Mirela Apreutesei – femeia care a adus pe lume 2.000 de copii

Când era mică, se juca de-a doctorița. Avea o seringă din sticlă, pe care o căpătase de la dispensarul din sat, și-și trata păpușile, rând pe rând. Peste ani, avea să învețe la Liceul Sanitar Bacău și să facă practică la maternitatea din oraș. Mai târziu, a urmat Facultatea de moașe și asistență medicală Arad. Ani de zile, a lucrat doar la sala de nașteri de la Maternitatea Piatra Neamț. În 2017, în luna februarie, a împlinit 17 ani de când este asistentă șefă în Secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean.

Mirela Apreutesei s-a născut la Costișa, pe 19 noiembrie 1969, într-o familie simplă, de muncitori. După absolvirea liceului, a primit repartiție la Roman, unde a lucrat un an, iar apoi s-a transferat la Spitalul Județean – instituția în care a acumulat deja 29 de ani de experiență. Chiar dacă atribuțiile de asistentă șefă, care implică organizare și lucruri administrative, au îndepărtat-o oarecum de sala de nașteri, inima ei a rămas acolo, iar marea mândrie a carierei ei este că a ajutat aproape 2.000 de copii să vină pe lume sănătoși.

* Profesia miracolelor vii

”Mi se întâmplă și acum să mă întâlnesc pe stradă cu mămici care-mi spun că le-am asistat la naștere. Odată, chiar eram la o nuntă și a venit o doamnă să-mi prezinte copilul, care era deja mărișor. Nu-mi mai amintesc de toate, pentru că au fost foarte multe. Dar am ținut minte recordurile: un copil de 5,8 kg, care aproape nu încăpea pe masa de înfășat, și o femeie care a născut doi băieți și o fetiță, iar ea știa că are gemeni. A născut băieții, am palpat-o și i-am spus medicului că mai este ceva în uter. Fetița a fost surpriza. Nu degeaba obstetrica este supranumită profesia miracolelor vii. Mereu apare câte ceva. Momentul când mama și copilul se rup fizic unul de celălalt și este urmat, imediat, de reconectarea emoțională, este el însuși un miracol.

 Întotdeauna am avut credința că mămicile sunt cele mai puternice femei.

Eu am născut la 19 ani, natural, cu travaliu de 12 ore, ca la carte. Abia după aceea am înțeles că durerea face parte din procesul normal și nimeni nu poate interveni în vreun fel. Am auzit femei care spuneau că n-au fost ajutate cu nimic. Când ești în sala de nașteri, chiar dacă ai 5 gravide odată în travaliu, trebuie să știi să te împarți, încât să-i explici fiecăreia că durerea e normală și așa trebuie să fie. Intervii atunci când apar probleme și trebuie să fii foarte atentă la hemoragia de după naștere. Două ore nu trebuie să lași mămica să doarmă. O verifici tot timpul, să fie lucidă și cooperantă”.

Mirela Apreutesei este genul de om potrivit la locul potrivit.

Și-a început cariera cu emoție și cu iubire. Înainte de prima ei gardă la sala de nașteri, îi transpirau palmele numai la gândul că va avea o misiune foarte importantă. Atunci erau 8 paturi în sală și, când a ajuns la serviciu, a avut surpriza să constate că toate erau ocupate. N-a mai avut timp să se gândească la ea însăși. A făcut ce avea de făcut și s-a bucurat pentru fiecare din cele 8 mame și pentru fiecare din cei 8 nou-născuți.

”Când m-am angajat eu, nu se foloseau mănuși. Mă spălam bine, mă iodam și lucram cu mâna liberă. Altă senzație era când atingeai copilul. Dar, e adevărat, era și altă patologie. Acum nu mai ai curaj.

 Am asistat nașteri și pe scările spitalului, și în pat, și pe masă, cum s-a întâmplat să fie.

Îmi amintesc că, într-o iarnă, a adus cineva o gravidă, cu un Aro vechi. N-a apucat s-o mai urce, numai ne-a anunțat «Haideți repede, că naște!». Am luat o trusă și am coborât”.

De 17 ani, de când e asistentă șefă, Mirela Apreutesei se trezește, în fiecare zi, la 5.30. Își bea cafeaua pe îndelete, iar la 7 este la spital. Urmează raportul de gardă cu asistentele, în care sunt discutate noutățile și problemele din secție. Apoi urmează raportul de gardă al medicilor, unde ea transmite punctul de vedere al asistentelor. Restul zilei se ocupă cu distribuirea materialelor, DRG-uri și rezolvarea problemelor curente. Trei nopți pe lună face de gardă și atunci stă în spatele fetelor de la sala de nașteri – locul unde-și doresc să se întoarcă toate asistentele care au trecut pe acolo.

”Încă din liceu, când făceam practică la maternitate, am înțeles că la sala de nașteri lucrează femeile cele mai capabile și, firesc, mi-am dorit să ajung în singurul loc din spital în care sunt două suflete într-un pat și nu doar unul, ca în celelalte secții. Mi-au plăcut toate etapele, de la primirea gravidei, completarea documentelor medicale, asistarea la naștere, supravegherea după naștere și colaborarea cu echipa de medici. Trebuie, într-adevăr, să ai o răbdare fantastică, să știi să te adaptezi pe fiecare structură de personalitate, să empatizezi cu fiecare gravidă aflată în travaliu și să ai o bună rezistență la stres. Spre deosebire de celelalte secții de spital, aici se pot întâmpla, foarte repede, lucruri nu tocmai ok”.

* MasterChef și drumeții

Acasă, Mirela Apreutesei face toate lucrurile care țin de ”atribuțiile” femeii în gospodărie. Nu toate cu aceeași pasiune ca gătitul. Se uită la MasterChef și încearcă multe din rețetele pe care le găsește pe net. Îi place să încerce tot felul de combinații și, eventual, să le îmbunătățească după propria inspirație. Însă, chiar dacă se ocupă cu gătitul, curățenia și spălatul, întotdeauna își păstrează week-end-ul pentru ea. Se trezește tot la 5.30, ca în orice altă zi, dar folosește timpul pentru plimbări și drumeții. Nu-și face planuri. O consultare ”pe loc” cu soțul (director de vânzări la o firmă) este suficientă pentru a stabili încotro o iau. Și hoinăresc, ore în șir, de fiecare dată cu drag prin locurile pe care le știu și cu bucuria de a descoperi prin locurile prin care n-au mai fost.

”Îmi place nu doar muntele, ci și marea, și-mi place să mă plimb cu fata mea. S-a căsătorit de curând, are 28 de ani acum, și-mi doresc din tot sufletul să aibă copii. După ce-am asistat la nașterea nepoților mei din partea ambilor frați și a finuților mei, firește că mi-ar plăcea s-o asist pe fiica mea”.

În afară de plimbări, Mirelei Apreutesei îi fac bine filmele. Se uită la seriale ”tematice”, de genul Dr. House, dar și la filme vechi românești sau la documentare. Apoi, își petrece mult timp îngrijind florile, mai ales orhideele, cărora le vorbește cu drag și le urmărește atent fiecare etapă a evoluției.

Om împlinit, care a trecut și prin greutăți în viață, dar le-a învins și a învățat să fie mai puternică, Mirela Apreutesei are și regrete. Nu a avut un al doilea copil – pe care și l-a dorit, dar ”n-a fost să fie” – și nu a învățat mai mult, ca să devină medic și să aibă ”alte competențe”. A început, la un moment dat, facultatea de drept, doar pentru că-i plăcea să studieze legislația. A învățat doi ani, după care a decis că oricum n-o să-și schimbe niciodată profesia de asistent medical, și a renunțat. Apoi a predat obstetrica, la Școala postliceală sanitară. Se pregătea pentru fiecare curs, cu planșe și cu filmulețe, iar elevii o urmăreau în liniște deplină. Știa să-i atragă și să le explice. Numai că era foarte obositor, pleca de acasă la 6.30 dimineața și ajungea la 8.30 seara. Este, însă, convinsă că a fost un efort care a meritat și pe care l-a dus cât a putut. A contribuit la formarea unor oameni, iar bucuria cu care ei au primit ceea ce le-a dăruit a făcut-o să se simtă utilă. La fel gândea și în perioada când a fost agitația cu acreditarea spitalului sau în perioadele când au fost controale și când a stat la serviciu până în miez de noapte fără să se plângă de nimic. În fond, spitalul face parte din viața ei. Și-i oferă, constant, tot felul de lecții.

Îi plac bărbații care vin, cu buchete de flori, la soțiile lor care-au născut, dar se uită zâmbind cu înțelegere și la cei care solicită ca nevestele să fie externate mai repede, ”că au treabă acasă și în fond n-au făcut mare lucru”. Iar, dincolo de toate, păstrează, ca o amintire de preț, imaginea acelor femei care au strâns-o de mână după ce-au devenit mame și i-au spus, simplu, ”Mulțumesc!”.

Cristina MIRCEA