Blagoveștenia provine de la verbul ”a blagoslovi”, de origine slavonă, cu înțelesul de a binecuvânta. Se spune că, în această zi, se dezleagă limba păsărilor cântătoare și mai cu seamă a cucului, care cântă până de Sânziene sau de Sfântul Petru, adică de la Echinocțiul de primăvară până la Solstițiul de vară. De Sânziene, cucul se preface în uliu până la Buna Vestire, când redevine cuc.
Importanța sărbătorii este subliniată de sacrificiul peștelui care se mănâncă, indiferent daca ziua este de post sau de dulce.
Ca și zilele speciale pe care le-am sărbătorit, Mucenicii și Alexie cel Cald, și Bunavestire este pusă sub semnul focului. Acesta are un rol protector perceput, deopotrivă practic – fumul făcut de vreascurile aprinse în livezi și grădini alungă dăunătorii și înghețul întârziat – și magic.
Prin unele sate, ”se făcea foc în curte în fața ușii și se puneau pâine, apă și sare, pentru că vin îngerii”, iar în sud-estul țării se aprindeau focuri în marginea cimitirelor, ca să se dea de veste morților despre sosirea primăverii. Fiindcă este dezlegare la pește, lor li se fac pomeni și praznice, iar în bisericile care au hramul Bunavestire se fac slujbe mari.
Semnificația religioasă a acestei sărbători – vestirea Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gavril că a fost aleasă să poarte în pântece pe Fiul lui Dumnezeu – se suprapune perfect peste caracteristicile timpului: speranța, renașterea sunt susținute de explozia de vitalitate a naturii, adevărate semne și noi confirmări ale legăturii omului cu dumnezeirea.
* Blagovesnicul – Sfântul Arhanghel Gavriil
Sărbătoarea Bunei Vestiri continuă și a doua zi, pe 26 martie, cu sărbătoarea Sfântului Arhanghel Gavriil, cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea cea bună a întrupării Domnului. Sfântul Arhanghel Gavriil este numit, de cei mai mulți români, Blagovesnicul.
Este o sărbătoare ținută mai ales de femei, deoarece Arhanghelul a adus vestea Maicii Domnului. Femeile nu lucrează în această zi, mai ales prin casă, pe când bărbații lucrează afară.
Ca și Blagoveștenia, sărbătoarea era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor și plantelor: nu se puneau cloștile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui. Vacile nu se ”goneau” în această zi. Nu se semăna porumbul.
Un alt obicei prevedea ca oamenii să continue a mânca pește și în această zi, nu numai pentru hrană, ci pentru a fi sănătoși ca peștele în tot timpul anului.
* Obiceiuri de altădată de Ziua Cucului
Sătenii de altădată obișnuiau să numere de câte ori cânta cucul, pentru a afla câți ani mai au de trăit, iar flăcăii și fetele întrebau: ”Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pân’ m-oi însura (mărita)?”.
Tăcerea cucului aducea mare bucurie, însemna căsătorie grabnică, în vreme ce fiecare cântatul al cucului însemna un an de așteptare.
Se puneau pe pragul casei pâine, sare și apă, ca hrană pentru îngeri. La sate, se scoteau din lăzi straiele și țesăturile, la aerisit.
Tot la sate, pentru alungarea șerpilor de lângă casă și a insectelor și omizilor din livezi, se afumau cu tămâie și cârpe arse casele, curțile și livezile.
* Superstiții de Ziua Cucului
Este bine să mâncăm astăzi pește, ca să fim sănătoși și vioi, ca peștele în apă.
Cine se ceartă de Buna Vestire are necazuri mari tot anul.
Cântecul cucului trebuie așteptat cu veselie, cu stomacul plin și cu bani în buzunar, pentru a avea parte de lucruri bune, iar dacă se întâmplă să te surprindă cântecul cucului posomorât și cu stomacul gol, atunci e semn rău, iar lucrurile nu vor merge tocmai bine tot anul.
Pentru a avea roade bogate în livezi, prunii se stropeau la rădăcină cu țuică și erau amenințați cu toporul, că vor fi tăiați, dacă nu rodesc.
Cică, dacă ar măcina unul mălai și din mălai ar face o mămăligă, pe care ar arunca-o în apă, peștii care ar mânca din ea ar muri. Dacă ar pune mămăliga pe pomi, pomii n-ar rodi. Ouăle ouate în această zi nu sunt bune de clocit.
Prin unele sate, se adunau lucrurile de prisos de prin curți și li se dă foc. Ritualul dura până după miezul nopții și era numit ”Noaptea focurilor”.
Femeile strângeau apa provenită din neaua topită, pentru a fi folosită ca leac și în cosmetica populară.
În unele zone, Blagoveștenia era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor și plantelor, în schimb, prin alte părți, se obișnuia să se altoiască pomii, iar în zonele unde timpul ”era târziu” se scoteau stupii de la iernat.
