G.T. Kirileanu – 145 de ani de la naștere

Bibliofil în sensul cel mai generos al cuvîntului, G.T. Kirileanu este unul dintre cei mai importanți colecționari de manuscrise, pergamente, tipărituri vechi și asta o face ”cu gîndul către viitorime”, cum zice, pentru a aduce ”noi proptele” culturii românești, după cum se exprimă într-o scrisoare către Virgil Cioflec. Reținem, în acest sens, observația deosebit de exactă a lui Al. Zub care spune: ”S-ar putea spune despre G.T. Kirileanu că biografia îi întrece opera, dacă viața cărturarului n-ar fi, în cazul său, ea însăși operă, una dintre cele mai exemplare. Puțini au depus mai multă osteneală ca el pe tărâmul cărturăriei și nimeni probabil nu s-a cheltuit mai generos pentru alții. Risipa lui, dacă risipă a fost, e de aceea o risipă rodnică, una care a făcut ca darurile sale să germineze în mediul cu care a avut de-a face”. (Convorbiri literare, 1987, nr. 3, martie, pag. 4-5, ”Mai mult înăuntru decât în afară”).

Vladimir Streinu, care, în 1959, a cercetat  o parte dintre lucrările din biblioteca din Piatra Neamț, nota: ”Dintre cărțile neuitatului Moș Kirileanu donate obștii din Piatra, plecăm cu sentimentul că ne-am cunoscut un strămoș necercetat. Numărul cărților și al cunoștințelor acestui patriarh nemțean, creează, după o scurtă convorbire, o atmosferă de rudenie nebănuită… Între atâtea monumente istorice și naturale cât cuprinde regiunea, Moș Kirileanu va fi el însuși de azi înainte, pentru noi, un monument omenesc de bunătate, de modestie, de știință cu nimic mai prejos decât celelalte…”.    

* G.T. Kirileanu și povestea ”fondului” din biblioteca din Piatra Neamț

Constituirea fondului public ”G.T. Kirileanu” de la Piatra Neamț nu este lipsită, însă, de peripeții. Prin anii 1952-1954, în locuința sa de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 25, îi sunt impuși tot felul de chiriași (proletari), ceea ce îl determină să restrângă spațiul pentru carte, care este depozitată, o vreme, în condiții improprii. Mai mult, dornică să se ”extindă” și să pună mâna pe toată casa prin îndepărtarea octogenarului cărturar spre… pușcărie, soția unuia dintre chiriași – medic militar al unității ce lucra pe șantierul hidrocentralei de la Bicaz – a făcut un denunț calomnios, ce a dat apă la moară multor politruci analfabeți, biblioteca ajungând în situația de a fi… confiscată și ”asanată”, ca fiind de sorginte ”burgheză și reacționară”. A fost nevoie de intervenția unui prieten, Adrian Brudariu, care a reușit să ajungă până la Petru Groza, pentru salvarea bibliotecii și care a supus chestiunea dezbaterii Consiliului de Miniștri. Sunt câteva mărturii documentare ale acestui episod dramatic. O scrisoare către Adrian Brudariu, din 8 februarie 1955, din care reținem: ”Nu știu dacă mi-oiu mai veni în fire după cumpăna de moarte prin care am trecut, dar cel puțin nu mai trăiesc ca viermele în hrean” ; o scrisoare către Petru Groza: ”Nemeritata cumpănă de moarte care prin răutatea oamească a venit asupra-mi la vîrsta-mi octogenară după o viață cinstită de muncă pentru cultură și folos obștesc, a fost îndepărtată prin Înalta Dv-stră generozitate, în urma plîngerii ce v-am adresat” , cât și scrisori, în ”cestiune”, de la C. Prisnea, ministrul culturii, cât și de la cabinetul președintelui M. A.N…

Trebuie amintit că, la 5 iunie 1948, o neașteptată cinstire îi este comunicată, printr-o telegramă care îl găsește la Piatra Neamț în plină activitate și care îl face să se jeneze, stare pe care o comunică imediat, printr-o scrisoare către S. Mehedinți: ”Am cetit după aceea și recitit telegrama și nu mă puteam dumiri asupra acestei neașteptate și prea mari cinstiri ce mi se face din partea Academiei Române prin alegerea mea ca membru de onoare. Am fost în viața mea un pasionat adunător și cetitor de cărți și documente vechi, dar asta n-ajunge să merit asemenea mare cinstire, cuvenită numai fruntașilor culturali. Dacă ar fi o Academie a oamenilor aleși pentru fapte bune, parcă nu mi-ar fi rușine să fac parte din ea, căci toată viața mi-am dat silința de a face binele și de a fi de ajutor altora. Dar într-o Academie de învățați și literați mă rușinez să fiu numărat fără vreun merit deosebit de scriitor”.

Dar această onoare nu l-a copleșit prea mult, peste exact patru zile, pe 9 iunie, Academia Română se desființează, pentru a se reînființa pe alte baze ideologice. În noua Academie, G.T.Kirileanu nu și-a mai găsit loc…

O situație aparte o reprezintă cărțile din biblioteca lui Ion Creangă, care, alături de o (mare) parte dintre manuscrise, au ajuns în ”colecția” lui G.T. Kirileanu, după ce au parcurs câteva ”etape”, care țin de penibilul posterității propriu mai tuturor marilor creatori. Hotărât ca nr. 12 al revistei ”Șezătoarea”, din decembrie 1899, la zece ani de la dispariția lui Creangă, să fie dedicat marelui povestitor, Kirileanu pornește în căutarea manuscriselor și a cărților care au aparținut celui evocat. A.D. Xenopol și Gr. Alexandrescu, doi dintre cei care își asumaseră (inițial) posteritatea lui Creangă, recunosc că au lăsat totul în seama lui Eduard Gruber care… murise între timp. Aflăm de la Kirileanu drama care se produsese: ”Murind însă Gruber, doamna Gruber (fiica Veronicăi Micle!) a vîndut d-lui dr. A. Mendel biblioteca soțului său, în care se găseau în păstrare și toate manuscriptele lui Creangă. Parte din cărțile cumpărate astfel, dl. Mendel le-a vîndut librarului Israiliteanu, parte le-a păstrat. Între cărțile păstrate erau și cele cîteva vravuri cu toate manuscrisele lui Creangă, dintre care pe cele mai multe dl. Mendel le-a aruncat afară ca netrebnice, iar rămășița (”o sarcină de hîrtii de acestea” după zisa d-lui Mendel; adică fără valoare sau pornografice n.n.) a dat-o d-lui profesor de l. română Gh. Scobai din Iași, fără nici o plată, afară de o poveste pornografică de Creangă, intitulată ”Ionică cel prost”, pe care i-a dat-o numai cu împrumut. Celelalte povești pornografice dl. Mendel zice că sunt la dl. Xenopol, iar în sarcina de hîrtii dată d-lui Scobai sunt, după zisa d-lui Mendel, o mulțime de însemnări , proverbe, brulioane de ale poveștilor cu mii de ștersături, scrisori ș.a.”. 

Dar târgul continuă. Mulți se agață de manuscrisele lui Creangă. Zice Kirileanu: ”Ducîndu-mă la dl. Scobai, l-am rugat să aibă bunăvoința a-mi pune la îndemînă pe cîteva zile manuscriptele lui Creangă, ce i-au fost date  de dl. Mendel, spre a le putea cerceta. D-sa însă, purtîndu-mă cu feliuri de vorbe și amînări, mi-a refuzat acest lucru. În acest timp aflai că manuscripte de-a lui Creangă se găsesc și la dl. Silvestru, student universitar. Și-ntr-adevăr d-sa mi-a spus că, pe cînd era elev la Liceul Internat, a găsit din întîmplare la negustorul Nicolae Mihăilescu parte din manuscriptele lui Creangă, ce fusese de la un jidan cu kilogramul. Din nenorocire parte din ele fusese întrebuințate la învălirea mărfei vîndute. Și iată ce numai a avut fericirea dl. Silvestru să scape de pieire:

1. Fragmente din poveștile: Harap Alb, Ivan Turbincă, Capra cu trei iezi și din Amintiri;
2. O poveste intitulată Făt Frumos Fiul Iepei, pe care Creangă n-a apucat s-o sfîrșească și care a fost publicată în Convorbiri literare;
3. O filă dintr-o comedie intitulată: Dragoste chioară și amor ghebos (acțiunea se petrece în Tătăraș,/ Loc frumos și drăgălaș…)

Toate aceste foi îmi spune dl. Silvestru că sunt scrise cu cerneală și corectate de două sau trei ori. Dl. Silvestru nu mi le-a putut arăta deocamdată, căci le are la țară; a avut însă bunătatea să-mi împrumute de data asta o față din Amintiri… Am cercetat apoi și printre cărțile rămase de la Creangă, la casa unde a murit, căci el avea obicei să scrie pe filele cărților fel de fel de însemnări…”.

Răsfoind cărțile care au aparținut lui Creangă, existente la Piatra Neamț, am dat peste acele însemnări care poartă amprenta nobilului nostru înaintaș. Una dintre cărți este Manualul de liturgică prelucrat pentru școlile clericale din Moldova de protosinghelul Melhisedec, Iași, 1853, pe care a învățat I. Creangă pe când era la Seminarul din Socola. Dovadă sunt iscăliturile lui Creangă din anul 1856/1857. Pe foile albe de la începutul și sfîrșitul cărții sunt câteva însemnări scrise cu creionul de Ion Creangă (literă românească în amestec cu literă chirilică): Maiu 9 la 1857 s-au cutremurat pămîntul joi la al 3-lea ceas din zi. Kreangă (Acest K e o încercare de… europenizare a numelui, nu?) Apoi: Aleluia: cel care au fost, este și va fi sa vecinicia lui D-zeu. La pg. 78, pe margine, este desenat un cap de tânăr. Învățătorul Creangă, preocupat de corectitudinea limbii române, tresare și face corecturi în multe dintre manualele vremii: Pedagoghia și Methodica pentru învățătorii schoalelor orășenești și sătești de Villom. Acum întîiu pre limba daco-românească tradusă și prefăcută de Naum Petrovici, Buda, 1818, Legendariu sî exercitia de limba pentru clasea a II a scoleloru poporale de Stefanu Popu, Blasiu, 1872 etc. În ultima dintre ele, la pagina 91, Creangă subliniază o ”gâcitură”: ”Susu ca casa/ verde ca matasa/ amaru ca ferea/ dulce ca mierea”, pe care o apreciază pentru… eufonie. Pe coperta ultimă a Poeziilor populare de Vasile Alecsandri, sunt scrise cu creionul următoarele: ”În 2 februarie, dimineața, pe la vro 6 1/ 2 ceasuri, am văzut un curcubeu frumos înspre răsărit, privindu-l din coridorul arhondaricului de la Mănăstirea Neamțului, cînd am fost cu V.C. Morțun să vedem pe M. Eminescu!… Era și omăt de vreo palmă domnească de gros în ziua și noaptea de 2 fevruarie 1887. Acum după atîta amar de secetă, adecă în 2 (două) septemvrie st. vechiu, pe la 3 ceasuri după-amează, iar am văzut un curcubeu tot spre răsărit. 1887 sept. 2. I. Creangă”.

Pe coperta unei Geografii scrie: ”La 1858, luna iunie 28 zile s-au săvîrșit din viață părintele meu Ștefan săn Petru Ciubotariu și s-au înmormîntat la bise(rica) din satul Prigorenii lăngă Tîrgu Frumos și spre știință am însămnat – D (iacon) I. Creangă. 1861 septemvrie 29 zile”. Ca, mai apoi, să semneze ”Le Diacre Creangue, 1862 mai 31” și apoi cu creionul adaugă: ”Astăzi 16 ianuariu 1872 s-a întîmplat un plăcut accident pentru mine”. Până și accidentele pot fi plăcute, nu-i așa?

Pe multe dintre cărți, ele însele ”documente” de epocă, se găsesc multe însemnări care sunt, deopotrivă, notații intime, dar și replici din cărțile viitoare, realizate sau nu: ”Hup! zup, zup!/ De-abia mi-o duc,/ Și mi-o duc cu meșteșug/ Pe două roate de plug!…” sau ”Cît a cure, n-a da-n gură./ Vorba ceea:/ Aista-i băietul gălățanul,/ Care ș-a băut sumanul;/ Și-a rămas într-un ilic,/ Șî îl ie dracul de frig” sau ”Să vede că nu i-i prea îndemînă Bălaiei, că vine tata cu pielea ei pe băț…” etc.

Descrierea întregului fond de carte și publicații donat orașului Piatra Neamț, existent în biblioteca județeană care poartă numele generosului cărturar, ar necesita un studiu îndelung și, firește, multe mii de pagini. Cărțile și edițiile rare, unicatele ca formă și conținut ori înnobilate de proprietarii lor nevremelnici care le-au răsfoit sau aprofundat dau fiecărui exemplar valoarea de document. Caracterul de document al cărților este dat și de mesajul extrinsec pe care-l transmite fiecare exemplar în parte, prin notațiile de natură socială, meteorologică, economică, culturală, istorică și chiar morală pe care proprietarii (sau cititorii ocazionali) le-au făcut pe spațiile albe de la copertă până pe ”centura” paginii.

Dr. Adrian ALUI GHEORGHE

Director al Bibliotecii Județene ”G.T. Kirileanu” Neamț

Parteneri

---

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova NewsEdge Ilie Vlaicu, președintele ARA, la ExpoApa 2026: „România traversează o criză hidrologică cu efecte grave”. Râurile au scăzut dramatic, iar dezvoltarea infrastructurii bate pasul pe loc BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT