Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, a vizitat județul Neamț, marți, 28 februarie, la invitația președintelui Consiliului Județean (CJ), Ionel Arsene.
Partea cea mai importantă a discuțiilor a vizat Spitalul Județean de Urgență (SJU) Neamț, atenția fiind concentrată pe Spitalul Vechi și pe Pavilionul Oncologie, clădiri cu risc seismic major, în legătură cu care ar trebui să se decidă, în cel mai scurt timp, dacă sunt demolate sau consolidate.
„După conferința de presă o să mergem la Spitalul Județean, pentru a vedea în teren clădirea vechiului spital, pentru că suntem într-o analiză cu cei de la situații de urgență. Avem un risc seismic mare la această clădire. Trebuie să vedem ce soluții găsim, de consolidare sau de a construi un corp nou la Spitalul Județean”, a precizat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.
„Să depunem toată documentația asupra celor două clădiri, vom analiza și dacă se impune demolarea lor vom proceda la acest lucru. În paralel, rugămintea mea este să pregătiți și partea de extindere, pentru că dacă vom ajunge la concluzia că merită să le consolidăm, obligatoriu trebuie să avem o relocare a pacienților și a personalului. Asta mă interesează. Să văd expertizele și se va lua o hotărâre”, a declarat Sevil Shhaideh.
Oficialul guvernamental s-a întâlnit și cu primarii din județ, aceștia având posibilitatea să își spună păsurile, mai ales că au în derulare proiecte de dezvoltare, care includ rețele de canalizare și apă, școli, grădinițe și creșe. (G.B.)
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți



