Medicul Petronela Lujinschi, de specialitate ORL-ist, este din Piatra Neamț și a intrat în ”ecuația” medicinei imediat după ce, în ’87, a absolvit cursurile Colegiului Național ”Petru Rareș” din Piatra, la profilul matematică-informatică. Singura ”legătură” cu medicina a fost, după cum povestește, drumul pe care-l parcurgea de acasă până la liceu și care… dădea prin curtea spitalului, ”scurtătură” care a purtat-o spre un drum despre care nu știa prea multe. Nu și-a dorit neapărat să devină specialist în ORL, descurajată fiind chiar de oamenii din sistem, dar dr. Lujinschi este un medic nu doar cunoscut, ci și căutat.
– De la Real la Uman? Ce v-a determinat să schimbați ”macazul”?
Aveam mulți colegi care mergeau în direcția asta, nu așa de mulți ca la Politehnică, dar tot mergeau.
– Tradiție de familie?
Nu a fost tradiție de familie. Am mers… nu știu dacă neapărat am simțit o dragoste, ci doar mi s-a părut mai uman. Așa am simțit. Nu cred că m-aș fi regăsit în altceva. Ce puteam să fac? Politehnică, electronică, automatizări-calculatoare. Mi-au plăcut și astea, dar am simțit că medicina e mai frumoasă.
– V-ați gândit din start la ORL?
În niciun caz ORL! Nu prea aveam idee despre ce înseamnă medicina, nici despre ce înseamnă disciplinele chirurgicale. Medicina era, în mintea mea, o chestie cu doctori și cu pacienți. Că trebuie să tratezi pacientul și cam atât…
– Ca un medic generalist?
Sigur. Era ca un lucru frumos. Te gândeai la o boală, cum dai diagnosticul și cum se rezolvă totul. Nu mă gândeam, în niciun caz, la operații. Întâi am luat specializarea Pneumoftiziologie. În ’93, am terminat Facultatea de Medicină la Iași. Am făcut un an de stagiu, pentru că așa era pe atunci, făceam 4 module: chirurgie, medicină internă, ginecologie și pediatrie.
– Nu s-a ”lipit” nimic din cele patru…
Nu. Pe acestea așa trebuia să le facem. Am dat rezidențiatul, în ’94, și am luat Pneumoftiziologia. După aceea, s-au mai scos niște posturi la rezidențiat și acolo m-a speriat o doctoriță care făcea examenul medical. Mi-a spus că sunt mică, slabă, că nu știu cine s-a îmbolnăvit de tuberculoză și că nu prea sunt indicată pentru specializarea pe care mi-o doream. După o vreme, s-au mai scos niște locuri și am avut post la Botoșani, pentru ORL. Așa am ales ORL. M-am dus la București și am dat examen.
– V-a inspirat cineva în această direcție?
Nu, m-am gândit eu, în ultimul moment, pentru că-mi plăcuse ORL-ul când l-am studiat. Mă gândeam cum nasul comunică cu gâtul și cu urechile, totul e așa o comunicare, și că ar fi ceva mai interesant. Nu prea făcusem ORL, se făcea în anul V. Am avut postul în Botoșani, la Spitalul de Recuperare, dar am făcut rezidențiatul, 5 ani, la Iași, la Clinica ”Sfântul Spiridon”. A fost o perioadă destul de dificilă. Tot atunci am născut și copilul. A fost mai greu, dar a trecut.
– Cum v-ați întors în Piatra?
S-au scos niște posturi și am dat examen pe cel de la ORL, pe Pediatrie, la Policlina pentru Copii din Piatra Neamț, unde, acum, este Casa de Asigurări. Am stat până a fost desființată Policlinica de copii, apoi am venit în Policlinica mare.
– Ați primit oferte din afară?
Nici nu m-am gândit.
– Atipic aș spune.
Da, dar eu nu am prins deschiderea asta, care este acum. La început, nu erau echivalate diplomele, după aceea mi-ar fi fost greu. Dacă voiam, găseam oferte. Solicitări pentru medici, în extern, sunt, numai să vrei.
– Nu v-a tentat?
Nu. Eu sunt mai… statică. Mă cam sperie schimbările. Nu mă adaptez ușor. Nu-mi plac schimbările, așa, totale. Trebuie să fii altfel ca să ai puterea să te duci într-un loc și să o iei de la început.
– Ați fost în vreun spital din afară?
Da, pe aceeași specializare. Aș putea spune că medicii de acolo sunt poate mai riguroși și, pe de o parte, sistemul este ceva mai organizat. Acum cred că, în orice domeniu, prin multă perseverență, prin voință, poți face multe lucruri. Nu trebuie să fii neapărat din Occident ca să ai merite. Eu cred că medicii noștri sunt mai buni decât ai lor, pentru că învață să se descurce în condiții mai de… război, adică fac lucruri performante cu mult mai puține facilități.
– Care sunt cele mai frecvente afecțiuni cu care se prezintă pacienții la dvs.?
Cred că cele mai dese sunt infecțiile acute, cam 60% din adresabilitatea pacientului la cabinetul ORL.
– Intervenții mai dificile ați făcut?
Tumori cutanate, astea sunt mai dificile, cu extensie mare, care necesită o reconstrucție mai serioasă. Eu nu pot să zic că fac lucruri spectaculoase.
– Cu aparatura din spital, de la Ambulatoriu, cum vă descurcați?
Avem aparatură, chiar mai mult decât avem pregătirea. Ar mai trebui să ne specializăm. E un Ambulatoriu foarte bine dotat pe cabinetul ORL, cum este în afară. Nu chiar aparatură de ultimă oră, nu chiar cea mai performantă din domeniu, dar incomparabil cu ce aveam înainte de modernizarea Policlinicii.
* Povestea cremei care îi poartă numele și luptă cu stafilococii
”I-am mai schimbat puțin din formulă, dar nu este patentată de mine. Este un unguent nazal, care se folosește de la doctorul Andone, cu rețeta preluată din cărțile mai vechi, pe când nu erau produse tipizate. Atunci farmacistul prepara. Printr-o colaborare între farmacist și medicul ORL-ist, gândindu-se ce să mai pună, ca să îndeplinească toate cerințele, mai adăuga un vasoconstrictor, o vitamină… Și acum este poarta deschisă la schimbare, adică, dacă vrei să schimbi antibioticul din el cu altul sau dacă vrei să pui mai mult cortizon, vasoconstrictor, se poate. Crema este bună în dezobstrucție nazală, are și vitamina E și trofic pentru mucoasă.
Practic, desfundă nasul și asigură și o troficitate. Se folosește postoperator. Are un atibiotic și e activ pe stafilococ. Mai sunt farmacii care îl prepară, chiar în formula unguent nazal. Ei mai pun «Dr. Lujinschi», pentru că îl prescriam, într-o vreme, mai mult la copii și, atunci, farmacistele, l-au rescos de la «naftalină»”.
– Ați insuflat pasiunea pentru medicină și fiului dvs.?
Nu știu dacă i-am insuflat-o, dar a fost dorința lui să meargă la Medicină. Și soțul meu este medic, de familie.
– Spre ce s-a îndreptat băiatul?
E abia anul I. El visează chirurgia. Toți băieții visează chirurgie. E cu mai multă adrenalină.
– Nu știu dacă se încadrează la ”categoria” visători, dar am înțeles că e talentat la poezii?
Da, e foarte activ în Cenaclul de joi. A absolvit ”Petru Rareș”. Cred că profesoara lui de la Limba și literatura română i-a insuflat dragostea pentru literatură și poezie.
– Ați avut, aveți pasiuni asemănătoare?
Nu. Avea o perioadă când chiar nu-i plăcea să citească și noi, ca părinți, încercam, dar nu reușeam să-l convingem. Am zis să-i cumpărăm niște cărți care-i plac. Acum nu mai merge cu lectura obligatorie de la școală. Trebuie ceva care-i să-i stârnească pofta. Asta a venit la liceu.
– Ce vă place în meseria asta?
Sunt lucruri care-mi plac, sunt multe care nu-mi plac. Pe măsură ce îmbătrânești, parcă nu-ți mai plac multe. Acum, ca să faci medicină, este foarte greu. Pacienții au devenit mult mai revendicativi, au așteptări foarte mari, mai mult decât altă dată.
– Asta și pentru că sunt mai informați?
Mai informați cu ghilimelele de rigoare. În cele mai multe cazuri, informația este preluată de pe internet și cu ce viteză te informează cu aceeași te dezinformează. Sunt informații cu spectru larg și, pe internet, găsești mult mai multe informații negative decât pozitive privind o boală. Dacă bagi un simptom, o să-ți dea toate cazurile care sunt foarte grave. A apărut teama de a nu descoperi că ai un cancer.
– A devenit lumea mai preventivă?
Mai preventivă nu.
Sunt două categorii de pacienți. Unii care se caută excesiv și nu au nimic, adică practică ”shopping doctors”, merg la doctor ca și cum ar merge la cumpărături. Și cealaltă categorie de pacienți, care nu au grijă deloc de sănătatea lor. Vin târziu, cu tumori avansate, când intervenția medicilor nu prea mai ajută.
– Care ar fi satisfacțiile meseriei de doctor?
Atunci când ai rezolvat un caz dificil și ai văzut că pacientul și-a revenit, vine o urgență și ai rezolvat-o. E o satisfacție mare. Când ai rezolvat cu succes o operație și pacientul este mulțumit.
– Se întorc cei vindecați, să mulțumească?
Se mai întorc. Unii da, unii nu. O vezi în dinamică. Mai apari cu ocazia altei manifestări, mai încolo, și îți spune că e mulțumit de rezultatul operației. Sunt și nemulțumiri, sunt și greșeli omisive și greșeli cognitive pe care, ca doctor, trebuie să ți le asumi. Ne străduim să dăm ce avem mai bun.
– Ce fel de nemulțumiri?
Nemulțumirile cresc pe măsură ce îți crește experiența, pentru că ai așteptări mai mari de la tine. Și pacientul așteaptă mai multe, și bolile sunt cumva, acum, foarte diferite. Nu poți să-i mulțumești pe toți. Nu poți să-i rezolvi pe toți.
– Sunteți doctor de profesie, mamă și soție. Aveți timp liber?
Mai am. De obicei, sâmbăta e o zi pe care, dacă o petrec pe la spital, mă nemulțumește toată săptămâna. E o ziua în care trebăluiesc prin casă, mai ieșim la o plimbare. Plimbări mai mult în concediu. Am avut o perioadă când am făcut concedii numai în țară, pentru copil, pentru că am vrut să-și cunoască patria. Sunt foarte mulți care visează numai la străinătate în concediu, dar nu știu nimic despre țara lor. Am vizitat Maramureșul, Hațeg și alte locuri speciale din țară, ca să-i fie de folos. În străinătate, am început să mergem mai târziu, după vreo 40 de ani.
– Dacă ar fi să o luați de la capăt, ați mai urma aceeași specializare?
Mi-e greu să spun, am îmbătrânit în specializarea asta, dar probabil că aș alege ceva cu mai puțină implicație chirurgicală, cu responsabilitate mai mică.
– Ce ați schimba la sistemul de sănătate?
Multe. Organizarea, modul de instruire, și ca student, și ca rezident. Cum ești instruit, pregătit mai departe… Poate mai multă conștiinciozitate și din partea celor care te pregătesc… Adică și ăia să știe că lasă în spate niște persoane care își vor îndeplini cu succes activitatea medicală.
– Când credeți că se vor opri medicii din exod?
Deja cred că s-au mai oprit, pentru că au mai crescut și salariile. E greu de spus, dar e clar că vom avea un viitor greu din cauza lipsei de medici.
– Dacă băiatul dvs. v-ar spune că vrea să plece în afară…
Nu m-aș opune. Las la latitudinea lui să-și facă viitorul. Eu mă angajez să-l ajut, să-l sprijin, să-l formez, să-l îndrum, dar în niciun caz să mă opun.
– Câți pacienți consultați într-o săptămână?
În medie, cam 130. Se adună, că e și sezonul cu viroze. Cum se instalează febra, vin imediat la doctor. Din păcate, mulți nu știu cum să-și trateze copiii acasă. Nu mă refer la afecțiunile grave, însă nu pentru orice febră te duci la Urgențe. Se poate lua un Nurofen… Bunicile noastre, spre exemplu, făceau împachetări, frecții cu oțet.
– Mai reacționează organismul la așa ceva, după ”bombardamentul” constant cu aditivi, conservanți, E-uri?
Sigur că da. Deja se pune întrebarea dacă medicina alopată mai este eficientă și dacă nu ne vom întoarce la medicina homeopată sau tradițională. Observ că rezistența la antibioticele care au fost utilizate pe scară largă, fără discernământ, este din ce în ce mai mare. Tuturor le este frică de infecții și teama de infecții îi face să ia antibiotic, chiar dacă nu e cazul. Uneori, iau singuri. Le recomandă farmacista și iau. Am văzut studii în care se vorbește cum, în multe țări, s-a început trecerea pe rezistența naturală a organismului, adică să lași organismul să lupte. Dovadă că, în țările occidentale, nu se dau antibiotice la copii dacă febra nu s-a prelungit mai mult de 3 zile sau nu au apărut complicații. Sunt niște criterii, ei spun «watch full waiting», adică să aștepți văzând. Să fii riguros, să vezi și, dacă trebuie îi dai, atunci îi dai, dacă nu, nu-i dai. Ideea de bază este să se dezvolte rezistența naturală a organismului. Cred că industria farmaceutică este cea mai profitabilă din lume. Tot ce se produce se vinde, farmaciile sunt pline de suplimente alimentare, pe care lumea le cumpără fără rezerve. Sigur, nu trebuie să cădem nici în extrema cealaltă, să ne tratăm cu ierburi când e cazul de medicamente.
Marian TEODOROF
