Poetul inginer de la Bălțătești

Constantin Boca este la al treilea volum de versuri și, totodată, dă indicații pe șantierele firmei Conest, în calitate de inginer. De loc din satul Deleni, județul Iași, poetul inginer s-a stabilit din 2007, profesional și familial, în Bălțăteștii Neamțului, locul de baștină al soției, Elena Boca-Deaconu, auditor în Primăria Târgu Neamț.

”M-am născut undeva în dulcele Deleni al Iașiului, sat adormit pe dealurile Hârlăului și trezit din somnul lui Rareș și Ghica-Vodă, la despicatul zorilor de 9 iunie 1959, cu o clipă înaintea fratelui meu geamăn, Eugen, dintr-o mamă geamănă (Jenița), născută în ziua morții lui Eminescu și toți trei în zodia Gemenilor”.

* ”Mi-au respins o poezie, pe motiv că e anticomunistă”

– Inginer constructor și poet. Cum se poate?

• Profesional, în perioada 2005-2014, am ajuns la apogeul carierei mele. Aproape 10 ani, succesiv și alternativ, am fost director cu calitatea, director tehnic, director executiv și director general la cinci firme din Bacău, din care două de top, și una din Neamț, Betarom SRL, care ajungea departe, dacă patronii ei de atunci înțelegeau că o casă – pe care au construit-o cu greu și cu foarte multe sacrificii și, pentru a se muta în ea, nu mai era nevoie decât de un vizor și preșul de la intrare – nu se vinde decât în condiții existențiale dramatice. În ce privește latura mea profesională, actualmente sunt inginer în cadrul firmei Conest SA IAȘI, a cărui patron, dl. Viorel Cozma, a binevoit să sponsorizeze în totalitate ediția a II-a a volumului de versuri ”Am murit odată cu Învierea”, fapt pentru care îi aduc, și pe această cale, cele mai calde mulțumiri.

– Când v-ați dat seama că vă place poezia?

• În anul III și în anul IV de liceu, am avut șansa să avem la clasă o sumedenie de profesori foarte buni, dar trei au fost, de departe, feblețele mele. Este vorba de Ana Maria Zbîrcea, profesoara de filosofie, profesorul universitar de fizică Mihu și profesorul de Limba Română, Constantin Merișcă, un fost student de-al lui Călinescu. Nici până astăzi nu am aflat cum au ajuns aceste somități să predea la un liceu tehnic, dar toți trei m-au îndemnat să-mi folosesc latura umanistă a puterii mele de a studia ființa umană, folosind și informații din fizica nucleară. Și uite așa s-a născut prima mea poezie ”Din apa cu nuferi petale”, care, în luna februarie 1978, pusă pe muzică de Lulu Palade, coleg de liceu și în același timp folkist care activa la cenaclul Moldavia, a ajuns la un concurs de muzică folk de la Brașov sau Sibiu… Și a fost respinsă, mai ales din cauza primei și ultimei strofe, pe motiv că era anticomunistă. Prima strofă suna așa: ”Ce întuneric, ce palide frunze,/ Îmi fac așternutul să mă culc./ Cine-mi sărută cu înghețate buze,/ Pașii fierbinți ce înainte duc.” Cealaltă strofă era ”Tu, Univers, ce-ai îngropat luceferi,/ Adu-ți aminte că sunt pe pământ./ Din apa cu nuferi trimite-mi petale,/ Și uită c-am fost și plânge că sunt.” Din juriu, făceau parte Tudor Gheorghe și Adrian Păunescu. Am înțeles decizia lor abia pe 22 decembrie 1989. Târziu… pentru că tot ce am scris din 1978 până în 1989 nu am mai arătat nimănui, decât fostei mele soții. S-au pierdut în negura vremii foarte multe versuri și idei poetice…

– Cum se împacă poezia cu construcțiile?

• Mulți m-au întrebat acest lucru și mai ales cum de mai am timp să scriu versuri, având în vedere meseria mea, care presupune 10-12 ore lucru pe zi, într-un ritm alert și în baza unui program riguros stabilit. Răspunsul este și va fi mereu același: versurile mele vin că trebuie să vină. Totul este să nu ratezi ”clipa sosirii” și să le notezi așa cum ți le-a dat Dumnezeu, chiar dacă tu însuți nu înțelegi mesajul și sensul lor. Și cu cât le vei înțelege mai puțin cu atât vei deveni mai înțelept…

* ”Femeile cărora le-am dedicat poezii ar forma o mică oaste”

– Ați dedicat poezii femeilor? Soției i-ați dedicat vreo poezie?

• O întrebare banal de ușoară, al cărui răspuns, însă, este foarte greu de dat, tocmai prin prisma faptului că voi fi înțeles greșit de absolut toate femeile care mi-au brăzdat inima și mai ales sufletul. Ca un Geamăn înrăit ce sunt, atâta timp cât am fost și voi fi căsătorit, în viața mea nu a încăput și nu va încăpea altă femeie decât cea care a consimțit să-mi fie soție. În același timp, pe câtă vreme am fost dezlegat fără voința mea, numărul celor al căror dor a fost îngropat măcar într-o strofă ar forma o mică oaste. Actualei mele soții, Elena, i-am dedicat întreg volumul de poezii, ”Seninul de dincolo”, dar, pentru că, la data când ne-am întâlnit prima dată, 9 ianuarie 2007, manuscrisul era deja predat la editură, pe 7 ianuarie 2007, am scris, special pentru ea, poezia ”Elena”, care este o răbufnire a dorului de nefiindul ei, poezie care va face parte din cel de-al treilea volum de versuri, ”Risipiri”.

Elena…

A-și vrea să prunc cu tine,

acum când încă ești.

Cu tine să acced

la turma de izvoare.

Nu mă feresc de nimeni,

de mine te ferești.

Ca-n buzele flămânde,

să-ți uit o sărutare.

În gene de ai rouă

sub ele-ți ard tăciuni,

Iar părul nucă coaptă

stă despletit a ploaie.

La sânii copți în vatră

privirea mi-o aduni,

Prin Raiul nostru doamnă,

merg îngerii a droaie.

Ești tot ce am visat

când încă nu visam,

Și setea neadăpată

la dincolo de prund.

Te-ai zămislit în mine

când încă nu eram,

Prin tine am să mă fac,

ca-n ceruri să mă afund.

 Ciprian Traian STURZU

Parteneri

Mesagerul Bacău Petiție SENS fără sens în Bacău! ZCH VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț NewsEdge Revoluția silențioasă din centrele de date. Meta testează roboți capabili să înlocuiască tehnicienii umani BusinessEdge Fast-food-ul domină piața restaurantelor din România. Cifra de afaceri a primelor 10 companii a crescut la 4,74 miliarde de lei