Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    vineri, august 28
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Lista noilor directori din școlile nemțene: 14 directori și adjuncți, numiți interimari înainte de noul an școlar
    • Conducerea lipsește, „subsemnata” explică: CJ Neamț face comunicare fără asumare
    • Atenție, fără apă la robinete în weekend, în Târgu-Neamț și cinci comune
    • Focar de rabie confirmat la o bovină din comuna Cândești. Autoritățile au impus restricții
    • VIDEO. Știrea zilei. Un viceprimar absent la Târgu Neamț
    • Târgu-Neamț- bătaie de joc la adresa cetățenilor. În lipsa primarului, bolnav, vicele și-a luat concediu de odihnă, fără aprobarea Consiliului Local, boicotând o ședință convocată chiar de el!
    • FOTO. 28 august – Ziua Internațională a Salvatorului Montan. „Să fii acolo când cineva are nevoie de tine!”
    • CAS Neamț  – nu sunt sincope în asigurarea fondurilor și a medicamentelor pentru bolnavii oncologici
    • VIDEO. Cafeaua de dimineață. Invitat: Sebastian Ungureanu, nemțeanul care a studiat la Academia Johan Cruyff de la FC Barcelona
    • 127.000 de lei din bugetul Piatra-Neamț pentru „Festivalul Toamnei 2026”. Banii merg, în principal, pe scenă, decoruri și logistică
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - Istorie în miniatură la Muzeul din Piatra Neamț
    Actual februarie 18, 2017

    Istorie în miniatură la Muzeul din Piatra Neamț

    By MesagerulNiciun comentariu7 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț găzduiește, în aceste zile, mici comori migălite de specialiștii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și Asociației Modelism Alba. Cele zece diorame prezintă, veridic, scene din viața înaintașilor noștri. Încă de la intrarea în sala de expoziție, stă de strajă un dac mândru, iar la câțiva pași distanță, veghează îndeaproape un roman, ambii părând că-și apără comorile.

    Cele zece diorame sunt scene măiestrit lucrate și primul gând e că micile figurine vor începe imediat să mișune de colo-colo, văzându-și de treburile lor, cum, probabil, o făceau și cu două milenii în urmă.

    Dan Anghel, coordonatorul proiectului, a explicat că ”orice demers de realizare a unor machete începe printr-o documentare minuțioasă”. ”Rezultatul trebuie să fie cât mai aproape de realitate, din punctul de vedere al veridicității scenelor, introducerea lor în contextul istoric, precum și utilizarea unor elemente complementare și a unei cromatici adecvate. Dioramele noastre au ca subiect scene istorice, pentru care baza de documentare o regăsim sub forma ruinelor unor edificii romane, obiecte păstrate în diferite colecții muzeale, studii realizate de specialiști, precum și informațiile unor autori antici. Toate aceste date sunt filtrate prin prisma imaginației celor care execută machetele, în încercarea de a alege cele mai potrivite elemente, combinate în așa fel încât o scenă petrecută acum câteva mii de ani să pară reală, ca în cazul unui scenariu de film”.

    Pentru a face edificiile, s-au folosit elemente de arhitectură găsite în orașele romane Pompei sau Ostia, dar contemporane secolelor II-III, perioada de ocupare a Daciei de către romani, și cu caracter specific acestei provincii, așa cum a fost el revelat de descoperirile arheologice. Cum era organizat interiorul unei fortificații romane s-a documentat, de asemenea, temeinic, pe baza concluziilor rezultate din săpăturile făcute în castrele romane de la Apulum, Porolissum (Zalău), Drobeta, Potaissa (Turda), dar și în alte provincii romane, răspândite din Britania până în Asia Mică.

    Toate aceste elemente sunt, apoi, transpuse la scară mică. Foarte mică, în cazul de față, respectiv 1/72. A fost valoarea aleasă pentru a reda scene complexe, cu sute de personaje, dar care să se încadreze în anumite dimensiuni, astfel încât să poată fi ușor transportate atunci când expoziția umblă prin țară, la diferite muzee și festivaluri tematice.

    * Imaginație și migală

    Prima etapă în realizarea unei diorame e asigurarea suporturilor (polistiren, gros de 5 cm) și a ramelor (plintă de carton presat). Pentru dealuri și munți, s-au suprapus mai multe straturi de polistiren, care au fost apoi îmbrăcate cu tifon gipsat. E foarte important ca materialele folosite să fie ușoare, ca să nu îngreuneze exponatul mai mult decât este nevoie.

    Pentru elementele arhitectonice, s-au folosit ipsos, plastic și lut. Texturile de soluri sunt realizate din nisip cernut, amestecat cu o soluție foarte diluată de aracet și colorat cu diverși pigmenți. Elementele din lemn s-au făcut din baghete de diferite forme și nuanțe, tije de furnir, plăci din lemn de balsa, disponibile în magazine specializate pentru modelism, dar și bețe de chibrituri, scobitori, bețe pentru frigărui și multe, multe resturi din lemn, reciclate. O provocare interesantă a fost ”confecționarea” vegetației; s-au și cumpărat copaci miniaturali de-a gata, de la firme specializate, dar nu s-au dat în lături nici de la a confecționa arbori din resturi, sârme și orice mai putea sugera un copac. Frunzele sunt fie din materiale diferite, fie plante uscate, bureți și lavete de bucătărie, colorate și fixate de suport.

    Pentru ca povestea să fie completă, diorama trebuie însuflețită cu personaje, în cazul nostru daci și romani, în atitudini grăitoare. S-au folosit soldați romani din plastic sau rășină, gata făcuți, corespunzători primelor trei secole din era noastră. Unde nu s-au putut găsi cele necesare, specialiștii au făcut ei personajele sau s-a folosit conversia: din figurine de vikingi, gali sau războinici slavi (sec VI-VIII d.H.) s-au făcut… daci, înlăturând niște elemente, adăugând unele noi – mantii, bărbi, căciuli dacice (pileus), scuturi ovale decorate, săbii curbe. Astfel, s-au mărit numărul și diversitatea personajelor. Pictarea figurinelor este, de departe, una din cele mai solicitante și migăloase etape: pentru un singur personaj, se poate munci 10 minute, dar și o oră. În final, ultima etapă presupune lipirea personajelor în scena dioramei.

    ”Realizarea dioramelor poate părea complicată, într-o primă fază, dar tehnicile de lucru și modul de utilizare al materialelor pot fi relativ ușor de învățat. În rest, este necesară multă răbdare și un strop de imaginație, iar rezultatele acestui demeres vă pot uimi atât pe dvs., ca realizator, cât și pe toți cei care vă vor admira munca”, a explicat Dan Anghel.

    * Să facem, dar, prezentările…

    Cele zece diorame expuse la Muzeul de Istorie ilustrează scene din războaiele daco-romane, inspirate din Columna lui Traian și din cele 54 de metope ale monumentului Tropaeum Traiani de la Adamclisi.

    • Tarabostele Mucapor de la Singidava (dimensiune 50×60 cm) – prezintă ritualul funerar de incinerare a unei căpetenii dacice.
    • De strajă la granița Imperiului (dimensiune 70×70 cm) – ilustrează un turn de pază, construit din piatră și lemn, înconjurat cu un sistem defensiv format din șanț și val de pământ, dotat cu palisadă; scena se petrece iarna.
    • Canabae legionis – prima așezare civilă de la Apulum (dimensiune 140×70 cm) – prezintă una din porțile castrului și așezarea civilă întemeiată în exteriorul acestuia, cu activitățile cotidiene și clădirile specifice.
    • Asediul (dimensiune 140×70 cm) – prezintă asediul romanilor asupra unei fortificații dacice, situată pe platoul unui vârf stâncos (similară celei de la Căpâlna), cu zidul construit în tehnica specifică și poarta de intrare apărată de un turn masiv.
    • Atacul catafractarilor (dimensiune 72×72 cm) – dacii, alături de cavaleria sarmată, atacă un castru roman, construit din lemn.
    • Năpasta războiului (dimensiune 50×40 cm) – auxiliari romani jefuiesc și incendiază o așezare dacică.
    • Castra hiberna – Vârful lui Pătru (dimensiune 93×42 cm) – legionarii romani ridicau în timpul campaniilor militare mici castre de marș (castra aestiva) și castre mai mari, folosite în timpul iernii, când operațiunile militare încetau. Acestea se numeau castra hiberna și aveau atât rolul de protecție în cazul unui contraatac, cât și de păstrare a proviziilor și de regrupare a trupelor.
    • Ambuscada (dimensiune 72×72 cm) – înfățișează o patrulă romană surprinsă într-o ambuscadă, la traversarea unor chei. Dacii atacă de pe înălțimi, iar legionarii fac un cerc defensiv. Diorama a primit marele premiu la Salonul Internațional de Machete Statice, Cupa Cetății – Alba Iulia, în 2013.

    Alte două diorame prezintă un tumul avar și o scenă de luptă, marcată de prezența acelorași migratori.

    * Contribuția Neamțului

    Expoziția cuprinde și o parte consistentă de materiale arheologice provenite din cetatea dacică de la Brad (comuna Negri, Bacău, cunoscută în antichitate sub numele de Zargidava), aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie Roman. Este vorba despre mai multe vase dacice, elocvente pentru ceramica secolelor II î.e.n.-II e.n., în special cele ritualice, dar și recipientele miniaturale, perforate, împreună cu vasele cu tub. O secțiune specială, intitulată ”original și copie” prezintă vase specifice lumii romane, care au fost imitate de meșterii olari daci. Se remarcă, totodată, și obiectele de import romane, precum fibule, aplice, ornamente pentru care de paradă, brățări și artefacte de os. Deosebit de spectaculoase sunt piesele de metal din sfera militară – vârfuri de suliță, vârfuri de săgeată, elemente de ranforsare a scutului și lame de cuțit.

    Gianina BUFTEA

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Petiție SENS fără sens în Bacău! ZCH VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț NewsEdge Alexis MaxineFuetsch, românca Miss Texas USA 2026 și drumul spre Miss USA BusinessEdge Fast-food-ul domină piața restaurantelor din România. Cifra de afaceri a primelor 10 companii a crescut la 4,74 miliarde de lei
    Asociația Modelism Alba dacii si romanii dan anghel miniaturi muzeul de istorie piatra neamt Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleLocuri de muncă disponibile pentru bugetari în județul Neamț
    Next Article Neamț: Expoziție de mărțișoare lucrate manual
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Lista noilor directori din școlile nemțene: 14 directori și adjuncți, numiți interimari înainte de noul an școlar

    august 28, 2026
    „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau” sau de ce nu avem vicepreședinți la CJ Neamț

    Conducerea lipsește, „subsemnata” explică: CJ Neamț face comunicare fără asumare

    august 28, 2026

    Atenție, fără apă la robinete în weekend, în Târgu-Neamț și cinci comune

    august 28, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.