În lumina amintirilor – Un pelerinaj mai puțin obișnuit

”Cât va avea țara asta o istorie, cea mai frumoasă… va fi aceea a lui Ioan Alexandru I” – M. Kogălniceanu

Oriunde în Moldova, Cuza Vodă este la el acasă. Și la Galați, și la Iași, și la Piatra Neamț. Și e firesc. Vestitul pârcălab, domnitor al Unirii și reformator nu poate fi scos din istoria neamului, de nimeni. Până și destinul i-a rezervat un sfârșit demn de tragedie antică. A fost detronat și alungat ca un fur de opoziția retrogradată. A murit printre străini, departe de țară, deși și-a îndeplinit fără cusur misia istorică, Unirea Principatelor Române. Și-a pierdut amicii pașoptiști, nu și-a găsit liniștea nici după moarte. La acest capitol, seamănă cu Mihai Viteazu, simbolul unității noastre naționale de la 1600.

Înmormântat la Ruginoasa, în 1873, și dezgropat în 1944, a fost dus la Curtea de Argeș, din cauza Armatei Roșii ”eliberatoare” care bombarda cu katiușele împrejurimile Iașului. Era vremea când ”frații mai mari” ne ”eliberau” pentru a noua oară. Probabil de aceea, și astăzi, se cântă cu jale: ”Basarabie frumoasă, de trei ori ai fost mireasă/ Și a patra ai fost arsă/ Of, of, maica mea/ Vai, săraca Basarabie”, cu tot cu refren: ”La Nistru, pe malul stâng,/ Toate florile plâng…”

Nu știu dacă românii de astăzi mai jelesc Basarabia românească, dar știu că, pe 27 martie, se pomenește tot mai puțin despre Unirea de la 1918 și e regretabil. Să ne întoarcem la Cuza…

Aprilie 1947, Iași. ”Dulcele târg” este în fierbere. ”Factorii de răspundere” din fosta capitală a Moldovei au hotărât, în unanimitate, să aducă ”acasă” osemintele celui numit domnul Unirii. Ne explică A.D. Xenopol: ”Să nu se uite un lucru: dacă Unirea s-a făcut, ea s-a datorat în exclusivitate Moldovei și, anume, centrului ei, Iașiul, care sângerează și astăzi de jertfa făcută pe altarul neamului”.

Pe 16 aprilie 1947, Comitetul care trebuia să rezolve aducerea osemintelor domnitorului Al.I. Cuza la Iași se adună în plen. Comitetul era format din P.S. Iustinian, prefectul județului, C. Bordeianu, primarul Eduard Lăzărescu, parlamentarii moldoveni D. Dumitriu, V. Mârza, V. Rășcanu, V. Ionescu, I. Niculi… În urma consultărilor avute, ”s-a hotărât ca osemintele să fie aduse la Iași și depuse la biserica Sfinții Trei Ierarhi, în nișa în care este așezat Vodă Dimitrie Cantemir”, unde urma să stea până la ridicarea unui mausoleu.

Primarul de Iași, Eduard Lăzărescu, a chemat, prin adrese scrise, pe toți locuitorii Moldovei la marea procesiune religioasă, ce urma a se face cu osemintele marelui domnitor Cuza Vodă, în ziua de 20 aprilie (Duminica Tomii), orele 7. Toți românii adevărați erau poftiți pe traseul ultimului pelerinaj – de la Gara Mare, prin Piața Unirii, până la biserica Trei Ierarhi.

20 aprilie 1947, ora 8. Ceasul cel mare a sosit. Pe peronul gării, erau prezente personalitățile orașului, într-o dovadă a dragostei față de cel pe care și l-ar fi dorit din nou domn.

Un ziarist consemnează: ”Orașul, îmbrăcat în haină de sărbătoare, era împodobit cu drapele naționale. Din vagon, delegații Comitetului pentru aducerea osemintelor au coborât lădița în care se aflau acestea și le-au depus într-un sicriu masiv, din stejar. Conform programului religios, a avut loc un scurt serviciu divin, oficiat de către P.C. Valerie, vicarul Sf. Mitropolii, înconjurat de un sobor de preoți din municipiul Iași. Răspunsurile au fost date de corul Mitropoliei, condus de prof. V. Popovici. Apoi, un grup de ofițeri superiori au ridicat sicriul și l-au depus pe un car tras de patru boi, împodobit cu crengi de brad și străjuit de țărani îmbrăcați în costume naționale. De la gară, mulțimea a urmat cortegiul pe traseul spre Piața Unirii, în acorduri funebre interpretate de muzica militară. În strada Arcu, carul ce purta osemintele marelui dispărut, ajuns în dreptul Academiei Mihăilene, era înconjurat de o mulțime de oameni, al cărui sfârșit, de la intrarea în Piața Unirii, nu se putea desluși”.

Într-o revistă de folclor, din 1902, institutorul, publicistul și scriitorul Simion Teodorescu Kirilianu a publicat mai multe legende, din care reieșea corectitudinea cu care înaintașii noștri știau să conducă obștea. Revista se numea ”Șezătoarea” și cuprindea numeroase legende despre primul domn al României moderne, Al. I. Cuza. Se zice că fostul pârcălab de Galați avea obiceiul să facă escapade incognito prin țara proaspăt unită. Îmbrăcat în straie de țăran amărât, intra prin hanuri și iarmaroace și vorbea cu oamenii bătuți de soartă. Așa afla adevărul-adevărat despre țară și nevoile ei.

Într-o zi, a ajuns sub zidurile Mănăstirii Neamțului. Toropit de oboseala drumului și de foame, Vodă, îmbrăcat răzeșește, a descălecat și a lăsat calul să pască slobod. A scos bucatele din traistă și a început să mănânce. Așa l-a găsit vătaful mănăstirii.

Legenda spune că s-a dat la Vodă, că l-a biciuit, că era brută și se credea Dumnezeu. Cum s-a terminat ”clenciul”? Prin secularizarea averilor mănăstirești, s-a limitat puterea grecilor în sutană.

Revenind… La momentul solemn, de prăznuire națională, cortegiul pelerinilor s-a oprit la statuia marelui unificator din Piața Unirii de astăzi. Facem precizarea că centrul târgului de pe Bahlui arată cu totul altfel după ultimul război. În vremurile despre care facem vorbire, preoții Iașilor erau peste tot. Protoiereul Circumscripției I Iași a dat dispozițiuni clare: toți preoții din ”dulcele târg” sunt obligați să participe la solemnitate ”în ținută simplă de ceremonie – epitrahil și culion”. IPS Irineu, prin adresa nr. 3781, din aprilie 1947, îl înștiințează în scris pe dl. prof. V. Popovici, dirijorul corului mitropolitan, să fie prezent la eveniment.

Ordinul Sf. Mitropolii Iași nr. 3781/1947 prevedea că întreaga solemnitate  se va desfășura până la orele 9 dimineața, așa că preoții ”vor merge după aceea, fiecare la biserica lor, spre a săvârși sf. Liturghie”, încheind că: ”Dată fiind însemnătatea evenimentelor de prăznuire națională, participarea preoților este obligatorie și nu le admite absentarea”.

În fața statuii marelui învins de la 11 februarie 1866, cortegiul s-a oprit, a avut loc, conform programului religios, un nou serviciu divin, oficiat de același sobor de preoți. S-au ținut apoi cuvântări din partea principalelor personalități ale orașului, a reprezentanților țăranilor, prin I. Fotea, primarul comunei Voinești, și a muncitorilor, prin I. Niculi.

Procesiunea și-a urmat cursul pe strada Ștefan cel Mare, iar în dreptul Mitropoliei – spațiul devenit neîncăpător pentru mulțime – s-a oprit.

La Trei Ierarhi, sicriul a fost depus ”provizoriu” în biserică. Trei salve de arme, trase de compania de onoare, au însemnat un ultim onor prezentat defunctului. Urma ca Primăria să anunțe ”un concurs pentru executarea planului mausoleului și a basoreliefurilor decorative”.

Ultimul pelerinaj al osemintelor lui Cuza, pe intimidantul traseu Gară – străzile Arcu și Ștefan cel Mare, a fost însoțit de un impresionant cor, ale cărui voci au devenit o sursă de putere, bucurie și religiozitatate pentru toți participanții la pelerinaj.

Dumitru RUSU

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *