Edilul cu două mandate de primar în orașul Bicaz, membru al PNL (cu rădăcini adânci în PD), Constantin Catrinoiu, la bază profesor de matematică, fost inspector școlar general, a primit o veste usturătoare venită chiar de la colegii de breaslă. După ce s-a autoexclus din rândul consilierilor PNL, în urma unei înfrângeri usturătoare la alegerile locale pentru un nou mandat de primar, acum, Catrinoiu se vede lăsat la vatră în ceea ce privește activitatea didactică. În parte, decizia CA al liceului de a nu lua în considerare cererea sa de a mai rămâne la catedră după depășirea vârstei de pensionare, este justificată de faptul că, în liceul din Bicaz există profesori în restrângere de activitate, iar „luxul” de a ține un profesor la catedră în aceste condiții ar fi fost unul însemnat. Acum, Catrinoiu poate alege între alternativele de a oferi meditații elevilor care îl solicită sau de a se implica și mai mult în activitatea de partid. Așa cum îl știu colegii de catedră, Catrinoiu nu pare omul care să stea degeaba acasă și să aștepte pensia. Fostul general și apoi primar de Bicaz nu este singurul căruia i-a fost respinsă cererea de prelungire a activității la școală. Fie că nu au o relație bună cu actualele consilii de administrație, fie că din motive financiare școlile nu și-au permis să-i mai țină, alți 9 profesori vor sta acasă, începând cu 1 septembrie: Florin Nica, de la Școala Gimnazială ”Nicu Albu” și Școala Gimnazială ”Elena Cuza” din Piatra-Neamț; Mircea Adrian Sava, de la Colegiul Tehnic ”Spiru Haret” din Piatra-Neamț; Elena Scripcaru, de la Școala Păstrăveni; Iuliana Marin, de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” Piatra-Neamț; Maria Zaiț, de la Școala Gimnazială Nr.1 Bicaz; Ioan Oboroceanu, de la Liceul Tehnologic ”Gheorghe Ruset Roznovanu”; Ion Radu, de la Școala Grințieș; Gheorghe Huci, de la Colegiul Tehnic ”Petru Poni” Roman și Ioan Bârliba, de la Seminarul Teologic Liceal ”Episcop Melchisedec” din Roman). (M.T.)

Mesagerul Bacău Poliția Locală Bacău, asaltată de reclamații privind parcările ilegale și blocarea căilor de acces
ZCH URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026
NewsEdge CEO-ul Palantir avertizează: AI va elimina locuri de muncă. Cine va avea de câștigat în noua economie
BusinessEdge Stellantis mizează pe mașini electrice ieftine pentru a recâștiga piața din Europa. Legendarul Citroën 2CV ar putea reveni în 2028 într-o versiune modernă





