2026
    cordun pildesti 2026 6 resize - Hramul satului Pildești, o sărbătoare care dăinuie în timp

    Hramul satului Pildești, o sărbătoare care dăinuie în timp

    august 22, 2026
    preutesti - Aducțiunea de apă de la Preutești: ce n-a făcut PSD și aliații reușește un prefect USR?

    Aducțiunea de apă de la Preutești: ce n-a făcut PSD și aliații reușește un prefect USR?

    august 22, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.