Joi, 9 martie, înainte de a începe sărbătorirea doamnelor și domnișoarelor din Consiliul Județean, a avut loc întâlnirea Consiliului consultativ cu cei din domeniul educației. După, s-a trimis presei un comunicat, care, în cuvinte simple – ”prin acest demers se dorește realizarea unui proces eficient de consultare externă, o consultare reală cu profesioniști din domeniu” -, ne arată cam ce se dorește ca rezultat.
Declarația președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, merge în aceeași sferă a explicațiilor: ”Educația este domeniul cel mai îndreptățit a fi tratat ca prioritate într-un stat ce își dorește să dezvolte o societate sănătoasă și modernă. De asemenea, cred că doar în condițiile în care avem dascăli bine pregătiți și un sistem de educație consolidat putem genera o dezvoltare durabilă, putem construi acel stat puternic pe care ni-l dorim cu toții. Acestea sunt motivele care m-au determinat să constitui la nivelul Consiliului Județean Neamț un organism consultativ care să reunească oameni profesioniști, bine pregătiți, care pot contribui la îmbunătățirea sistemului”.
Evident că începutul a fost mai greu, de-acum înainte membrii Consiliului se vor reuni periodic, în ședințe de lucru, pentru a identifica soluții la problemele existente în învățământul nemțean. Lista participanților la prima reuniune spune, iarăși, totul despre persoanele care pot aduce soluții inovatoare, având în vedere media de vârstă la unii, experiența la alții, cea politică sau pe linie de ONG-uri sau, pur și simplu, dorința de a rămâne în atența opiniei publice. (V.B.)
Pentru conformitate, lista participanților:
Piatra Neamț
- Moise Florentina – Casa Corpului Didactic Neamț
- Vîrlan Luminița – Colegiul Național “Petru Rareș” Piatra Neamț (profesor limba română)
- Hirțe Irina – Colegiul Național “Petru Rareș” Piatra Neamț (profesor pensionar)
- Irimia Florin – Colegiul Național “Calistrat Hogaș” (profesor engleză)
- Țoc Ovidiu – Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț (inv. sportiv)
- Roșu Mioara – Casa Corpului Didactic Neamț
- Elena Ciurea – profesor coordonator CJE Neamț, Colegiul Tehnic de Transporturi
- Ploscă Gabriel – profesor, Președinte Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățământ și Cercetare Științifică Neamț
- Curpănaru Gabriela Livia – Casa Corpului Didactic Neamț
- Stan Viorel – inspector general Inspectoratul Școlar Județean Neamț
- Ciprian Onofrei – Școala Gimnazială nr. 3 Piatra Neamț ( învățător)
Roman
- Ilie Boloca – Clubul Copiilor Roman (director)
Tîrgu Neamț
- Laiu Elena – ISJ Neamț
- Mihoc Ioan – Seminarul Teologic Ortodox “Veniamin Costachi ” Mănăstirea Neamț
- Karina Ingrid Cojocariu – Liceul “Vasile Conta” Tîrgu Neamț
Bicaz
- Titianu Ioan – Școala Gimnazială nr. 1 Bicaz
Comisia de învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și familie, activități sportive și de agrement:
- Luca Iulian – secretar
- Banu Gabriela
Tot pentru conformitate, comunicatul primit de la Consiliul Județean Neamț:
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a condus astăzi prima ședință a Consiliului Consultativ din domeniul Educației. Prin acest demers, de constituire a unor consilii consultative ce vor functiona pe langa Consiliul Judetean Neamt, se doreste realizarea unui proces eficient de consultare externa, o consultare reala cu profesionisti din respectivele domenii de activitate.
„Consider ca educația este domeniul cel mai îndreptațit a fi tratat ca prioritate într-un stat ce își dorește să dezvolte o societate sănătoasă și modernă. De asemenea, cred ca doar în condițiile în care avem dascali bine pregatiti și un sistem de educație consolidat putem genera o dezvoltare durabilă, putem construi acel stat puternic pe care ni-l dorim cu toții. Acestea sunt motivele care m-au determinat să constitui la nivelul Consiliului Județean Neamț un organism consultativ care să reunească oameni profesioniști, bine pregătiți, care pot contribui la îmbunatățirea sistemului. Îi asigur pe toti cei care au raspuns invitatiei mele ca voi face tot ce imi sta in putinta ca ideile si proiectele gandite in cadrul acestui consiliu să fie implementate cu succes. Le multumesc tuturor celor care au acceptat sa contribuie cu experienta si cunostintele lor la acest demers”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Membri Consiliului se vor reuni periodic în ședințe de lucru pentru a indentifica soluții la problemele existente în învațămantul romanesc și la rezolvarea cărora poate contribui Consiliul Județean.
4 comentarii
Vad aici o lista intreaga cu oameni in domeniu dar in prim plan imaginea “de partid” cu d-l Barbulet-Tarantus trambita unui alt “distins” din imagini
Ce comedie comunista… Astia fac exact cum a facut fostul Ministru al Justitiei, Iordache, care a anuntat seara, pentru dimineata urmatoare, consultari publice pe un act normativ, iar in sala a adus persoane ce aveau interese directe prin aprobarea acelui act normativ. Asa si astia de la CJ, au chemat pe ordin public, sefi si reprezentanti ai unitatilor subordonate administrativ si cica va fi un comitet oarecum cu viziune independenta. Unde sunt, reprezentanti ai societatii civile, ONG-uri din educatie, specialisti din invatamantul privat, pedagogi, oameni care au studiat prin afara. Cam toti de mai sus sunt aceeasi de 27 de ani, slugi de partid, indiferent de culoare. Ce va iesi… ”Sa traiti, am inteles”. Dar in schimb, pe la gazete si TV, ne dam comitete ale comunitatii. Te-apuca rasul. E clar, trebuie sa mai treaca o generatie cel putin…
Dar reprezentantii parintilor si ai mediului de afaceri, unde sunt?!Poate aveau si ei un cuvant de spus, mai degraba decat eterna d-na Hirte!
Dar reprezentanții lui Erdogan şi Soros unde sunt???
Şi ei au ceva atribuții în educația românilor.
Părinții trebuie să aibă grijă de cei 7 ani de acasă ai copiilor iar la şcoală dascălii să-şi facă datoria cât pot şi cât ştiu mai bine.
Asta-i tot!
Ce ziceți?