În urmă cu mai mulți ani, într-unul din mandatele PSD-istului Dan Cărpușor, a fost instituită (și confecționată) „Cartea romașcanilor”. Un gen de „carte de onoare”, în care s-au înscris unele evenimente importante din viața orașului și în care – cu vreun prilej deosebit – oricine poate scrie câteva rânduri care să rămână peste ani.
Cu prilejul împlinirii, la 30 martie, a 625 de ani de la prima atestare documentară a Romanului, „Cartea romașcanilor” a fost așezată în holul primăriei, pentru ca doritorii să scrie vreo urare sau vreun gând cu acest prilej. Așa cum era de așteptat, cel care a scris primul a fost primarul Lucian Micu. Pe pagina din stânga. Pe pagina din dreapta a scris semnatarul acestor rânduri, în numele săptămânalului „Mesagerul de Neamț și de Roman”, în dimineața zilei de 30 martie. Și a și imortalizat paginile:
La ora 16 și 15 minute, când mai era puțin până să înceapă Conferința de alegeri a Organizației PNL, pe pagina din dreapta apăreau niște rânduri scrise ”cu afecțiune și încărcate de spirit local”, semnate de… ”Laurențiu Dan Leoreanu, Deputat”:
Destul de jenați, niște funcționari au explicat că domnul deputat urma să vină la conferință și… așa ar fi mai… normal, ca – după primar – dânsul să scrie în carte; și, scuzându-se, au dat asigurări că pagina „Mesagerului” există, numai că e după cea a deputatului. Din pură curiozitate am verificat: pagina nu mai există…
Comentariile sunt de prisos. (D.A.)
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital
- Accident pe E85 între o autoutilitară și un TIR




